Adela Mărculescu revine, într-un nou rol, în spectacolul „Idolul şi Ion Anapoda”
https://www.ziarulmetropolis.ro/adela-marculescu-revine-intr-un-nou-rol-in-spectacolul-idolul-si-ion-anapoda/

Miercuri 7 noiembrie 2018, de la ora 19.30, la Sala Studio a TNB se reia spectacolul Idolul şi Ion Anapoda de G. M. Zamfirescu, o comedie interbelică de cursă lungă, montată pe scenele acestui teatru de două ori (în 1980 şi în 2006), ambele regizate de Ion Cojar.  Rolul de un comic irezistibil al Stăvăroaiei, „o mătuşă care n-a renunţat încă la viaţă”, va fi preluat de Adela Mărculescu, după retragerea din activitatea teatrală a Ilenei Stana Ionescu.

Un articol de Petre Ivan|6 Noiembrie 2018

Începând cu această reprezentație, Adela Mărculescu preia rolul Stăvăroaiei, după retragerea din activitatea teatrală a Ilenei Stana Ionescu, cea care a fost titulara rolului în ambele montări menționate. În versiunea din 1980 a spectacolului, Adela Mărculescu interpreta rolul nepoatei Mioara

Adela Marculescu in rolul Stavaroaia

Dan Puric, interpretul lui Ion Anapoda şi-a asumat şi sarcinile regizorale după ce maestrul Ion Cojar a părăsit scena cea mare a lumii, preluând rolul de „dirijor” al distribuţiei şi îngrijindu-se de nuanţele interpetării cu ocazia fiecărei reluări a spectacolului sau a înlocuirilor.

Partenera sa este Irina Cojar, strănepoata dramaturgului George Mihail Zamfirescu și nepoată a regizorului Ion Cojar și a cunoscutei actrițe a Naționalului, Raluca Zamfirescu. Bunicii sunt şi cei ce i-au călăuzit pașii la debutul ei, în 2006, în acest spectacol.

Frosa, Idolul din vis este, în interpretarea ei, un personaj cu două înfăţişări, dar nu cu două feţe, rezonând sufleteşte cu Ion, pe o partitură rezervată celor sensibili şi … mai altfel decât cei din jur, aşa cum veţi putea remarca venind la acest spectacol în care celelalte roluri, bine reliefate şi fiecare cu savoarea lui dramaturgică, sunt interpretate de: Ileana Olteanu/Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş, Alexandru Hasnaş, Afrodita Androne/Erika Băieşu.

Bazat pe o poveste plină de optimism şi cu un magnetism special la public, Idolul şi Ion Anapoda a încântat generaţii de spectatori şi manifestă în continuare o mare putere de seducţie, aflându-se – de la o stagiune la alta – între cele mai apreciate comedii din repertoriu.

Foto: Adela Mărculescu și Dan Puric – Florin Ghioca/TNB

 

16
/07
/19

26, 27, 28 iulie - trei seri de filme scurte cum nu s-au mai văzut! Amuzante până la lacrimi, înnebunitor de frumoase, sensibile și apoi brusc brutale, delicios de deștepte și pe alocuri perfecte, scurtmetrajele de la Marele Picnic de anul acesta vor rămâne cu tine mult, mult după ce s-a terminat proiecția. Le vezi din hamace și de pe pătura de picnic, dar unde te duc ele - asta e cu totul și cu totul altă aventură.

15
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Încă un film românesc despre comunism? Va fi, probabil, prima întrebare a spectatorului obișnuit când va afla despre „Arest” (2019). Însă scenaristul și regizorul Andrei Cohn, ajuns la al doilea lungmetraj (după „Acasă la tata”, din 2015), propune o tratare diferită.

15
/07
/19

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” invită spectatorii, cu mic, cu mare, să se bucure de o paletă diversă de filme româneşti de succes. Intrarea este liberă la proiecţiile în aer liber, din Piațeta Centrului Civic. Înscrieţi-vă în agendă fiecare seară din perioada 15-21 iulie, ora 21.00.

15
/07
/19

A şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! se deschide joi la Timişoara cu filmul de epocă „Domnişoara Paradis”, în prezenţa cunoscutei actriţe germane de origine română Maria Drăguş. Timp de patru zile, publicul cinefil va putea să aleagă dintre cele 30 de titluri incluse în selecția acestei ediţii, care are ca temă filmul „noir”.

13
/07
/19

Scena Control-ului capătă acum o nouă dimensiune lansând primul „canvas” de artă urbană open space, ce aduce împreună artiști vizuali și branduri care simt că orașul vibrează mai puternic dinspre strada Constantin Mille nr.4.

13
/07
/19

Serialul documentar spaniol „El Pionero/Pionierul” despre Jesús Gil, politician de origine spaniolă, mogul al fotbalului și magnat al proprietăților imobiliare – una dintre cele mai fascinante și controversate personalități din ultimele decenii, are premiera pe 14 iulie pe HBO GO.

12
/07
/19

A intrat în cinematografele din țara noastră filmul artistic italian „Notti magiche” (regia Paolo Virzi). Specialiștii - și aici putem lăsa un hohot binefăcător de râs – îl descriu „comedie întunecată”.

12
/07
/19

HISTORY® marchează aniversarea istorică de 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună, prin lansarea în premieră și exclusivitate, a documentarului „Aselenizarea: Înregistrările pierdute.” Transmis pe 17 iulie, de la ora 21:00, documentarul prezintă călătoria omului pe Lună într-o manieră inedită, bazată pe înregistrările audio și video transmise în exclusivitate, nemaivăzute până acum.

Page 8 of 817« First...678910...203040...Last »