Adela Mărculescu revine, într-un nou rol, în spectacolul „Idolul şi Ion Anapoda”
https://www.ziarulmetropolis.ro/adela-marculescu-revine-intr-un-nou-rol-in-spectacolul-idolul-si-ion-anapoda/

Miercuri 7 noiembrie 2018, de la ora 19.30, la Sala Studio a TNB se reia spectacolul Idolul şi Ion Anapoda de G. M. Zamfirescu, o comedie interbelică de cursă lungă, montată pe scenele acestui teatru de două ori (în 1980 şi în 2006), ambele regizate de Ion Cojar.  Rolul de un comic irezistibil al Stăvăroaiei, „o mătuşă care n-a renunţat încă la viaţă”, va fi preluat de Adela Mărculescu, după retragerea din activitatea teatrală a Ilenei Stana Ionescu.

Un articol de Petre Ivan|6 noiembrie 2018

Începând cu această reprezentație, Adela Mărculescu preia rolul Stăvăroaiei, după retragerea din activitatea teatrală a Ilenei Stana Ionescu, cea care a fost titulara rolului în ambele montări menționate. În versiunea din 1980 a spectacolului, Adela Mărculescu interpreta rolul nepoatei Mioara

Adela Marculescu in rolul Stavaroaia

Dan Puric, interpretul lui Ion Anapoda şi-a asumat şi sarcinile regizorale după ce maestrul Ion Cojar a părăsit scena cea mare a lumii, preluând rolul de „dirijor” al distribuţiei şi îngrijindu-se de nuanţele interpetării cu ocazia fiecărei reluări a spectacolului sau a înlocuirilor.

Partenera sa este Irina Cojar, strănepoata dramaturgului George Mihail Zamfirescu și nepoată a regizorului Ion Cojar și a cunoscutei actrițe a Naționalului, Raluca Zamfirescu. Bunicii sunt şi cei ce i-au călăuzit pașii la debutul ei, în 2006, în acest spectacol.

Frosa, Idolul din vis este, în interpretarea ei, un personaj cu două înfăţişări, dar nu cu două feţe, rezonând sufleteşte cu Ion, pe o partitură rezervată celor sensibili şi … mai altfel decât cei din jur, aşa cum veţi putea remarca venind la acest spectacol în care celelalte roluri, bine reliefate şi fiecare cu savoarea lui dramaturgică, sunt interpretate de: Ileana Olteanu/Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş, Alexandru Hasnaş, Afrodita Androne/Erika Băieşu.

Bazat pe o poveste plină de optimism şi cu un magnetism special la public, Idolul şi Ion Anapoda a încântat generaţii de spectatori şi manifestă în continuare o mare putere de seducţie, aflându-se – de la o stagiune la alta – între cele mai apreciate comedii din repertoriu.

Foto: Adela Mărculescu și Dan Puric – Florin Ghioca/TNB

 

24
/04
/15

În 27 aprilie se împlinesc 100 ani de la dispariția compozitorului Aleksandr Skriabin: nu mă iluzionez crezând că sunt prea mulți cei care au auzit vreodată de Aleksandr Skriabin, deși el este unul dintre cei mai importanți și interesanți compozitori care au trăit la granița secolelor al XIX-lea și XX.

24
/04
/15

Folkul alternativ și gospelul se instalează în premieră pe 26 aprilie la Silver Church, prin trupa americană Wovenhand, care-și lansează al șaptelea album, „Refractory Obdurate”.

24
/04
/15

Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Lumii Spotlight a început, joi seară, în Bucureşti, locuitorii Capitalei fiind invitaţi să admire timp de trei zile diverse lucrări artistice, instalaţii, sisteme de iluminare arhitecturală şi videomapping-uri, prezentate pe Calea Victoriei, între Biblioteca Centrală Universitară şi Piaţa Naţiunilor Unite

23
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de August Strindberg și scris și realizat de cunoscuta actriță (și, ocazional, regizoare) norvegiană Liv Ullmann, „Miss Julie” („Domnișoara Julie”) funcționează cel mai bine în momentele de (aparentă) farsă.

23
/04
/15

Astăzi, de la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona (terasă) din Bucureşti, va avea loc un dialog cu Aurora Liiceanu pornind de la volumele Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor şi Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc, apărute recent la Editura Polirom, şi în format digital, în Seria de autor ce îi poartă numele.

23
/04
/15

TV5MONDE difuzează, în această seară, de la ora 19.30, un interviu în exclusivitate acordat de Brigitte Bardot. Este prima apariție televizată din ultimii 12 ani a acestei controversate actriţe – “icoană absolută”, un interviu „fără tabuuri și concesii”, cum anunţă realizatorii francezi.

23
/04
/15

UNITER lansează campania de promovare a artiştilor aflaţi în competiţie la Gala Premiilor UNITER, ediţia 23. O campanie interactivă ce oferă posibilitatea publicului larg să fie mai aproape de concurenţi şi să-i susţină cu un simplu click.

23
/04
/15

Recent selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2015 în secțiunea oficială Un Certain Regard, filmul COMOARA/THE TREASURE va avea premiera în cinematografele din România în data de 29 mai. Regia și scenariul îi aparțin lui Corneliu Porumboiu.