Adela Mărculescu va fi distinsă cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Premiile Gopo 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/adela-marculescu-va-fi-distinsa-cu-premiul-pentru-intreaga-activitate-la-premiile-gopo-2020/

Actriţa Adela Mărculescu va fi distinsă, în cadrul celei de-a 14-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 24 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu Premiul pentru Întreaga Activitate, oferit de APA NOVA.

Un articol de Liliana Matei|12 februarie 2020

Cu o carieră de peste 50 de ani în teatru și cinema, Adela Mărculescu a apărut în zeci de filme și a jucat în sute de spectacole, pe diverse scene din București și din țară.

Una dintre cele mai apreciate actrițe ale generației ei, Adela Mărculescu s-a născut pe 21 decembrie 1938, la Aiud, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti în 1959, clasa profesorului Alexandru Finţi. Zaharia Stancu, director al TNB la acea vreme, a angajat-o în 1964 la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde este invitată să joace şi în prezent.

Şi-a început cariera pedagogică la I.A.T.C în 1963, la catedra de dans a Verei Proca, apoi la tehnica vorbirii, catedra Sandinei Stan, iar din 1992 este conferenţiar la Universitatea „Hyperion”, catedra „Actorie” și „Tehnica vorbirii”.

A debutat în 1965 în co-producția româno-franceză „Serbările galante”, un film regizat de René Clair, unde a jucat alături de Jean-Pierre Cassel şi Forry Eterle. Au urmat 25 de filme și colaborări cu regizori renumiți precum Mircea Veroiu („Hyperion”, 1965), Nicolae Corjos („Alo, aterizează străbunica”, 1981, și „Declarație de dragoste”, 1985), Dinu Cocea („Iancu Jianu, haiducul”, 1980), Gheorghe Turcu („Cine iubește și lasă”, 1982), Ion Popescu Gopo („Galax”, 1983), Iulian Mihu („Surorile”, 1984), Mihai Constantinescu („Un oaspete la cină”, 1986, și „Să-ți vorbesc despre mine”, 1987) și Gustavo Graef Marino („Diplomatic Siege”, 1999).

Actrița Adela Mărculescu a câștigat aprecierea publicului încă de la debutul de pe scena Teatrului de Stat din Botoșani (1957 – 1959), jucând de-a lungul timpului la Teatrul de Stat din Ploiești (1959 – 1963), Teatrul Mic (1963), Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu (1971), iar din 1964 la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, unde colaborează și în prezent. Printre cele mai importante roluri ale sale se numără cele din „Povestea dulgherului şi a frumoasei sale soţii” de R. Stanca, „Vicleniile lui Scapin” de Molière, „Părinţii teribili” de J. Cocteau, „Idiotul” de Dostoievski, „Gaiţele” de Kiriţescu, dar și de cele din teatru de televiziune – „Tache, Ianke şi Cadîr”, „Orfeu în infern”, „Fântâna Blanduziei”, „Visul unei nopţi de iarnă”, precum şi din piesele de teatru radiofonic, printre care „Câinele grădinarului” de Lope de Vega, „Cavalerul şi doamna” de C. Goldoni, „Oedip la Colona” de Sofocle, „La răscruce de vânturi” de E. Bronte, „Romeo şi Julieta” de Shakespeare ş.a.

În stagiunea curentă a Teatrului Național „I. L. Caragiale” București, joacă în: „Idolul şi Ion Anapoda” de G. M. Zamfirescu (regia Ion Cojar), „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu (regia Dan Tudor), „Sinucigaşul” de Nikolai Erdman (regia Felix Alexa) și „Terorism” de Frații Presniakov (regia Felix Alexa).

Adela Mărculescu este cetățean de onoare al municipiilor București și Aiud și a fost distinsă cu Ordinul „Meritul cultural” în grad de Ofițer.

Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate a fost acordat de-a lungul timpului unor personalități marcante ale cinematografiei românești: Constantin Dinulescu (2019), Sanda Toma și Ion Marinescu (2018), Valentin Uritescu (2017), Florin Piersic (2016), Eugenia Bosînceanu (2015), Constantin Codrescu (2013), Tamara Buciuceanu (2012), Anușavan Salamanian (2011), Dumitru Carabăț (2010), Elisabeta Bostan (2009), Jean Constantin (2008) și Lucian Pintilie (2007).

05
/12
/14

Din 5 decembrie, pe marile ecrane, iubitorii filmului au parte de Judecătorul, o peliculă în care pot fi admiraţi nominalizatul la Oscar, Robert Downey Jr. şi laureatul Premiului Oscar, Robert Duvall. Aceasta este prima colaborare a celor două staruri de la Hollywood.

04
/12
/14

Dacă în Love Building personajul interpretat de Dorian Boguţă traversa o depresie acută, de această dată asistăm la o transformare completă a personajului său, care îl aduce pe actor în ipostaza de veritabil Don Juan, din 26 decembrie numai pe marile ecrane, în comedia Alt Love Building.

03
/12
/14

Actorul austriac Christoph Waltz, recompensat cu două premii Oscar, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi Quentin Tarantino, regizorul datorită căruia artistul a devenit faimos la nivel mondial.

01
/12
/14

Televiziunea Română programează, în această seară, două filme autohtone - un prilej pentru cinefili de a revedea „la lucru” o serie de mari actori dispăruţi. Astfel, pe TVR 2, de la ora 19.00 puteţi vedea comedia Expresul de Buftea-România (1978), pentru ca două ore mai târziu, pe TVR 1, să ruleze Capcana Mercenearilor, un film regitaz de Sergiu Nicolaescu în anul 1981.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

28
/11
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Puține scene de film din cinematografia română sunt mai naturaliste (fără a fi și gratuite) ca aceea din documentarul „Apa ca un bivol negru” (1970) în care, în urma inundațiilor, tinerii soldați scot din apă cadavrul gol și înțepenit al unui bărbat, probabil coleg de-al lor.

27
/11
/14

Realizatoarea Marina Constantinescu promite pentru vineri, 28 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, o ediţie Nocturne completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Cu Nae Caranfil.