Adele: Capitolele 1 şi 2. Educaţie sentimental-erotică
https://www.ziarulmetropolis.ro/adele-capitolele-1-si-2-educatie-sentimental-erotica/

Premiat cu Palme d’Or la Cannes, „Adele: Capitolele 1 şi 2”, în regia franco-tunisianului Abdellatif Kechiche, este un film intens despre maturizarea sentimentală şi sexuală a unei adolescente, dar, mai ales, un portret al feminităţii şi al iubirii, dublat de un elogiu al senzualităţii.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 octombrie 2013

CRONICA DE FILM Premiat cu Palme d’Or la Cannes, „Adele: Capitolele 1 şi 2”, în regia franco-tunisianului Abdellatif Kechiche, este un film intens despre maturizarea sentimentală şi sexuală a unei adolescente, dar, mai ales, un portret  al feminităţii şi al iubirii, dublat de un elogiu al senzualităţii.

Opera de până acum a cineastului Abdellatif Kechiche (care are şi o scurtă carieră de actor) a combinat, la nivel tematic, interesul pentru viaţa tinerilor şi relaţiile de familie, dar şi pentru diferenţele socio-cultural-civilizaţionale.

Amestec completat, în plan stilistic, de o constantă testare a fidelităţii spectatorilor faţă de un cinema care mizează mai puţin pe naraţiune, cât pe senzaţiile de moment, pe reacţii, gesturi, trăiri, pe forţa chipurilor şi a corpurilor de a evoca emoţii, fără aditivi manipulatorii.

Adele: Capitolele 1 şi 2 este povestea întinsă pe câţiva ani a unei iubiri pasionale între două tinere – liceana Adele, interpretată de revelaţia Adele Exarchopoulos, fascinantă în multitudinea de stări pe care le poate transmite chipul ei (al cărui ten îşi schimbă uneori culoarea în aceeaşi secvenţă), şi Emma, pictoriţă şi studentă la arte, jucată de senzuala Lea Seydoux, una din cele mai cunoscute tinere actriţe din Franţa.

Folosind întotdeauna pentru scenele de interior două camere de filmat, operate de pe umăr, dar cu puţine mişcări ample, Kechiche le poziţionează la distanţă de actriţe, pentru a le oferi acestora libertatea de a căuta intimitatea de care el are nevoie. Intimitate redată însă, prin transfocare, aproape numai în prim-planuri sau gros-planuri cu chipurile şi corpurile protagonistelor. Din această perspectivă, filmul este şi un elogiu al frumuseţii şi al tinereţii.

Rezultă o experienţă vizuală intensă, solicitantă, o nelinişte permanentă (în ton cu tulburarea interioară a lui Adele), un intimism extrem, căutat aproape în mod agresiv, dar cu efecte dintre cele mai surprinzătoare în ceea ce priveşte forţa imaginilor de a surprinde complexitatea manifestărilor sufleteşti. Montajul practicat de Kechiche mizează, de altfel, mai puţin pe narativitate, cât pe emoţii.

Adele

Léa Seydoux şi Adele Exarchopoulos, într-o scenă din filmul „La vie d`Adele“

Spre deosebire de literatură, unde scriitorul poate pătrunde, prin câteva fraze, în lumea interioară a personajelor, camera de filmat nu poate face asta, din cauza distanţei intrinseci faţă de actori (deşi există filme ale căror autori s-au apropiat foarte mult de o astfel de perspectivă).

Ceea ce poate face însă cinemaul – iar Kechiche duce la perfecţiune această posibilitate – este să surprindă, prin acumulare şi observaţie insistentă, acele momente de autentică trăire, când orice contrafacere şi orice mască dispar (Kechiche şi-a luat o libertate mare faţă de scenariu şi a scris unele scene chiar în timpul filmărilor).

Tocmai aceste momente irepetabile (deşi obţinute prin repetiţii interminabile) îi reuşesc lui Kechiche, un perfecţionist şi un adept al dublelor nenumărate („…se întâmplă rar să mă opresc înainte să obţin ceea ce vreau”, mărturiseşte într-un interviu).

Referinţele indirecte la romane despre educaţii sentimentale şi iubiri pasionale, cum ar fi „La Vie de Marianne” sau „Liaisons dangereuses”, ori poziţionarea polemică faţă de un anume tip de cinema convenţional întăresc demersul lui Kechiche de a accede la sinceritate – atât în stilul de lucru, cât şi prin ceea ce ajunge în final la public.

Pentru un film despre o iubire mistuitoare, era necesar să fie arătată forţa care o arde pe interior pe Adele. Din această perspectivă a sincerităţii, scenele erotice explicite devin aproape obligatorii. Trebuie să simţim, din poziţia de spectatori, pasiunile sufleteşti şi dorinţele sexuale ale lui Adele. Lipsa lor ar fi fost o dovadă de falsificare, un fard aplicat realităţii (ca în majoritatea covârşitoare a filmelor).

Citiţi şi: Abdellatif Kechiche: „Este o chestiune vitală pentru mine să fac filme”

Kechiche nu poate fi însă acuzat de voyeurism, pentru că aparatul de filmat nu le surprinde, pe ascuns, pe cele două protagoniste, ci le glorifică fără inhibiţii senzualitatea, încercând să-i apropie cât mai mult pe spectatori de relaţia lor, cel puţin pe cei dispuşi să se lase atraşi în acest joc al dorinţelor şi pasiunilor.

Distribuit de Independenţa Film şi programat miercuri şi joi seară în cadrul festivalului „Les films de Cannes a Bucarest”,  „Adele: Capitolele 1 şi 2” intră de vineri şi în cinematografe, fiind interzis spectatorilor sub 18 ani.

INFO

Adele: Capitolele 1 şi 2 (La vie d`Adele, Franţa, Belgia, Spania 2013)

Regia: Abdellatif Kechiche

Cu: Léa Seydoux, Adèle Exarchopoulos, Salim Kechiouche

Rating: ●●●●●

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,

este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Adele: Capitolele 1 şi 2 – capturi film

20
/11
/18

Moromeții 2 s-a lansat oficial în cinematografele din întreaga țară vineri, 16 noiembrie, și a adus după primul weekend peste 52.000de spectatoriînsălile din peste 50 de orașe. Cel mai așteptat film al anului devine astfel și cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani, până acum un număr total de 70.878 de spectatori urmărind filmul.

19
/11
/18

Mickey Mouse, şoricelul desenat de Walt Disney în 1928 și devenit, ulterior, mascotă a companiei Disney, a împlinit 90 de ani pe 18 noiembrie. Faimosul șoricel a adunat de-a lungul anilor sute de apariții pe tv și a devenit un brand evaluat la câteva miliarde de dolari.

19
/11
/18

Documentarul „Ghost Hunting” (2017), premiat la Berlin și propus de Palestina pentru Premiile Oscar, va putea fi văzut la Festivalul Filmului Palestinian (FFP) din România, în prezența regizorului Raed Andoni. De asemenea, alte patru filme de succes, printre care și drama multipremiată „3000 de nopți” (2015), de Mai Masri, vor fi proiectate în cadrul primei ediții a FFP. Festivalul va avea loc între 26 și 28 noiembrie la Cinema PRO din București.

19
/11
/18

Prima zăpadă, Ali MacGraw, bătaie cu bulgări, Ryan O'Neal, om de zăpadă, anul 1970, sărutări în zăpadă, Francis Lai, Love Story, unul dintre cele mai romantice filme ale tuturor timpurilor, îmbrățișări la gura sobei și multe lecturi,

17
/11
/18

Lenú si Lila, persoanjele principale „Tetralogiei napolitane”, ajung la HBO și pe HBO GO din 19 noiembrie, în serialul My Brilliant Friend/ Prietena mea genială. My Brilliant Friend, o co-producție Fremantle, Rai și HBO, este adaptarea romanului bestseller internațional “Prietena mea genială”, prima partea a „Tetralogiei Napolitane”, scris de Elena Ferrante.

16
/11
/18

În această seară, de la ora 22.45, Marcel Iureş spune povestea lui George Emil Palade, primul român medaliat cu Premiul Nobel. Documentarul realizat de Irina Păcurariu prezintă imagini şi interviuri care dezvăluie în premieră detalii din viaţa savantului român. Filmul va fi urmat, la ora 23.10, de un documetar, realizat de Andrei Măgălie. care va trata viața lui Eugen Ionesco.

16
/11
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat la „Les Films de Cannes à Bucarest” şi în deschiderea Cinepolska, „Cold War” (2018), pentru care britanico-polonezul Pawel Pawlikowski a câştigat premiul de regie la Cannes, este o dramă alb-negru ultrastilizată în care energia muzicii nu poate salva de la platitudine povestea de iubire și reprezentarea istoriei.

16
/11
/18

Centrul Ceh vă așteaptă luni și de marți, de la ora 20:00, cu două proiecții care propun o schimbare de perspectivă – intrăm în lumea animalelor odată cu proiecţia filmului „Bestiaire”, la Documentary Mondays, și suntem invadați de personaje de benzi desenate deodată cu protagoniștii filmului „Who Wants to Kill Jessie”, pe 20 noiembrie, la Fiction Tuesday.

15
/11
/18

Sonia (Mădălina Constantin) este inginer geolog într-o companie multinațională. O femeie matură, căsătorită. În filmul “Un om la locul lui” / “A Decent Man”, lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu, Sonia se află într-o poziție ingrată: este “cealaltă femeie” din relația colegului ei de muncă Petru (Bogdan Dumitrache) cu Laura (Ada Galeș). Află ce se întâmplă cu Sonia din 23 noiembrie, în cinema. Filmul are la bază romanul “Firesc” al lui Petru Cimpoeșu.  

15
/11
/18

"Serie tv peste care am dat întâmplător. Sezonul I are 6 episoade, s-a ajuns deja la al treilea, Nu pot emite judecăți globale, însă până acum e absolutely splendiferous. În termeni de tot ce vreți: regie, poveste, actori (Michael Shannon e rupător, înconjurat de niște secundari unul și unul), imagine..." - Cinesseur

Page 38 of 259« First...102030...3637383940...506070...Last »