Caragiale se întoarce în Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/adevarul-caragiale-se-intoarce-in-bucuresti/

Teatrul Masca propune două montări inedite cu piesele lui Caragiale, „O scrisoare pierdută“ şi „O noapte furtunoasă“ cu statui vivante   În Bucureştiul începutului de secol 21, cine s-a aventurat în aceste zile pe străduţele din Centrul vechi, în zona Teatrului de Comedie unde se desfăşoară până la sfârşitul săptămânii Festivalul Comediei Româneşti, s-a întâlnit, […]

Un articol de |16 iunie 2012

Teatrul Masca propune două montări inedite cu piesele lui Caragiale, „O scrisoare pierdută“ şi „O noapte furtunoasă“ cu statui vivante

 

În Bucureştiul începutului de secol 21, cine s-a aventurat în aceste zile pe străduţele din Centrul vechi, în zona Teatrului de Comedie unde se desfăşoară până la sfârşitul săptămânii Festivalul Comediei Româneşti, s-a întâlnit, cu siguranţă, cu personaje coborâte din lumea lui Caragiale.

E un obicei mai vechi şi constant al Teatrului Masca să coboare din sala de teatru „în cetate”, să vină în mijlocul oraşului, la metrou, în parcuri sau pe străzi şi să joace în faţa publicului mai mult sau mai puţin întâmplător.

Suntem în Anul Caragiale, s-au împlinit o sută de ani de la moartea dramaturgului şi mai toate teatrele din Bucureşti sau din ţară s-au întrecut să-i monteze textele. Şi la jumătatea Anului Caragiale, după aproape şase luni de montări şi manifestări în diverse teatre, unele mai reuşite, altele mai puţin reuşite, unele mai festiviste, altele mai puţin, unele mai cinstite, altele mai puţin, Teatrul Masca vine cu două propuneri: „O scrisoare pierdută” şi „O noapte furtunoasă”.

Ambele în varianta gestuală, supuse tipului de interpretare promovat de teatrul condus de Mihai Mălaimare. Iar cele două spectacole au fost, poate, cel mai aproape de spiritul dramaturgului. Desigur, cei mai mulţi dintre regizorii care au montat şi-i montează textele nici nu-şi propun asta, mi se va răspunde…

Muzeul cu personaje vii

În acest caz, regizorul Mihai Mălaimare îşi asumă riscul de a renunţa la partea cea mai savuroasă a pieselor lui Caragiale, jocurile de cuvinte care fac de obicei deliciul publicului. Şi experimentul îi reuşeşte!

„Scrisoarea pierdută” şi „Noaptea furtunosă” în varianta lui Mihai Mălaimare coboară în anul 2012 cu un amestec de candoare – pe care o dă apropierea de personaje ca de nişte obiecte de muzeu – cu o inteligentă şi subtilă punere în pagină a contextului lumii actuale. Regizorul foloseşte o tehnică interesantă, fotografiază realităţile unei epoci, aşa cum se decriptează ea din cărţile de istorie (a teatrului) şi apoi „citeşte” imaginea prin prisma lumilor care s-au perindat pe aici în ultima sută şi ceva de ani.

Desprinse ca dintr-un muzeu, Tipătescu, Zoe, Caţavencu, Veta, Ziţa şi toţi ceilalţi, în costume ce poartă patina acelei epoci, cu chipurile vopsite în alb, la limita dintre statui şi fiinţe, personajele din cele două montări sunt cu piciorul în două lumi: oameni din alt secol, care călătoresc în timp în Bucureştiul de azi. În „O scrisoare pierdută”, care durează aproximativ o jumătate de oră, imaginile spun povestea bileţelului de amor care a încurcat şi a descurcat iţele politicii româneşti din celebrul „orăşel de munte” – o Românie în mic – surprinzând cu precizie exact acele momente care dezvăluie mecanismele după care funcţionează societatea. Spectacolul surprinde esenţa românismului şi a politicii dâmboviţene şi tocmai în asta stă marele lui merit.

Că păstrează comicul, alegând în acelaşi timp formula cea mai potrivită de a păstra un spirit „clasic” al lui Caragiale, ce în acest context nu poate fi însă acuzat că ar fi desuet.

Lume tristă, plină de umor…

„O noapte furtunoasă” este construit pe sistemul filmului mut şi punctat din loc în loc cu câteva replici scrise pe papirus şi „derulate” de însuşi regizorul-dramaturg (interpretat de Mihai Mălaimare) aşezat la masă printre propriile personaje.

Montarea se deschide cu o scenă de la „Union”, în care „coate goale”, trage cu ochiul la cocoane de la masa de alături. Regizorul construieşte şi în acest al doilea spectacol o lume „tristă şi plină de umor”, privită cu un tip de distanţare ironică, subliniată de zâmbetul dramaturgului care pare a spune în permanenţă, precum marele său rival din epocă, „toate-s vechi şi nouă toate”… Aceasta este, de altfel, cheia întregii montări, în care istorioara numărului 6 de la portiţă încurcă destine, pentru ca în final toată lumea să fie fericită.

Nicio încercare de modernizare forţată a textului, de înghesuire a lui în spaţiul tot mai îngust al umorului educat de şi în spiritul televiziunii. Doar o lectură atentă, în care gestul ţine cu brio locul cuvântului.

Desigur, o lectură proaspătă înainte nu strică şi preîntâmpină mici conflicte precum cel care – neregizat – mi-a ajuns la urechi la una dintre reprezentaţii: „Care e Miţa şi care e Ziţa, dom’le, dintre cele două dame?”… „Stai, tu, că în piesa asta nu e nicio Ziţa, e Veta!”

Vezi continuarea aici

[PTEST 1]

12
/01
/21

CRONICĂ DE FILM Lansat recent de HBO (care e şi unul dintre producători), cel mai nou film al regizorului Steven Soderbergh, „Let Them All Talk” (2020), vine într-un moment prost. Ce interes poate să stârnească acum povestea unei scriitoare în criză (Meryl Streep) care porneşte într-o călătorie transoceanică pe un vapor de lux alături de două prietene şi un nepot?

12
/01
/21

Scriitorul japonez Haruki Murakami s-a născut pe 12 ianuarie 1949, la Kyoto. Cartea sa pe care v-o propunem astăzi spre lectură este volumul de eseuri „Meseria de romanicer” (Editura Polirom, traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion).

11
/01
/21

CRONICĂ DE FILM Premiat în competiţia Festivalului de la Veneţia pentru cea mai bună actriţă (Vanessa Kirby) şi lansat recent de Netflix, „Pieces of a Woman” (2020) este primul titlu în limba engleză al regizorului maghiar Kornél Mundruczó – un film demn de respect pentru forţa emoţională a câtorva momente, dar nu şi foarte rafinat.

11
/01
/21

Una dintre cele mai atrăgătoare noutăți propuse de Editura Humanitas Fiction în acest început de an este volumul „Dimineți la Café Rostand” de Ismail Kadare, în pregătire în colecția „Raftul Denisei”.

11
/01
/21

Pentru 2021, Editura Nemira pregătește noutăți editoriale și surprize de neratat – romane premiate, colecții noi, continuări de serii de autor, cât și reeditări mult așteptate.

08
/01
/21

Până pe 27 iunie 2021 puteți vizita o nouă expoziție temporară la MNAR, intitulată „Poveștile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiție bizantină”, organizată în cadrul Galeriei de Artă Veche Românească (Calea Victoriei 49-53).

07
/01
/21

Pe 8 ianuarie, de la ora 19:00, la Teatru³ va avea loc premiera „Libertate la Bremen” de Rainer Werner Fassbinder, un spectacol realizat de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași în coproducție cu FaPt – Fabrica de Artă și Producție Teatrală Iași și Centrul Cultural German Iași. Următoarea reprezentație este programată pe 11 ianuarie.

Pagina 2 din 94012345...102030...Ultima »