„Adevărul”/ „La vérité”, cu Catherine Deneuve, are premiera în cinema pe 26 februarie
https://www.ziarulmetropolis.ro/adevarul-la-verite-cu-catherine-deneuve-are-premiera-in-cinema-pe-26-februarie/

„Adevărul”/ „La vérité”, cel mai nou film al regizorului japonez Hirokazu Kore-Eda, care a deschis ediţia din 2019 a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, ajunge în cinematografele din România din 26 februarie, distribuit de Independenţa Film.

Un articol de Petre Ivan|22 februarie 2021

Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două legende ale cinematografiei franceze, alături de actorul american Ethan Hawke se regăsesc în distribuția primului film al lui Hirokazu Kore-Eda, laureat Palme d’Or, realizat în afara Japoniei, într-o altă limbă decât cea nativă.

Filmul vorbește despre legături de familie, decepție și responsabilitate, combinând drama și comedia „așa cum ele co-există și în viața reală”, după cum spune regizorul Hirokazu Kore-Eda

Fabienne (Catherine Deneuve) este o divă a cinematografiei franceze, ce are parte de toată iubirea și admirația bărbaților, dar care are o relație complicată cu propria fiică. Atunci când aceasta își publică memoriile, Lumir (Juliette Binoche) se întoarce de la New York la Paris împreună cu soţul (Ethan Hawke) şi copilul. Întâlnirea dintre mamă şi fiică devine rapid o confruntare: adevăruri ascunse și resentimente nedeclarate ies la suprafață.

„Faptul că filmul meu se regăsește în filmografia lui Catherine Deneuve – la fel de prestigioasă pe cât este istoria cinematografiei franceze în sine – este pentru mine atât un motiv de mândrie, cât și de anxietate”, a declarat Hirokazu Kore-Eda. 

Catalogat drept „unul dintre cele mai bune roluri din cariera sa” de către publicația britanică The Times, Catherine Deneuve interpretează magistral diva aflată la apusul carierei, precum și mama confruntată de propria fiică. Pe parcursul dezvoltării scenariului, care inițial a fost o piesă de teatru despre o actriță ce îmbătrânește, Hirokazu Kore-Eda a colaborat cu Deneuve și Binoche, acestea oferind informațiile necesare pentru ca experiențele lor profesionale să se regăsească în film.

„Adevărul”/ „La vérité” are premiera în cinematografele funcționale din România în 26 februarie, având pentru moment proiecții programate în București (Cinema Union, Cinema Elvire Popesco, Happy Cinema), Bârlad (Cityplex Victoria), Bacău (Happy Cinema), Bistrița (Centrul Cultural Dacia), Iași (Ateneul Național), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), urmând ca din 5 martie să ruleze și în Caransebeș (Cinema 3D Luna), Oțelu Rosu (Cinema 3D), Reșița (Cinema Dacia Reșița 3D) și Petroșani (Cinema 3D Șerban Ionescu).

08
/12
/13

La doi ani de la dispariţia regizorului Andrei Blaier, TVR 2 îi dedică azi ciclul „Duminica filmului românesc”. Cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele sale reprezentative: „Fapt divers“ (de la ora 14.10) şi „Ilustrate cu flori de câmp“ (de la ora 20.10).

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.

04
/12
/13

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti...", de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie - ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.

02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.