Adrian Ghenie, adjudecat în România cu 22.000 de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-ghenie-adjudecat-in-romania-cu-22-000-de-euro/

„Self-portrait with Laurels”, de Adrian Ghenie, prima lucrare a artistului scoasă la licitaţie în România, a fost adjudecată cu 22.000 de euro, de un colecţionar străin, după ce pentru aceasta au licitat competitori din şase ţări.

Un articol de Petre Ivan|3 aprilie 2015

Licitaţia de primăvară a Lavacow, care s-a desfăşurat pe site-ul lavacow.com, pe 1 aprilie, a adus în atenţia publicului ocazia de a cumpăra o lucrare de Adrian Ghenie, artistul român al momentului în Occident.

Aceasta a fost pentru prima oară când o operă a lui Adrian Ghenie a fost tranzacţionată în licitaţie publică în România.

Astfel, „Self-portrait with Laurels”, o lucrare specială având în vedere aspectul mitologic, a fost adjudecată cu 22.000 de euro, de aproape cinci ori mai mult ca preţul de pornire, după 23 de paşi de licitare şi 11 competitori din şase ţări diferite, potrivit casei de licitaţii.

Cristina Olteanu, CEO al casei Lavacow, a declarat că „Self-portrait with Laurels”, de Adrian Ghenie, a fost achiziţionată de o persoană privată, care nu este din România şi care doreşte să îşi păstreze anonimatul. Pentru această lucrare au licitat competitori atât din Europa, inclusiv din România, cât şi din afara Europei, respectiv de pe trei continente, a mai spus Cristina Olteanu, notează Mediafax.

Potrivit Lavacow, preţul de adjudecare al „Self-portrait with Laurels”, de Adrian Ghenie, o lucrare timpurie de dimensiuni medii, dovedeşte globalizarea şi efervescenţa pieţei de artă.

Licitaţia de primăvară Lavacow a propus iubitorilor de artă şi opere ale celebrilor Salvador Dalí, Joan Miró, Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Simon Hantaï, alături de lucrări ale artiştilor contemporani Dan Perjovschi, Sorin Ilfoveanu, Harry Guttman, Valeriu Mladin.

Astfel, lucrarea „Whaam!”, de Roy Lichtenstein, a fost adjudecată cu 150 de euro, „L’astre”, de Salvador Dalí, cu 600 de euro, „Maravillas con Variaciones”, de Joan Miró, cu 800 de euro, „Le Peintre et le Papillon”, de Salvador Dalí, cu 600 de euro, „Cow”, de Andy Warhol, cu 200 de euro, „A State of Mind”, de Sorin Ilfoveanu, cu 250 de euro, şi „Skateboard (Fuck You)”, de Dan Perjovschi, de 800 de euro.

Foto: Adrian Ghenie, Self-portrait with Laurels, L’astre – wikipedia

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

10
/08
/23

Suntem într-a 8-a lună în care Timișoara este, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria), un important centru cultural european. Și urmează încă luni bune de evenimente interesante, care merită o vizită în Banat. Aflați de ce în interviul următor.

07
/08
/23

Termeni precum doliu, pierdere, angoasă, suferință, nostalgie aparțin zonei afectului, individul trecând, în anumite momente ale vieții lui, prin această arie aproape sinonimică.

27
/07
/23

Corina Chiriac, una dintre legendele muzicii românești, va urca în septembrie pe scena celui mai important eveniment din industria muzicală - Mastering The Music Business. Aceasta va sta de vorbă cu Dan Fințescu, unul dintre organizatorii MMB și moderatorul principal al evenimentului, cu care va povesti despre cei 50 de ani de carieră, despre momentele definitorii, despre decizii, inspirație și dificultăți, despre succes și lumea artistică a anilor trecuți.