Adrian Ghenie, adjudecat în România cu 22.000 de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-ghenie-adjudecat-in-romania-cu-22-000-de-euro/

“Self-portrait with Laurels”, de Adrian Ghenie, prima lucrare a artistului scoasă la licitaţie în România, a fost adjudecată cu 22.000 de euro, de un colecţionar străin, după ce pentru aceasta au licitat competitori din şase ţări.

Un articol de Petre Ivan|3 aprilie 2015

Licitaţia de primăvară a Lavacow, care s-a desfăşurat pe site-ul lavacow.com, pe 1 aprilie, a adus în atenţia publicului ocazia de a cumpăra o lucrare de Adrian Ghenie, artistul român al momentului în Occident.

Aceasta a fost pentru prima oară când o operă a lui Adrian Ghenie a fost tranzacţionată în licitaţie publică în România.

Astfel, “Self-portrait with Laurels”, o lucrare specială având în vedere aspectul mitologic, a fost adjudecată cu 22.000 de euro, de aproape cinci ori mai mult ca preţul de pornire, după 23 de paşi de licitare şi 11 competitori din şase ţări diferite, potrivit casei de licitaţii.

Cristina Olteanu, CEO al casei Lavacow, a declarat că “Self-portrait with Laurels”, de Adrian Ghenie, a fost achiziţionată de o persoană privată, care nu este din România şi care doreşte să îşi păstreze anonimatul. Pentru această lucrare au licitat competitori atât din Europa, inclusiv din România, cât şi din afara Europei, respectiv de pe trei continente, a mai spus Cristina Olteanu, notează Mediafax.

Potrivit Lavacow, preţul de adjudecare al “Self-portrait with Laurels”, de Adrian Ghenie, o lucrare timpurie de dimensiuni medii, dovedeşte globalizarea şi efervescenţa pieţei de artă.

Licitaţia de primăvară Lavacow a propus iubitorilor de artă şi opere ale celebrilor Salvador Dalí, Joan Miró, Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Simon Hantaï, alături de lucrări ale artiştilor contemporani Dan Perjovschi, Sorin Ilfoveanu, Harry Guttman, Valeriu Mladin.

Astfel, lucrarea “Whaam!”, de Roy Lichtenstein, a fost adjudecată cu 150 de euro, “L’astre”, de Salvador Dalí, cu 600 de euro, “Maravillas con Variaciones”, de Joan Miró, cu 800 de euro, “Le Peintre et le Papillon”, de Salvador Dalí, cu 600 de euro, “Cow”, de Andy Warhol, cu 200 de euro, “A State of Mind”, de Sorin Ilfoveanu, cu 250 de euro, şi “Skateboard (Fuck You)”, de Dan Perjovschi, de 800 de euro.

Foto: Adrian Ghenie, Self-portrait with Laurels, L’astre – wikipedia

12
/04
/17

Cea mai mare expoziţie dedicată lui Ştefan Luchian din ultimii 50 de ani va fi organizată la Pavilionul Muzeal de la Art Safari, între 19 mai - 18 iunie, la Galeriile Kretzulescu (Calea Victoriei 45), şi va cuprinde opere ale artistului din peste 20 de instituţii muzeale, dar şi din cele mai importante colecţii private.

11
/04
/17

Premiul Pulitzer 2017 pentru "Fotoreportaj" (Feature Photography") a revenit publicației Chicago Tribune, care a publicat un portret al unui copil de 10 ani care a supraviețuit unui schimb de focuri în Chicago, și al mamei sale, care încearcă să reia cursul vieții după această dramă.

05
/04
/17

“Rerotikon”, prima expoziție de artă erotică găzduită de Galeria Rotenberg-Uzunov din București, va fi vernisată joi, 6 aprilie, ora 19.00. Semnatara picturilor expuse este tânăra artistă Diana Manole, care explorează puterea de seducție a nudurilor umane, cu accente vintage din pin-up-ul american într-o combinație cu tușa mult mai recentei Școli de la Cluj.

30
/03
/17

Prințul Charles a sosit, în această dimineața, la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti", fiind întâmpinat de directoarea instituției, Paula Popoiu, și de Irina Cajal, subsecretar de stat în Ministerul Culturii. Alteța Sa Regală a fost primită cu pâine și sare.

26
/03
/17

Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Institutul Francez, vă invită marți, 28 martie 2017, orele 18.30, la conferința „Victor Brauner, pictopoet și iluminator”, susținută de Mihaela Petrov, critic și istoric de artă. Conferința face parte din seria de evenimente ce marchează luna martie ca lună a Francofoniei.

20
/03
/17

Fotograful Mircea Albuțiu vă prezintă 10 imagini din seria de 40, numită New Energy. Seria a fost expusă la Arcade 24 în Bistrița Năsăud în septembrie 2015; în 28 aprilie 2017 va fi vernisată la Teatro Jose Lucio da Silva din Leiria, Portugalia iar în august 2017 la sediul ICR din Lisabona.

Pagina 30 din 60« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »