Adrian Ghenie, cel mai tranzacţionat artist din lume în 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-ghenie-cel-mai-tranzactionat-artist-din-lume-in-2014/

Pictorul Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti, se află pe primul loc într-un top al celor mai tranzacţionaţi şi apreciaţi artişti din lume în 2014, realizat de site-ul artnet.com.

Un articol de Petre Ivan|28 noiembrie 2014

Pentru prima dată un artist român se clasează pe primul loc într-un astfel de top. Adrian Ghenie a reuşit să atingă această performanţă prin punerea în vânzare de către colecţionari şi galerii a 10 lucrări ce poartă semnătura sa.

În luna iunie, casa de licitaţii Sotheby’s a vândut lucrarea lui Ghenie „The Fake Rotko” cu suma de 1,778 milioane de euro. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic. În luna octombrie, Christie’s şi Sotheby’s au pus în vânzare şase lucrări, acoperind astfel toată perioada de creaţie a artistului român.

De data aceasta vedetele celor două seri au fost „Blue Rain”, la licitaţia de la Christie’s, adjudecată pentru suma de 650.000 de euro, iar la Sotheby’s „Duchamp’s Funeral” a reconfirmat valoarea artistului român, adjudecându-se pentru suma de 1.285.300 de euro.

De asemenea, instalaţia denumită „Communism Never Happened”, de Şerban Savu şi Ciprian Mureşan, colegi de şcoală şi de generaţie cu Adrian Ghenie, va fi prezentată la târgul de artă contemporană Art Basel Miami, de una dintre cele mai mari galerii din lume, David Nollan Gallery.

„În ultimii ani, marile galerii internaţionale au un ochi aţintit asupra artiştilor români. Faptul că Mureşan, Savu şi Ghenie se află în top 10 al unor clasamente atât de importante nu este o întâmplare. MoMA – NY, MoCA – LA, Pompidou – Paris, Tate – Londra sunt doar câteva din muzeele ce îi expun de ani buni. Din Asia şi până în America, marii colecţionari deţin lucrări ale celor trei artişti şi nu numai. Alte nume aflate în colecţiile lor

Alex Leo Serban, Mihai Pop şi Adrian Ghenie, pe terasa unei cădiri

Alex Leo Serban, Mihai Pop şi Adrian Ghenie, pe terasa unei cădiri

sunt: Geta Brătescu, Ion Grigorescu, Răzvan Boar, Teodora Axente, Victor Man, Mircea Suciu etc. Succesul artiştilor români tranzacţionaţi internaţional va schimba dinamica pieţei interne a artei contemporane”, a declarat Roxana Vâlcu, Owner Art Advisers, firmă de consultanţă în artă.

În luna iunie, The Independent, una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice, l-a elogiat pe artistul român Adrian Ghenie, considerat un reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

Potrivit The Independent, picturile lui Adrian Ghenie sunt expresive în modul de realizare. Acesta alege să nu utilizeze instrumente tradiţionale, optând în realizarea lucrărilor sale pentru un cuţit de paletă şi pentru stencil. Nu se vede pe nicăieri în studioul său vreo pensulă.

„Nu poţi picta asta (lucrările lui, n.r.) cu o pensulă. Este doar rezultatul unui accident. Totul este un accident. Foarte puţine lucruri sunt de fapt pictate”, spunea pentru The Independent Adrian Ghenie.

Pe de altă parte, cotidianul britanic remarca că, pentru Ghenie, nimic nu este garantat. Modul în care acesta a fost crescut l-a pregătit pentru ce este mai rău. „Am crescut cu mentalitatea că regula este să pierzi şi câştigul este strania excepţie”, spunea Adrian Ghenie.

Foto: Adrian Ghenie – wikipedia, facebook

26
/03
/17

Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Institutul Francez, vă invită marți, 28 martie 2017, orele 18.30, la conferința „Victor Brauner, pictopoet și iluminator”, susținută de Mihaela Petrov, critic și istoric de artă. Conferința face parte din seria de evenimente ce marchează luna martie ca lună a Francofoniei.

20
/03
/17

Fotograful Mircea Albuțiu vă prezintă 10 imagini din seria de 40, numită New Energy. Seria a fost expusă la Arcade 24 în Bistrița Năsăud în septembrie 2015; în 28 aprilie 2017 va fi vernisată la Teatro Jose Lucio da Silva din Leiria, Portugalia iar în august 2017 la sediul ICR din Lisabona.

01
/03
/17

Povestea mărţişorului a supravieţuit în diferite forme până în prezent, de la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la cel virtual. Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.

27
/02
/17

O schiţă realizată de Rembrandt, care reprezintă un câine, a fost autentificată după ce timp de 250 de ani a fost atribuită unui pictor german specializat în tablouri cu animale. Descoperirea a fost descrisă drept ”o senzaţie” de reprezentanţii Muzeului Herzog Anton Ulrich, din Braunschweig, unde schiţa a fost expusă timp de mai multe decenii şi era prezentată ca o lucrare a artistului Johann Melchior Roos.

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

17
/02
/17

Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

13
/02
/17

Deschiderea ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția (11-28 februarie) a fost marcată de un show acvatic spectaculos, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori. Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine.