Adrian Ghenie, în ascensiune pe piaţa de artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-ghenie-in-ascensiune-pe-piata-de-arta-14-milioane-de-euro-pentru-3-lucrari/

Trei lucrări ale artistului român Adrian Ghenie – „Duchamp’s Funeral I”, „Study for «The Devil»” şi „Hunger” – au fost vândute la două licitaţii organizate recent la Londra, de casa Sotheby’s, cu sumele de 1.285.389 de euro, 15.714 euro, respectiv, 146.453 de euro, potrivit site-ului sothebys.com.

Un articol de Petre Ivan|28 octombrie 2014

Adrian Ghenie / Tabloul „Duchamp’s Funeral I”, un ulei pe pânză semnat şi datat 2009, a fost una dintre vedetele licitaţiei „Contemporary Art Evening Auction”, organizată pe 17 octombrie, la Londra, de casa Sotheby’s.

Lucrarea, estimată la 400.000 – 600.000 de lire sterline (502.842 – 754.262 euro), a fost vândută cu 1.022.500 de lire sterline (1.285.389 de euro).

Pe de altă parte, lucrarea „Study for «The Devil»”, realizată în tehnica acrilic şi fotocolaj pe hârtie, a fost scoasă la licitaţie de casa Sotheby’s pe 18 octombrie, în cadrul „Contemporary Art Day Auction”. Estimată la 10.000 – 15.000 de lire sterline (12.571 – 18.857 de euro), lucrarea a fost adjudecată pentru 12.500 de lire sterline (15.714 euro).

Tot pe 18 octombrie a fost scos la licitaţie de casa Sotheby’s tabloul „Hunger”, un ulei pe pânză, semnat şi datat 2008, care a fost adjudecat cu 116.500 de lire sterline (146.453 de euro). Lucrarea era estimată la 50.000 – 70,000 de lire sterline (62.855 – 87.997 euro).

Artistul român Adrian Ghenie îşi continuă astfel ascensiunea pe piaţa internaţională de artă, după ce tabloul său „The Fake Rothko” a fost vândut pentru 1.426.500

Duchamp's Funeral I

Duchamp’s Funeral I

de lire sterline (1.778.422 de euro), la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s pe 30 iunie, la Londra.

Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană.

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin.

„Nu poţi picta asta (lucrările lui, n.r.) cu o pensulă. Este doar rezultatul unui accident. Totul este un accident. Foarte puţine lucruri sunt de fapt pictate”, spunea pentru The Independent Adrian Ghenie. Publicaţia britanică remarca faptul că, pentru Ghenie, nimic nu este garantat. Modul în care acesta a fost crescut l-a pregătit pentru ce este mai rău. „Am crescut cu mentalitatea că regula este să pierzi şi câştigul este strania excepţie”, spunea Adrian Ghenie.

Foto: Adrian Ghenie, Study for The Devil, Duchamp’s Funeral I şi Hunger – Contemporary Art Evening Auction

30
/07
/20

CRONICĂ DE TEATRU „Jurnal de România. 1989”, recent montat de Carmen Lidia Vidu în aer liber, pe acoperișul Teatrului Național din București, este un spectacol de teatru documentar care amestecă inspirat monologuri autobiografice rostite de patru actori – Florentina Țilea, Oana Pellea, Daniel Badale și Ion Caramitru - cu elemente multimedia.

27
/07
/20

Realizat la secția germană a Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală, „LIVE”, de Bobi Pricop, este un spectacol hibrid conceput special pentru online, iar adaptarea la mediul virtual este una firească şi inspirată.

05
/07
/20

Biblioteca de New Media Art pentru Copii îi invită pe cei mici într-o aventură virtuală educativă și distractivă, care-i poartă prin toate etapele de creare a unei super animații, ajutându-i să înțeleagă, pas cu pas, cum pot deveni chiar ei, din spectatori de desene animate, creatori.

26
/06
/20

În noaptea din 27 spre 28 iunie 1916 în casa lui din Bucureşti, de pe strada Mendeleev, Ștefan Luchian trăia ultimele clipe dintr-o lungă agonie. Pe şevalet, se afla ultima lui creaţie rămasă neterminată: un chip de femeie.

09
/06
/20

Sâmbătă, 13 iunie, de Ziua Porților Deschise, Fundația Calea Victoriei vine în vizită la tine! Și aduce în dar demo-uri gratuite la cele mai îndrăgite cursuri din program, reduceri care durează un weekend întreg, lectori simpatici și o mulțime de alți oameni care au aceleași pasiuni ca tine.