Adrian Ghenie, în ascensiune pe piaţa de artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-ghenie-in-ascensiune-pe-piata-de-arta-14-milioane-de-euro-pentru-3-lucrari/

Trei lucrări ale artistului român Adrian Ghenie – „Duchamp’s Funeral I”, „Study for «The Devil»” şi „Hunger” – au fost vândute la două licitaţii organizate recent la Londra, de casa Sotheby’s, cu sumele de 1.285.389 de euro, 15.714 euro, respectiv, 146.453 de euro, potrivit site-ului sothebys.com.

Un articol de Petre Ivan|28 octombrie 2014

Adrian Ghenie / Tabloul „Duchamp’s Funeral I”, un ulei pe pânză semnat şi datat 2009, a fost una dintre vedetele licitaţiei „Contemporary Art Evening Auction”, organizată pe 17 octombrie, la Londra, de casa Sotheby’s.

Lucrarea, estimată la 400.000 – 600.000 de lire sterline (502.842 – 754.262 euro), a fost vândută cu 1.022.500 de lire sterline (1.285.389 de euro).

Pe de altă parte, lucrarea „Study for «The Devil»”, realizată în tehnica acrilic şi fotocolaj pe hârtie, a fost scoasă la licitaţie de casa Sotheby’s pe 18 octombrie, în cadrul „Contemporary Art Day Auction”. Estimată la 10.000 – 15.000 de lire sterline (12.571 – 18.857 de euro), lucrarea a fost adjudecată pentru 12.500 de lire sterline (15.714 euro).

Tot pe 18 octombrie a fost scos la licitaţie de casa Sotheby’s tabloul „Hunger”, un ulei pe pânză, semnat şi datat 2008, care a fost adjudecat cu 116.500 de lire sterline (146.453 de euro). Lucrarea era estimată la 50.000 – 70,000 de lire sterline (62.855 – 87.997 euro).

Artistul român Adrian Ghenie îşi continuă astfel ascensiunea pe piaţa internaţională de artă, după ce tabloul său „The Fake Rothko” a fost vândut pentru 1.426.500

Duchamp's Funeral I

Duchamp’s Funeral I

de lire sterline (1.778.422 de euro), la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s pe 30 iunie, la Londra.

Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană.

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin.

„Nu poţi picta asta (lucrările lui, n.r.) cu o pensulă. Este doar rezultatul unui accident. Totul este un accident. Foarte puţine lucruri sunt de fapt pictate”, spunea pentru The Independent Adrian Ghenie. Publicaţia britanică remarca faptul că, pentru Ghenie, nimic nu este garantat. Modul în care acesta a fost crescut l-a pregătit pentru ce este mai rău. „Am crescut cu mentalitatea că regula este să pierzi şi câştigul este strania excepţie”, spunea Adrian Ghenie.

Foto: Adrian Ghenie, Study for The Devil, Duchamp’s Funeral I şi Hunger – Contemporary Art Evening Auction

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.