Adrian Naidin. Înainte de alb și dincolo de negru
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-naidin-%c3%aenainte-de-alb-%c8%99i-dincolo-de-negru/

Artistul Adrian Naidin a acceptat jocul Ziarului Metropolis – un interviu neconvenţional în care, pornind de la literele alfabetului, vorbeşte despre cuvintele-cheie care îi definesc viaţa.

Un articol de Ziarul Metropolis|3 octombrie 2017

L-am cunoscut pe violoncelistul Adrian Naidin între A și Z, adică, așa cum spune el, acolo unde se petrece vorbirea. “Bănuim că altundeva, înainte de A și mult după Z, se petrece sensul ei. Totul pare să se întâmple între A și Z și totul se petrece, de fapt, după ele. Înainte de alb și dincolo de negru”, spune Adrian Naidin.

În cazul unui violoncelist cu har, dincolo de alb și negru am putea găsi, uneori, muzica. Pentru cei care doresc să-l știe din lumea posibilelor sensuri, dincolo de A și dincolo de Z, Adrian Naidin face promisiunea unui joc cu altă gramatică – spectacolul “Pân’la Rai” – programat pe 16 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Studio a Teatrului Național din București.

Un proiect de excelenţă, aplaudat pe scene prestigioase şi inclus pe coloana sonoră a unui film internaţional aspirant la Oscar, spectacolul “Pân’la rai” a fost prezentat cu casa închisă în ediții extraordinare găzduite de teatrele și filarmonicile din țară. Găzduit în ediție specială la Teatrul Național din București, spectacolul “Pân’la rai” explorează teme vechi, valoroase și profunde, în cea mai pură cheie a jazz-ului european contemporan.

A. Nu-i putem adăuga ceva. Este prima și cea mai importantă literă, măcar și numai pentru că l-a inspirat pe Nichita, care spunea că A nu se poate spune altfel decât urlat!

Ă. Aceasta este pauza dintre cuvinte. Un moment de dezechilibru.

B. BRÂNCĂ. Și, de aici, Brâncuși. Ne-am obișnuit, probabil, cu franțuzescul Brancusi, dar să nu uităm că numele artistului are în rădăcină, de fapt, această urmă de nemărginire. Mână puternică, labă de urs, forță. Sigur, a mai existat și un personaj foarte cunoscut, Brancos, îndrăgostit de o eseniană… A pica în brânci. Pe mine totuși asta mă duce cu gândul la Coloana Infinitului. La Brâncuși.

C. CORP. Omul este suflet întrupat.

D. DIMINEAȚĂ. Dimineața este salvatoare uneori. De multe ori. Regăsești o lumină anume doar într-o dimineață anume. Următoarea vine cu altă lumină. Dacă pierzi lumina ei într-o zi, aceasta este pierdută pentru totdeauna. Ceea ce îmi aduce aminte că fiecare moment este irepetabil.

E. ENZIMĂ. Suntem mici și neînsemnați uneori. Ca o enzimă.

F. FRUMUSEȚE. Bărbatul care sălășluia cândva într-un băiețel a primit definiția frumuseții din foșnetul bluzei de mătase a mamei, dintr-o tușă de lac de buze, dintr-o urmă de fixativ. Eram mic și o vedeam cum se îmbracă și am aflat în felul ăsta ce înseamnă frumusețea. Acestea sunt, pentru mine, primele momente ale frumuseții.

G. GREUTATE. Uneori greutatea sufletească e mai mare decât poți să duci. Dar o duci.

H. HORĂ. Dacă o privești de sus, e ca o inimă care pulsează. Se apropie și se depărtează. Prinderea în horă e numai cultul soarelui. Și populațiile pre-creștine făceau horă. Mă fascinează însăși ideea de cerc. Pentru mine, cercul e o provocare. Zău, parcă îți vine uneori să-l rupi. Hora, uneori, trebuie ruptă. Îmi imaginez omul, încadrat într-un cerc, împingând cu mâinile și picioarele marginile, forțându-și limitele. Forțează cercul.

I. IUBIRE. Care e întotdeauna mai mare decât corpul. E din altă lume.

J. JOACĂ. Pentru că fără joacă nu aș fi cântat la violoncel. Nu în felul acesta. Și continui să mă joc. Nu cu viața neapărat, ci cu violoncelul. Cu sunetele. Joaca înseamnă încercare, înseamnă pionierat. Înseamnă îndrăzneală.

K. KILOGRAME. Ar trebui să mai slăbesc. Măcar cu câteva.

L. LINIȘTE. Niciodată n-am avut-o. Doar în muzică.

M. MOMENT. Mult mai important decât prima idee care-mi venise: monumental. Există momente în viață. Care rămân, cumva, în celulele corpului. Iar după moarte, rămân în celulele sufletului. Iar după suflet, rămân în ale eternității. Iar după eternitate – rămân în naștere. Iar după naștere, le avem încă în corp.

N. NAIDIN. Un nebun.

O. ORGANIZAT. Mi-ar prinde bine ceva organizare.

P. PENITENȚĂ. Față de muzică, față de viață. Păcatul… nici nu mai contează. Importantă este iertarea.

R. ROMANTISM. E un fel de fi, de a trăi, de a plânge, de a râde. E un fel de a iubi, un fel de a atinge, un fel de a tăcea, un fel de a dispera. E un fel.

S. SUFERINȚĂ. Aceasta vine imediat după romantism. Vine! Fără excepții? Ba da, cu excepții…

Ș. ȘUGUBĂȚ. E bine să mai și râdem.

T. TEATRU. Fiecare jocă un rol în această viață. Când observi piesa, ai doar câteva variante. O schimbi cu alta sau nu mai joci.

Ț. ȚĂRAN. Am și eu ceva din acea simplitate și din acea legătură cu pământul. Oricum, tot de acolo ne tragem. Din Țărână.

U. ULUIRE. Deși, de fapt nu este așa de importantă uluirea. E trecătoare, efemeră. Uluirea e mult mai puțin importantă decât alte rude ale ei, uimirea, extazul, și mai adânc – extaticul. De ce-am ales-o pe cea mai puțin importantă? Pentru că cea mai importantă nu începe cu U, ci cu R. Revelația. Revelația nu te duce la uluire. Ci te aruncă în cuvinte care nu s-au inventat. Oricum, revelația nu creează bucurie. Nu vrei să-ți rupi gâtul, dar vrei totuși să zbori. E un risc asumat.

V. VIOLET. Violoncelul face parte din corpul meu. Violetul, însă, face parte din lumea mea. E o culoare frumoasă. O vezi în unele dimineți și în unele seri. O mai vezi în anumiți oameni.

X. X-ULESCU. Toți suntem câte un X-ulescu. Și tot un X-ulescu vă vorbește acum. De bună seamă unii sunt mai X-ulești decât alții. Pur și simplu asta li se întâmplă.

Y. Nu-i tocmai românesc…

Z. Aici e mult de povestit. E ultima. Dar nu ultima din Univers. Undeva, între A și Z se petrece vorbirea. Și undeva, înainte de A și mult după Z, se petrece sensul ei. Z marchează o falsă graniță. E graniță și nu barieră. După Z nimeni nu știe ce este. Aparent nu este nimic. Totul pare să se petreacă între A și Z și totul se petrece de fapt după ele. Înainte de alb și dincolo de negru.

18
/05
/17

Scriitorul din Basarabia se află în plină mică trilogie a marginalilor, din care a publicat primele două volume: „Sectanții” și „Bandiții”. Atenție, urmează un interviu neconvențional! Despre cultură și războaie, despre cărți, tineri și nostalgie. Se pune chiar și întrebarea: „Ești un agent al Kremlinului, Vasile?“

16
/05
/17

Este unul dintre profesorii fondatori ai şcolii de teatru clujene și a instruit cinci generaţii de absolvenţi ai secţiei române de actorie. Miklós Bács vorbește despre povestea sa de viață și teatru și rolul Faust din spectacolul cu același nume în regia lui Silviu Purcărete, jucat la Teatrul Național ''Radu Stanca'' din Sibiu.

11
/05
/17

Profitând de lansarea în limba română a romanului „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” (ed. Humanitas, 2017), de Care Santos și Francesc Miralles, am provocat-o pe celebra scriitoare catalană la un exercițiu de rememorare a traseului său – de la primul concurs literar câștigat, pe când era elevă, la cum arată o zi obișnuită pentru ea acum, ca autoare a unor cărți traduse în peste 20 de limbi.

04
/05
/17

„Încă nu m-am îndepărtat de concluzia asta, că cinema-ul este inutil. Pe de altă parte, îl îmbrăţişez nemăsurat”, spune regizorul Gabriel Achim, al cărui debut, „Visul lui Adalbert” (2011), este acum disponibil pe platforma Cinepub. Noul său film, „Ultima zi”, va rula din 12 mai în cinematografe.

04
/05
/17

Un interviu neconvențional cu ziaristul (colaborator al Ziarului Metropolis) și scriitorul Andrei Crăciun, despre cea mai recentă dintre cărțile sale – „Aleea Zorilor” (publicată la Editura Polirom), care este o carte despre copilărie, scrisă într-o singură frază.

28
/04
/17

Lavinia Pele (25 de ani), nominalizată la Premiile UNITER pentru debut (cu rolul Doruleț din spectacolul „Visul unei nopți de iarnă”, de la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște). A studiat Teatrul la Cluj-Napoca (la clasa lui Miklos Bacs) și a făcut masterul la UNATC. Joacă și în „Zece pentru New York”, spectacolul aniversar de la Teatrul Metropolis. Ea este Fefe.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

18
/04
/17

INTERVIU Am stat de vorbă cu cineastul și profesorul universitar Copel Moscu, inițiatorul și directorul Cinepolitica, despre ce înseamnă un film politic, despre rolul unui astfel de festival și despre atracțiile noii ediții, care începe joi, la București, cu ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”.

Page 11 of 35« First...910111213...2030...Last »