Adrian Naidin. Înainte de alb și dincolo de negru
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-naidin-%c3%aenainte-de-alb-%c8%99i-dincolo-de-negru/

Artistul Adrian Naidin a acceptat jocul Ziarului Metropolis – un interviu neconvenţional în care, pornind de la literele alfabetului, vorbeşte despre cuvintele-cheie care îi definesc viaţa.

Un articol de Ziarul Metropolis|3 octombrie 2017

L-am cunoscut pe violoncelistul Adrian Naidin între A și Z, adică, așa cum spune el, acolo unde se petrece vorbirea. “Bănuim că altundeva, înainte de A și mult după Z, se petrece sensul ei. Totul pare să se întâmple între A și Z și totul se petrece, de fapt, după ele. Înainte de alb și dincolo de negru”, spune Adrian Naidin.

În cazul unui violoncelist cu har, dincolo de alb și negru am putea găsi, uneori, muzica. Pentru cei care doresc să-l știe din lumea posibilelor sensuri, dincolo de A și dincolo de Z, Adrian Naidin face promisiunea unui joc cu altă gramatică – spectacolul “Pân’la Rai” – programat pe 16 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Studio a Teatrului Național din București.

Un proiect de excelenţă, aplaudat pe scene prestigioase şi inclus pe coloana sonoră a unui film internaţional aspirant la Oscar, spectacolul “Pân’la rai” a fost prezentat cu casa închisă în ediții extraordinare găzduite de teatrele și filarmonicile din țară. Găzduit în ediție specială la Teatrul Național din București, spectacolul “Pân’la rai” explorează teme vechi, valoroase și profunde, în cea mai pură cheie a jazz-ului european contemporan.

A. Nu-i putem adăuga ceva. Este prima și cea mai importantă literă, măcar și numai pentru că l-a inspirat pe Nichita, care spunea că A nu se poate spune altfel decât urlat!

Ă. Aceasta este pauza dintre cuvinte. Un moment de dezechilibru.

B. BRÂNCĂ. Și, de aici, Brâncuși. Ne-am obișnuit, probabil, cu franțuzescul Brancusi, dar să nu uităm că numele artistului are în rădăcină, de fapt, această urmă de nemărginire. Mână puternică, labă de urs, forță. Sigur, a mai existat și un personaj foarte cunoscut, Brancos, îndrăgostit de o eseniană… A pica în brânci. Pe mine totuși asta mă duce cu gândul la Coloana Infinitului. La Brâncuși.

C. CORP. Omul este suflet întrupat.

D. DIMINEAȚĂ. Dimineața este salvatoare uneori. De multe ori. Regăsești o lumină anume doar într-o dimineață anume. Următoarea vine cu altă lumină. Dacă pierzi lumina ei într-o zi, aceasta este pierdută pentru totdeauna. Ceea ce îmi aduce aminte că fiecare moment este irepetabil.

E. ENZIMĂ. Suntem mici și neînsemnați uneori. Ca o enzimă.

F. FRUMUSEȚE. Bărbatul care sălășluia cândva într-un băiețel a primit definiția frumuseții din foșnetul bluzei de mătase a mamei, dintr-o tușă de lac de buze, dintr-o urmă de fixativ. Eram mic și o vedeam cum se îmbracă și am aflat în felul ăsta ce înseamnă frumusețea. Acestea sunt, pentru mine, primele momente ale frumuseții.

G. GREUTATE. Uneori greutatea sufletească e mai mare decât poți să duci. Dar o duci.

H. HORĂ. Dacă o privești de sus, e ca o inimă care pulsează. Se apropie și se depărtează. Prinderea în horă e numai cultul soarelui. Și populațiile pre-creștine făceau horă. Mă fascinează însăși ideea de cerc. Pentru mine, cercul e o provocare. Zău, parcă îți vine uneori să-l rupi. Hora, uneori, trebuie ruptă. Îmi imaginez omul, încadrat într-un cerc, împingând cu mâinile și picioarele marginile, forțându-și limitele. Forțează cercul.

I. IUBIRE. Care e întotdeauna mai mare decât corpul. E din altă lume.

J. JOACĂ. Pentru că fără joacă nu aș fi cântat la violoncel. Nu în felul acesta. Și continui să mă joc. Nu cu viața neapărat, ci cu violoncelul. Cu sunetele. Joaca înseamnă încercare, înseamnă pionierat. Înseamnă îndrăzneală.

K. KILOGRAME. Ar trebui să mai slăbesc. Măcar cu câteva.

L. LINIȘTE. Niciodată n-am avut-o. Doar în muzică.

M. MOMENT. Mult mai important decât prima idee care-mi venise: monumental. Există momente în viață. Care rămân, cumva, în celulele corpului. Iar după moarte, rămân în celulele sufletului. Iar după suflet, rămân în ale eternității. Iar după eternitate – rămân în naștere. Iar după naștere, le avem încă în corp.

N. NAIDIN. Un nebun.

O. ORGANIZAT. Mi-ar prinde bine ceva organizare.

P. PENITENȚĂ. Față de muzică, față de viață. Păcatul… nici nu mai contează. Importantă este iertarea.

R. ROMANTISM. E un fel de fi, de a trăi, de a plânge, de a râde. E un fel de a iubi, un fel de a atinge, un fel de a tăcea, un fel de a dispera. E un fel.

S. SUFERINȚĂ. Aceasta vine imediat după romantism. Vine! Fără excepții? Ba da, cu excepții…

Ș. ȘUGUBĂȚ. E bine să mai și râdem.

T. TEATRU. Fiecare jocă un rol în această viață. Când observi piesa, ai doar câteva variante. O schimbi cu alta sau nu mai joci.

Ț. ȚĂRAN. Am și eu ceva din acea simplitate și din acea legătură cu pământul. Oricum, tot de acolo ne tragem. Din Țărână.

U. ULUIRE. Deși, de fapt nu este așa de importantă uluirea. E trecătoare, efemeră. Uluirea e mult mai puțin importantă decât alte rude ale ei, uimirea, extazul, și mai adânc – extaticul. De ce-am ales-o pe cea mai puțin importantă? Pentru că cea mai importantă nu începe cu U, ci cu R. Revelația. Revelația nu te duce la uluire. Ci te aruncă în cuvinte care nu s-au inventat. Oricum, revelația nu creează bucurie. Nu vrei să-ți rupi gâtul, dar vrei totuși să zbori. E un risc asumat.

V. VIOLET. Violoncelul face parte din corpul meu. Violetul, însă, face parte din lumea mea. E o culoare frumoasă. O vezi în unele dimineți și în unele seri. O mai vezi în anumiți oameni.

X. X-ULESCU. Toți suntem câte un X-ulescu. Și tot un X-ulescu vă vorbește acum. De bună seamă unii sunt mai X-ulești decât alții. Pur și simplu asta li se întâmplă.

Y. Nu-i tocmai românesc…

Z. Aici e mult de povestit. E ultima. Dar nu ultima din Univers. Undeva, între A și Z se petrece vorbirea. Și undeva, înainte de A și mult după Z, se petrece sensul ei. Z marchează o falsă graniță. E graniță și nu barieră. După Z nimeni nu știe ce este. Aparent nu este nimic. Totul pare să se petreacă între A și Z și totul se petrece de fapt după ele. Înainte de alb și dincolo de negru.

26
/01
/17

INTERVIU „Cred că experimentul este obligatoriu pentru un artist”, afirmă regizorul Adrian Sitaru. Despre noul său lungmetraj „Fixeur”, acum în cinematografe, spune că, „fiind un film despre jurnalism şi jurnalişti, am încercat să reproducem şi să amestecăm stilistica de reportaj TV de calitate în cea de cinema clasic”.

22
/12
/16

Scenograful Ștefan Caragiu, decan al Facultății de Teatru al UNATC București, crede că talentul se împarte în mod egal pe generații. Consideră că studenții au dreptul și chiar obligația de a se revolta atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum trebuie.

20
/12
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Alina Petrică are 27 de ani. Joacă în „Aglaja”, la Centrul Cultural „Bălcescu”, în „Mon Cabaret Noir”, la Teatrelli, în „(D)efectul Placebo”, la Teatrul Național, în „Îmblânzirea scorpiei”, la Teatrul de Comedie, și este, din acest an, angajată a Teatrului Mic din București.

19
/12
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Dorotheea Petre (aproape 36 de ani) este bine-cunoscută publicului cinefil din ţara noastră, din pelicula „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006).

13
/12
/16

Emanuel Pârvu, membru al juriului care a selectat zece actori tineri pentru spectacolul aniversar al Teatrului Metropolis, este convins că noua generație de actori poate fi încurajată prin șansă. La rândul său, își amintește în rândurile care urmează cum la început de drum a avut ocazia de a învăța de la oameni de teatru precum Victor Rebengiuc, Marcel Iureș și, mai ales, Liviu Ciulei.

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.