Adrian Tibu: „Cred că teatrul e unul dintre cei mai importanți catalizatori de empatie”
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-tibu-cred-ca-teatrul-e-unul-dintre-cei-mai-importanti-catalizatori-de-empatie/

INTERVIU De vorbă cu Adrian Tibu, directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret Gong, despre importanţa teatrului văzut încă de la vârste mici şi despre magia Festivalului Tânăr de la Sibiu, desfăşurat între 2 şi 11 noiembrie.

Un articol de Alina Vîlcan|30 octombrie 2018

Dragă Adrian Tibu, iată-ne în fața unei noi ediții a Festivalului Tânăr de la Sibiu, a IV-a. Cum a apărut festivalul, în urmă cu 4 ani, și ce aduce nou ediția din acest an?

Acum patru ani când preluam conducerea Teatrului „Gong” din Sibiu, îmi doream o lume în care să avem timp pentru noi și să fim conștienți de prezența „celuilalt” de lângă noi. Iar teatrul tânăr poate să aibă forța aceasta, pentru că e mai sincer. Am creat Festivalul Tânăr de la Sibiu, în primul rând, pentru a oferi un program coerent tuturor categoriilor de public cu care Gongul lucrează, iar aici mă refer mai ales la adolescenți, un public oarecum neglijat la noi în țară. Totodată, mi-am propus ca prin acest festival să dezvoltăm o nouă estetică, să creăm un orizont nou de așteptări, iar pentru a putea crea proiecte sustenabile aveam nevoie de un public, care la acel moment nu exista. Iată că de la 5 zile de festival cu mai puțin de 40 de artiști, anul acesta avem un program derulat pe parcursul a 10 zile cu peste 200 de invitați. Ca o noutate, am structurat fiecare weekend în jurul unei teme. Primul weekend de festival, cel din perioada 2 – 4 noiembrie, este unul francez, în care aducem la Sibiu Compagnie La Balle Rouge, Théâtre Sans Toit, Compagnie Des Fourmis dans la Lanterne și Act2 Catherine Dreyfus. Cel de-al doilea weekend este dedicat teatrului gastronomic, ca un preambul pentru Programul Sibiu 2019 – Regiune Gastronomică Europeană. În perioada 9 – 11 noiembrie prezentăm spectacole ca Identic Natural, Să gătim cu picioarele! sau Eat Me. Ca un inedit, aducem pentru prima dată la noi în țară un spectacol de teatru participativ pentru copiii cu autism și familiile acestora. Acesta va fi prezentat chiar în deschidere, de britanicii de la Flute Theatre. Desigur că vom continua seria spectacolelor pentru bebeluși sau a celor de marionete pentru copii, precum și secțiunea spectacolelor pentru adolescenți, fie că vorbim de teatru, dans sau muzică.

Aducem pentru prima dată la noi în țară un spectacol de teatru participativ pentru copiii cu autism și familiile acestora. (Adrian Tibu – directorul Teatrului Gong, gazda Festivalului Tânăr de la Sibiu)

Cum și de ce au fost selectate spectacolele acestei ediții?

Selecția festivalului nostru e oarecum neobișnuită pentru că nu e făcută de un curator sau un director artistic. Încă suntem o echipă mică, așa că pentru majoritatea spectacolelor tot eu girez. În general sunt încântat să invit spectacole ce nu se regăsesc în repertoriul teatrului de la Sibiu, creații care să facă o cronică provocatoare a lumii din jurul nostru și care să aducă, totodată, bucurie. Anul acesta am avut chiar și un open call, ceea ce ne-a adus în vedere foarte multe companii independente, pe care nu aș fi putu să le văd în marile festivaluri. Iar asta mă interesează. Mă interesează zona de laborator, a experimentelor. O bună parte din spectacolele invitate au fost vizionate în urma unor invitații făcute de centrele culturale din Europa. În același timp, primim recomandări din partea unor critici sau artiști cu care lucrăm și suntem bucuroși să putem facilita acest tip de întâlniri. Aș putea spune că e foarte eclectic acest proces de selecție.

Cum ai descrie publicul de teatru tânăr?

Cel mai sincer dintre toate! În cazul acestui public convenția dintre scenă și sală e una neclară, iar interacțiunea și reacțiile sunt autentice. Desigur că poate fi și foarte periculos, fiindcă riști să fii penalizat foarte ușor dacă ceva e fals sau nepotrivit pentru cel din sală. Poate deveni o comedie!

„Totul e foarte normal”, spectacolul Centrului Replika, invitat în Festivalul Tânăr de la Sibiu

De ce crezi că e nevoie pentru a pregăti publicul de teatru de mâine? Cât de important consideri că e să vezi teatru încă de la vârste mici?

Cred că teatrul e unul dintre cei mai importanți catalizatori de empatie. Iar în acest moment ducem o lipsă acută de simpatie și înțelegere a celor din jurul nostru. Spectatorul de teatru nu e unul pasiv, ci dimpotrivă. Într-adevăr, stai așezat într-un fotoliu, dar observi oameni diferiți în situații cu care poți rezona. Inevitabil, afectiv ești pus în locul lor. Iar asta generează o mai bună înțelegere, o gândire critică sau măcar o dilemă. Provocați de la vârste mici să aibă o dezbatere prin observație, spectatorii se transformă în adulți mai responsabili, dar și într-un public al teatrului de mâine. Dar pentru asta e nevoie să venim cu un program coerent, în care să credităm acest tip de teatru ca fiind unul complex cu un puternic efect social și educațional. Teatrul pentru publicul tânăr e unul cât se poate de matur. Din acest motiv, cred că ar trebui să renunțăm la avalanșa asta de spectacole – serbări școlare din teatrul public. Nu asta e relevant.

Pe lângă acest festival, care sunt noutățile pe care Teatrul Gong le aduce în această toamnă?

Cred că cea mai mare bucurie de acum e premiera cu Regulile Jocului, scris și regizat de Yann Verburgh. Un spectacol poetic, cu un vizual puternic, despre forța distrugătoarelor a războaielor și puterea salvatoare a imaginației copiilor. E un spectacol pentru preadolescenți, ce propune o utopie. Desigur că vor urma și sărbătorile de iarnă, iar așa cum ne-am obișnui deja, va urma Sibiu Magic Show, unicul festival cu magicieni de la noi în țară. Aici, pe scena cea mică de la Gong.

Care este cea mai mare satisfacție a ta de când ești directorul Teatrului Gong și ce ai învățat în acești ani?

Nu știu dacă e neapărat cea mai mare satisfacție, dar conștientizarea limitelor în care funcționăm și asumarea lor mi-a adus o liniște în care am învățat să iau lucrurile așa cum sunt, să le exploatăm și să facem ce ne stă în putere pentru mai bine. Iar asta mi-a adus bucurie pentru că nu mai alerg haotic, nu mă mai biciuiesc inutil.

Oamenii s-au obișnuit să asocieze Sibiul cu teatrul, datorită Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Cum e să trăiești într-un oraș al teatrului, cum arată cotidianul tău, ce oferă orașul în viața de zi cu zi și ce locuri de neratat i-ai recomanda vizitatorului venit din alte părți în Festivalul Tânăr?

FITS e cel mai important festival de artele spectacolului și nu doar prin program, ci prin atmosfera pe care o creează. Probabil că Festivalul Tânăr de la Sibiu nu ar fi avut programul de azi, dacă orașul nu ar fi avut acest motor. Dacă veniți la Festivalul Tânăr nu trebuie să ratați Grădina BIS care conturează foarte bine mișcarea independentă a creatorilor de teatru din oraș, dar nici multiculturalitatea Complexului Muzeal ASTRA, o bijuterie din inima Transilvaniei. Ce e interesant la Sibiu, e că orașul în sine are un aer special. E suficient să te plimbi prin piețele largi ale orașului, iar arhitectura sa te învăluie într-un carusel al unor istorii pe cât de abstracte, pe atât de personale. O plimbare pe strada cetății și Aleea Celebrităților e absolut de neratat. Pe înserat, orașul e magic!

Provocați de la vârste mici să aibă o dezbatere prin observație, spectatorii se transformă în adulți mai responsabili, dar și într-un public al teatrului de mâine. (Adrian Tibu, directorul Teatrului Gong din Sibiu)

Foto: Dan Susa, Centrul Replika

15
/07
/14

Andreea Bibiri spune că în teatru nu există democrație. Mărturisește că regizorul care a influențat-o cel mai mult a fost Liviu Ciulei și vorbește despre prima ei colaborare cu actorul Marius Manole, într-un spectacol „un pic cam personal“, „Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste“.

15
/07
/14

INTERVIU. Aflat la prima ediţie, festivalul Ceau, Cinema! (17-20 iulie) îşi propune să apropie publicul de filmul european, într-o oraş fără nici un cinematograf de stat funcţional, dar cu ambiţii de capitală culturală: Timişoara. Pentru a afla ce înseamnă un astfel de eveniment, am stat de vorbă cu iniţiatorul şi organizatorul principal: copywriterul şi criticul de film Lucian Mircu.

19
/06
/14

Tânăra și talentata regizoare Carmen Lidia Vidu prezintă cea de-a treia sa premieră în acest an, „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase“, vineri, 20 iunie, de la ora 19.30, la Godot Cafe Teatru. Spectacolul este un video poem teatral ce aduce pentru prima dată pe o scenă de teatru documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile și amintirile Mariei Tănase, alături de şase dintre cântecele nemuritoare ale artistei, interpretate live.

17
/06
/14

Marele regizor polonez Krzysztof Zanussi afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis realizat la TIFF, că nu există decât un pas între succes și eșec, că premiile sunt folositoare, că a făcut compromisuri în timpul comunismului, că tinerii își vând astăzi prea ușor libertatea și că ceea ce contează este să te comporți decent în viață.

13
/06
/14

Actrița Rodica Lazăr este un buchet de energii multinuanțate. Privirea ei azurie este într-un contrast perfect cu timbrul pregnant al vocii ei. Ai putea vorbi la nesfârșit cu actrița, despre meseria ei, despre începuturi, despre continuări și despre perserverența pe care trebuie să o conții pentru evoluția profesională.

11
/06
/14

Convenţia a fost simplă. Pornind de la fiecare literă din alfabet, Eduard Kunz a ales un cuvânt cheie care îi defineşte viaţa. Şi l-a explicat. Şi, ca orice artist care se respectă nerespectând regulile, a sărit chiar peste litera A. Şi a început aşa:

07
/06
/14

Eusebiu Ștefănescu a primit anul acesta Premiul UNITER pentru rostirea poeziei, despre care spune că nu se poate face pe dinafară, ci ,,pe dinăuntru”. Când era mic, credea că o să devină poet. Apoi, o ședință de spiritism i-a arătat că destinul său este legat de actorie...