Adrien Brody și Alexandra Dinu, în România pentru premiera filmului “Bullet Head”
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrien-brody-si-alexandra-dinu-in-romania-pentru-premiera-filmului-bullet-head/

Astăzi, 12 decembrie, de la ora 20.00, la AFI Cotroceni, are loc avanpremiera exclusivă a thriller-ului „Bullet Head / Capcană mortală”. Invitaţii speciali ai serii de gală vor fi celebrul actor american Adrien Brody şi actriţa româncă Alexandra Dinu. Filmul, din distribuţia căruia mai fac parte John Malkovich si Antonio Banderas, va avea premiera în cinemtografele din România pe 5 ianuarie 2018.

Un articol de Petre Ivan|12 decembrie 2017

„Prezenţa lui Adrien Brody la Cinema City înseamnă pentru noi o bucurie imensă şi o onoare extraordinară. Iar faptul că încheiem anul cu această gală de film, urmată de avanpremierele «Star Wars: Ultimii Jedi», cel mai nou film din universul creat de George Lucas, «Ferdinand», «Omul Spectacol» şi «Jumanji: Aventură în junglă», reprezintă cel mai frumos dar de Crăciun pe care îl putem oferi iubitorilor de cinema”, a declarat Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România.

Adrien Brody este cunoscut în întreaga lume pentru personajul interpretat în filmul „Pianistul” (regizat de Roman Polanski), care i-a adus în 2003 Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor în rol principal masculin, devenind atunci cel mai tânăr actor care a câştigat această distincţie. În plus, el este unul dintre puţinii actori americani care a obţinut şi un Premiu César – echivalentul francez pentru Oscar.

“Bullet Head. Capcană mortală” reprezintă debutul la Hollywood al Alexandrei Dinu, după mai bine de zece ani de activitate profesională în lumea filmului italian, timp în care a avut roluri în producții de succes în industria cinematografică italiană, precum „Capri”, „L’Isola”, „Rosso San Valentino” ori „La Farfalla Granata”.

Alexandra Dinu este singurul nume feminin din distribuția peliculei “Bullet Head. Capcană mortală”, în care joacă alături de Adrien Brody, John Malkovich și Antonio Banderas.

Pelicula, regizată de Paul Solet și produsă de Millennium Films, va avea premiera mondială pe 8 Decembrie în Statele Unite. Filmul “Bullet Head. Capcană mortală” este distribuit de Ro Image 2000 și va putea fi urmărit în toate cinematografele din România începând cu data de 5 ianuarie 2018.

 

Foto: Adrien Brody, Alexandra Dinu,  “Bullet Head” – facebook

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)