AFP şi DPA au lansat un site dedicat împlinirii a 50 de ani de la Tratatul de la Elysée
https://www.ziarulmetropolis.ro/afp-si-dpa-au-lansat-un-site-dedicat-implinirii-a-50-de-ani-de-la-tratatul-de-la-elysee/

Agence France-Presse (AFP) şi Deutsche Presse-Agentur (DPA) au lansat, miercuri, un site dedicat împlinirii a 50 de ani de la tratatul de prietenie franco-german de la Elysée, semnat pe 22 ianuarie 1963, de preşedintele Charles de Gaulle şi cancelarul Konrad Adenauer.   Cele două agenţii de presă au ales să marcheze împreună împlinirea a 50 […]

Un articol de Andrada Văsii|17 ianuarie 2013

Agence France-Presse (AFP) şi Deutsche Presse-Agentur (DPA) au lansat, miercuri, un site dedicat împlinirii a 50 de ani de la tratatul de prietenie franco-german de la Elysée, semnat pe 22 ianuarie 1963, de preşedintele Charles de Gaulle şi cancelarul Konrad Adenauer.

 

Cele două agenţii de presă au ales să marcheze împreună împlinirea a 50 de ani de la Tratatul de la Elysée prin lansarea unui site care prezintă istoria relaţiilor bilaterale, din 1949 până în prezent, potrivit unui comunicat comun.

Site-ul (www.50elysee.com), bilingv, propune mai ales ştiri de epocă publicate de cele două agenţii privind marile etape ale apropierii dintre cele două ţări. Textele sunt însoţite de fotografii din arhivele celor două agenţii.

Portalul „reflectă perfect punctele de vedere ale celor două agenţii privind cei 50 de ani de relaţii franco-germane”, spune preşedintele-director general al AFP, Emmanuel Hoog.

„Prin acest portal comun (…) contribuim la conştientizarea importanţei acestei etape din istoria noastră comună”, a spus şi Michael Segbers, preşedinte-director general al DPA.

Site-ul oferă posibilitatea grupurilor media din cele două ţări de a-şi prezenta articolele, fotografiile şi materialele video despre acest subiect. El va fi „alimentat” şi cu texte şi fotografii ale celor două agenţii, inclusiv despre evenimentele de la festivităţile oficiale din 21-22 ianuarie.

În timpul festivităţilor, se vor deplasa la Berlin preşedintele francez François Hollande, premierul său, Jean-Marc Ayrault, o parte din membrii Guvernului francez, dar şi mai multe sute de deputaţi şi senatori, care vor lua parte la şedinţe comune alături de colegii lor din cele două camere ale Parlamentului german, Bundestag şi Bundesrat.

Tratatul franco-german de prietenie, semnat pe 22 ianuarie 1963, la Palatul Élysée din Paris, obligă guvernele francez şi german să se consulte în ceea ce priveşte aspectele importante ale politicii externe, politicii de securitate, activităţilor care au ca public predilect tinerii şi politicile culturale. Au fost stabilite, totodată, la nivel guvernamental, întâlniri la intervale regulate, iar de la acea dată, şefii statelor francez şi german au păstrat o relaţie puternică.

 

 

Sursa: Mediafax

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.

29
/08
/23

Spiritul generozității prin muzică se multiplică pe perioada Festivalului Internațional George Enescu printr-o mulțime de evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim, în 12 orașe din toată țara dar și în locații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată.

28
/08
/23

Dacă vă întrebați cum să vă distrați în ultimele zile de vacanță, am o veste bună pentru voi: BIAF Kids este locul pe care nu trebuie să-l ratați! BIAF Kids este un eveniment special unde puteti să descoperiți magia cărților, a filmelor și a teatrului, într-un cadru plin de culoare și veselie.

28
/08
/23

Spectacolul „Balena“, de Samuel D. Hunter, în regia lui Andrei Huțuleac, va deschide stagiunea la Teatrul Tineretului Metropolis cu două reprezentații, programate pe 15 și pe 16 septembrie, de la ora 19.00. Biletele se vând repede, așa că vă invităm să vă ocupați încă de pe acum locul în sală. Cu această ocazie puteți naviga și pe noul site al teatrului, care are un design nou, intuitiv și funcțional.