Agatha Christie, o poveste de succes care a început într-o farmacie
https://www.ziarulmetropolis.ro/agatha-christie-o-poveste-de-succes-care-a-inceput-intr-o-farmacie/

15 septembrie este o zi importantă în calendarul englezilor. Și chiar în istoria lumii moderne. Pe 15 septembrie 1890 s-a născut cea mai cunoscută şi cea mai citită scriitoare din lume: Agatha Christie.

Un articol de Dana Ionescu|14 septembrie 2020

Ziarul Metropolis vă propune 5 imagini din biografia unei artiste unice și a unei femei curajoase.

La Torquay, în Anglia, acolo unde a venit pe lume și s-a bucurat de o educație aleasă, a început povestea scriitoarei care avea să publice peste 80 de cărți, printre care „Crimă în Orient Express”, „Moarte pe Nil”, „Misterioasa afacere de la Syles”, „Vinovat fără vină”, „Martorul mut”, „Misterul din Caraibe” etc. Acolo, slujbele de duminică, muzica, poveștile (care se citeau doar duminica, ceea ce le făcea și mai atrăgătoare), vizitele lui Henry James și Rudyard Kipling în salonul casei părintești, dar detestatele lecții de desen și pictură au făcut parte din începutul unei vieți care avea să-i oferă multe Agathei și s-o provoace adesea să găsască soluții – ca la matematică, materie care îi plăcea.

Dintr-o copilărie idilică, petrecută într-o casă englezească, unde domnește ordinea, avea să se desprindă în curând o adolescentă cuminte, curioasă, care merge la Paris să studieze muzica, apoi devine protagonista unui destin deloc monoton. Iată, așadar, 5 imagini din această poveste care seamănă mult cu un roman.

1.

Primul zbor cu avionul. Agatha Christie, care debutase la unsprezece ani cu un text publicat într-un ziar local, urcă într-un avion pentru prima dată, la Londra. Merge împreună cu mama ei la un spectacol aviatic, la Londra. Citește pe un afiș: „Cinci lire zborul”. Și povestește în  „O autobiografie”: „Evident, avioanele erau, la vremea aceea, unul dintre principalele subiecte de controversă, stârnind uluire, neîncredere și entuziasm, deopotrivă (…) Cinci lire erau o grămadă de bani pentru noi la vremea aceea, dar a meritat să-i cheltuim, până la ultimul penny. Ne-am îndreptat spre barieră. Pilotul se uită la mine și mă întrebă: Pălăria vă e legată pe cap? În regulă, intrați. Zborul dură doar cinci minute. Ne-am înălțat în văzduh, ne-am rotit în cerc de câteva ori – oh, a fost extraordinar! –, apoi am coborât la sol în zbor planat. Cinci minute de extaz – și încă jumătate de coroană pentru o fotografie: o poză veche, decolorată, pe care o am și azi, cu un punct miniscul pe cer – eu în avion, în ziua de 10 mai 1911”.

2.

Prima carte, scrisă într-o farmacie. Experienței de asistentă medicală care îngrijește răniți din război i se va adăuga, în cazul Agatha Christie, experiența de farmacistă, care, vor spune unii comentatori ai operei ei, va contribui la precizia din soluțiile date în romanele sale polițiste. Substanțe inofensive și otrăvuri, cu toate a lucrat tânăra care, la un moment dat, are primul gând de a scrie un roman. Iată cum își amintește momentul: „Ideea de a scrie o carte polițistă mi-a venit în timp ce lucram la farmacie. Era o idee care încolțise în mintea mea cu câtva timp în urmă, când Madge îmi lansase această provocare – iar îndeletnicirea mea din prezent părea să-mi ofere un cadru prielnic. Spre deosebire de munca în spital, unde era mereu câte ceva de făcut, la farmacie intervalele de maximă aglomerație alternau cu perioade de pauză totală. Câteodată eram de serviciu singură, după-amiaza, și n-aveam nimic de făcut. După ce mă asiguram că sticluțele sunt umplute și soluțiile preparate, eram liberă să fac ce pofteam, cu condiția să nu plec din farmacie”. Și așa se naște romanul de debut: „Misterioasa afacere de la Styles”, scris în anul 1916, în Primul Război Mondial.

3.

Primul drum la volan. O întâmplare mult visată îi aduce femeii dornice să cunoască lumea o mulțime de bucurii. La vremea aceea simbol al masculității, automobilul devine însă de nelipit în existența dinamică a Agathei Christie, pentru care a trăi înseamnă a te plimba – cu trenul, cu vaporul și cu automobilul. Iat-o povestind: „Prima dată când m-am urcat singură la volan a fost un adevărat chin. Tremuram de frică, totuși am reușit să mă descurc destul de bine. (…) Am căpătat un pic de curaj și, după trei sau patru zile, am fost capabilă să mă aventurez pe străzile Londrei, să înfrunt pericolele traficului urban. O, câtă bucurie îmi prilejuia mașina aceea! Cred că în ziua de azi nimeni nu și-ar putea imagina ce lucru extraordinar era pe-atunci să ai o mașină. Să poți merge oriunde îți poftea inima, în locuri prea îndepărtate ca să poți ajunge pe jos… Îți lărgea tot orizontul. (….) Cred că n-a existat niciun alt lucru care să-mi fi oferit mai multe bucurii și satisfacții decât scumpa mea mașinuță Morris Cowley cu bot alungit”.

4.

Prima plecare la Bagdad. Fără niciun însoțitor, Agatha Christie pleacă singură într-o călătorie care rămâne de neuitat și pe care o rememorează în volumul ei de memorii: „Pentru mine era, pur și simplu, un loc în care nu visasem niciodată să ajung, prin urmare îmi făuream o sumedenie de iluzii încântătoare cu privire la el. Călătorisem în jurul lumii împreună cu Archie; fusesem în Insulele Canare cu Carlo și cu Rosalind; de data asta însă, eram singură-singurică. De-abia acum aveam să aflu ce fel de om sunt – dacă eram complet dependentă de alte persoane, cum mă temeam eu. Puteam să mă las în voia pasiunii de a explora locuri noi, de a merge oriunde voiam. Eram liberă să mă răzgândesc în orice moment, chiar și în ultima clipă, așa cum făcusem când îmi schimbasem destinația, preferând Bagdadul Indiilor de Vest. Nu trebuia să țin cont de nimeni altcineva decât de mine însămi. Rămânea de văzut cât de mult avea să-mi placă asta. Știam prea bine că sunt ca un cățel: cățeii nu merg la plimbare decât dacă îi duce cineva. Poate că așa aveam să rămân pe vecie. Speram însă să nu fie așa”.

5.

Primele lucruri care contează pe lista preferințelor. Așa cum o întocmește autoarea, la momentul când își rememorează viața, pentru ea însăși și pentru milioanele ei de cititori, în „O autobiografie”, fișa cuprinde informații importante despre identitatea acestei femei despre care ar fi mult mai mult de spus: „Îmi plac, în schimb, merele, soarele, aproape orice gen de muzică, șinele de cale ferată, jocurile cu numere și, în general, tot ce are de-a face cu numerele, îmi place să merg la mare, să fac baie și să înot, îmi plac liniștea, somnul, visele, mâncarea, mirosul de cafea, crinii, majoritatea câinilor și piesele de teatru. Aș putea să întocmesc o listă mai «adecvată», care să sune mult mai pompos, mai important, dar atunci n-aș fi eu însămi și, după cum v-am explicat mai devreme, trebuie să mă resemnez a fi eu însămi”.



28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

Pagina 20 din 34« Prima...10...1819202122...30...Ultima »