Agatha Christie, o poveste de succes care a început într-o farmacie
https://www.ziarulmetropolis.ro/agatha-christie-o-poveste-de-succes-care-a-inceput-intr-o-farmacie/

15 septembrie este o zi importantă în calendarul englezilor. Și chiar în istoria lumii moderne. Pe 15 septembrie 1890 s-a născut cea mai cunoscută şi cea mai citită scriitoare din lume: Agatha Christie.

Un articol de Dana Ionescu|14 septembrie 2020

Ziarul Metropolis vă propune 5 imagini din biografia unei artiste unice și a unei femei curajoase.

La Torquay, în Anglia, acolo unde a venit pe lume și s-a bucurat de o educație aleasă, a început povestea scriitoarei care avea să publice peste 80 de cărți, printre care „Crimă în Orient Express”, „Moarte pe Nil”, „Misterioasa afacere de la Syles”, „Vinovat fără vină”, „Martorul mut”, „Misterul din Caraibe” etc. Acolo, slujbele de duminică, muzica, poveștile (care se citeau doar duminica, ceea ce le făcea și mai atrăgătoare), vizitele lui Henry James și Rudyard Kipling în salonul casei părintești, dar detestatele lecții de desen și pictură au făcut parte din începutul unei vieți care avea să-i oferă multe Agathei și s-o provoace adesea să găsască soluții – ca la matematică, materie care îi plăcea.

Dintr-o copilărie idilică, petrecută într-o casă englezească, unde domnește ordinea, avea să se desprindă în curând o adolescentă cuminte, curioasă, care merge la Paris să studieze muzica, apoi devine protagonista unui destin deloc monoton. Iată, așadar, 5 imagini din această poveste care seamănă mult cu un roman.

1.

Primul zbor cu avionul. Agatha Christie, care debutase la unsprezece ani cu un text publicat într-un ziar local, urcă într-un avion pentru prima dată, la Londra. Merge împreună cu mama ei la un spectacol aviatic, la Londra. Citește pe un afiș: „Cinci lire zborul”. Și povestește în  „O autobiografie”: „Evident, avioanele erau, la vremea aceea, unul dintre principalele subiecte de controversă, stârnind uluire, neîncredere și entuziasm, deopotrivă (…) Cinci lire erau o grămadă de bani pentru noi la vremea aceea, dar a meritat să-i cheltuim, până la ultimul penny. Ne-am îndreptat spre barieră. Pilotul se uită la mine și mă întrebă: Pălăria vă e legată pe cap? În regulă, intrați. Zborul dură doar cinci minute. Ne-am înălțat în văzduh, ne-am rotit în cerc de câteva ori – oh, a fost extraordinar! –, apoi am coborât la sol în zbor planat. Cinci minute de extaz – și încă jumătate de coroană pentru o fotografie: o poză veche, decolorată, pe care o am și azi, cu un punct miniscul pe cer – eu în avion, în ziua de 10 mai 1911”.

2.

Prima carte, scrisă într-o farmacie. Experienței de asistentă medicală care îngrijește răniți din război i se va adăuga, în cazul Agatha Christie, experiența de farmacistă, care, vor spune unii comentatori ai operei ei, va contribui la precizia din soluțiile date în romanele sale polițiste. Substanțe inofensive și otrăvuri, cu toate a lucrat tânăra care, la un moment dat, are primul gând de a scrie un roman. Iată cum își amintește momentul: „Ideea de a scrie o carte polițistă mi-a venit în timp ce lucram la farmacie. Era o idee care încolțise în mintea mea cu câtva timp în urmă, când Madge îmi lansase această provocare – iar îndeletnicirea mea din prezent părea să-mi ofere un cadru prielnic. Spre deosebire de munca în spital, unde era mereu câte ceva de făcut, la farmacie intervalele de maximă aglomerație alternau cu perioade de pauză totală. Câteodată eram de serviciu singură, după-amiaza, și n-aveam nimic de făcut. După ce mă asiguram că sticluțele sunt umplute și soluțiile preparate, eram liberă să fac ce pofteam, cu condiția să nu plec din farmacie”. Și așa se naște romanul de debut: „Misterioasa afacere de la Styles”, scris în anul 1916, în Primul Război Mondial.

3.

Primul drum la volan. O întâmplare mult visată îi aduce femeii dornice să cunoască lumea o mulțime de bucurii. La vremea aceea simbol al masculității, automobilul devine însă de nelipit în existența dinamică a Agathei Christie, pentru care a trăi înseamnă a te plimba – cu trenul, cu vaporul și cu automobilul. Iat-o povestind: „Prima dată când m-am urcat singură la volan a fost un adevărat chin. Tremuram de frică, totuși am reușit să mă descurc destul de bine. (…) Am căpătat un pic de curaj și, după trei sau patru zile, am fost capabilă să mă aventurez pe străzile Londrei, să înfrunt pericolele traficului urban. O, câtă bucurie îmi prilejuia mașina aceea! Cred că în ziua de azi nimeni nu și-ar putea imagina ce lucru extraordinar era pe-atunci să ai o mașină. Să poți merge oriunde îți poftea inima, în locuri prea îndepărtate ca să poți ajunge pe jos… Îți lărgea tot orizontul. (….) Cred că n-a existat niciun alt lucru care să-mi fi oferit mai multe bucurii și satisfacții decât scumpa mea mașinuță Morris Cowley cu bot alungit”.

4.

Prima plecare la Bagdad. Fără niciun însoțitor, Agatha Christie pleacă singură într-o călătorie care rămâne de neuitat și pe care o rememorează în volumul ei de memorii: „Pentru mine era, pur și simplu, un loc în care nu visasem niciodată să ajung, prin urmare îmi făuream o sumedenie de iluzii încântătoare cu privire la el. Călătorisem în jurul lumii împreună cu Archie; fusesem în Insulele Canare cu Carlo și cu Rosalind; de data asta însă, eram singură-singurică. De-abia acum aveam să aflu ce fel de om sunt – dacă eram complet dependentă de alte persoane, cum mă temeam eu. Puteam să mă las în voia pasiunii de a explora locuri noi, de a merge oriunde voiam. Eram liberă să mă răzgândesc în orice moment, chiar și în ultima clipă, așa cum făcusem când îmi schimbasem destinația, preferând Bagdadul Indiilor de Vest. Nu trebuia să țin cont de nimeni altcineva decât de mine însămi. Rămânea de văzut cât de mult avea să-mi placă asta. Știam prea bine că sunt ca un cățel: cățeii nu merg la plimbare decât dacă îi duce cineva. Poate că așa aveam să rămân pe vecie. Speram însă să nu fie așa”.

5.

Primele lucruri care contează pe lista preferințelor. Așa cum o întocmește autoarea, la momentul când își rememorează viața, pentru ea însăși și pentru milioanele ei de cititori, în „O autobiografie”, fișa cuprinde informații importante despre identitatea acestei femei despre care ar fi mult mai mult de spus: „Îmi plac, în schimb, merele, soarele, aproape orice gen de muzică, șinele de cale ferată, jocurile cu numere și, în general, tot ce are de-a face cu numerele, îmi place să merg la mare, să fac baie și să înot, îmi plac liniștea, somnul, visele, mâncarea, mirosul de cafea, crinii, majoritatea câinilor și piesele de teatru. Aș putea să întocmesc o listă mai «adecvată», care să sune mult mai pompos, mai important, dar atunci n-aș fi eu însămi și, după cum v-am explicat mai devreme, trebuie să mă resemnez a fi eu însămi”.



03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.