Agenda culturală: recomandările lunii iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/agenda-culturala-recomandarile-lunii-iulie/

METROPOLIS SPECIAL O selecţie de evenimente şi atracţii culturale ale momentului – de la teatru, muzică şi film, la artă vizuală şi literatură.

Un articol de Alina Vîlcan|28 iunie 2019

E mijlocul verii, sunt tot mai multe festivaluri, concerte și evenimente de neratat. Iată ce ne-a atras atenția și cu siguranță nu vom pierde în iulie!

Un festival de teatru

Între 1 și 7 iulie, se desfășoară în București Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru (FIST), ajuns la a VI-a ediție. Festivalul se deschide luni, 1 iulie, la Sala „Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra, cu spectacolul „Revizorul” (disertație master UNATC, inclus în repertoriul 9G la TNB; foto sus) după N.V. Gogol, în regia lui Slava Sambriș. Printre spectacolele must-see se numără și „A Behanding in Spokane” al Academiei de Artele Spectacolului din Bratislava, Victor sau copiii la putere” adus de Academia Athanor de Teatru și Film – Passau (Germania), Maschere, Buffoni e Villani” de la Accademia Teatrale Veneta – Veneția (Italia) sau „Povestea celor șapte spânzurați” prezentată de Institutul de Arte ale Spectacolului – Sankt Petersburg (Rusia). Nu pierdeți, așadar, ocazia de a vedea spectacole semnate de cele mai noi voci din teatrul european! www.fistromania.ro

Un film

Intră în cinematografe, din 5 iulie, lungemtrajul SAF, coproducţie Turcia – Germania- România, ce poartă semnătura regizorului Ali Vatansever. Prezentat în premieră la Festivalul de Film de la Toronto 2018, filmul i-a adus lui Vatansever și titlul de cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de la Ankara.

Plasat în districtul Fikirtepe din Istanbul, lungmetrajul pune o lupă pe comunitățile sărace și pe refugiații sirieni din clădirile abandonate. Disperare, anxietate, oprimare – iată ingredientele cheie ale unui film care nu-și va lăsa indiferent nici cel mai insensibil dintre spectatori!

Un festival de muzică

Unul dintre evenimentele de neratat ale lunii este, fără îndoială, Gărâna Jazz Festival, care aduce în fața publicului la această a XXIII-a ediție, desfășurată între 11 și 14 iulie, legende ale jazzului american precum Jeff Berlin, Dennis Chambers, David Sancious şi Oz Noy. Tot aici, vom asculta live cel mai recent album al pianistului italian Giovanni Guidi, Avec le temps”, dar și pe saxofonistul norvegian Trygve Seim, recunoscut pentru improvizație și lirism, sau inegalabilui quartet al saxofonistului și compozitorului berlinez Philipp Gropper – Philm (foto).

De reținut și că Gărâna Jazz Festival 2019 se va desfășura pe trei scene: în Poiana Lupului, Biserica Catolică din satul Văliug și Hanul La Răscruce, locul în care a avut loc prima ediție a festivalului, în urmă cu 23 de ani. www.garana-jazz.ro

O expoziție

Până pe 19 iulie, Estopia Art Gallery prezintă expoziția artistei timișorene Edith ToronyHybrid Playground. Realizate între 2017 și 2019, lucrările incluse aici propun o incursiune la periferia urbană surprinzând efectele invaziei junk și ale consumerismului asupra spațiului de locuit.

Am putea fi la periferia oricărui oraș, acolo unde ajung să fie depozitate obiectele de care nimeni nu mai are nevoie. Dar ce spun toate aceste obiecte de prisos despre noi? O investigație, prin intermediul artei, a lumii consumeriste, cu toate secretele ei. www.estopiaartgallery.com

O carte

Una dintre cărțile noi care și-ar putea găsi pe bună dreptate locul pe lista lecturilor verii este „Restul e tăcere. Viața și opera lui Eduardo Torres” (editura Polirom, 2019), singurul roman al scriitorului Augusto Monterroso, reprezentant de marcă al boom-ului literar latino-american.

Publicat în 1978, „Restul e tăcere” este construit sub forma unui puzzle al mărturiilor despre viața protagonistului, semnate de secretarii acestuia sau de însăși soția sa, care compun cu ironie și umor o biografie cât se poate de neobișnuită, completată cu aforisme, maxime și zicători publicate în pagini de ziar, „colaborări spontane” ale intelectualului Torres. O satiră la adresa stupidității umane, ce nu-și va dezamăgi cititorul care gustă ironia fină.

Un festival de film

Festivalul timișorean de film Ceau, Cinema! ne propune între 18 și 21 iulie o selecție cât se poate de atrăgătoare, printre care regăsim interesante documentare-portret semnate de femei regizor, cum ar fi Nora Agapi care vine în orașul de pe Bega cu Timebox” (2018), prezentat în premieră aici. Protagonistul filmului este Ioan Matei Agapi, tatăl cineastei, carismatic fotograf şi realizator de documentare din Iaşi, în vârstă de 80 de ani, deținător al unei colecţii impresionante de filme pe 16 mm care documentează aproape cinci decenii de istorie a României. Câştigător al Festivalului Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA) şi laureat cu multe alte premii, „Cealaltă parte a lucrurilor” („The Other Side of Everything”, 2017; foto) este un alt titlu care atrage atenția, semnat de regizoarea sârbă Mila Turajlić. Este chiar portretul mamei regizoarei, al cărei trecut se identifică cu trecutul țării sale. www.ceaucinema.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

03
/01
/22

Arta Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi vă invită să vizitaţi, până pe 20 februarie 2022, expoziţia temporară semnată de Silvia Trăistaru, intitulată „Istoria unei zile/ Istoria unei zile pe timp de pandemie – The Story of a Day/ The Story of a Day During the Pandemic”, proiect curatoriat de Ioana Marinescu.

27
/12
/21

Fundația Amfiteatru, alături de partenerii săi Arte Development & Management, Lise Wulff și Asociația Omnia Photo, au organizat marți, 21 decembrie, o conferință online, disponibilă pe site-ul dialog.fundatia-amfiteatru.ro, unde au fost prezentate rezultatele activităților din cadrul proiectului DIALOG (Diversity in Arts. Learning Opportunities and Growth).

20
/12
/21

În an centenar, Opera Națională București găzduiește în cea de-a doua jumătate a lunii decembrie expoziția de desen și pictură „PO în forme și culori “ a lui David Mihai. Expoziția este deschisă publicului larg în perioada 23 decembrie – 29 decembrie 2021, la Opera Naţională București. Accesul la expoziție se realizează la spectacolele din repertoriu sau în cadrul tururilor ghidate. Pentru programare tur ghidat este necasar să trimiteți un mail la [email protected]

19
/12
/21

TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?], în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) are plăcerea să anunțe deschiderea a trei noi expoziții și intervenții din seria SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI la Suprainfinit Gallery, THE INSTITUTE și Switch Lab, sâmbătă, 18 decembrie. De asemenea, în prima expoziție SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI (1-245), la Combinatul Fondului Plastic, vor avea loc o serie de tururi ghidate.

13
/12
/21

Muzeul Național de Artă al României vă invită la o nouă „Întâlnire la muzeu” marți, 14 decembrie, ora 18.00, cât și la un ghidaj cu tema „Reprezentări ale Nașterii Domnului în Galeria de Artă Europeană”. 

08
/12
/21

MNAC deschide, începând cu 9 decembrie 2021, al doilea sezon expozițional al anului care marchează două decenii de la apariția primului muzeu național de artă contemporană din România.

08
/12
/21

Episodul pilot al Sinestezia, proiectul cultural al Asociației Industrii Creative, s-a încheiat. Pe scurt, acesta a însemnat 5 zile în care 14 artiști au adus arta în fața publicului pe 5 scene, sub forme de manifestare variate și contemporane.