Agenda culturală: recomandările lunii iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/agenda-culturala-recomandarile-lunii-iulie/

METROPOLIS SPECIAL O selecţie de evenimente şi atracţii culturale ale momentului – de la teatru, muzică şi film, la artă vizuală şi literatură.

Un articol de Alina Vîlcan|28 iunie 2019

E mijlocul verii, sunt tot mai multe festivaluri, concerte și evenimente de neratat. Iată ce ne-a atras atenția și cu siguranță nu vom pierde în iulie!

Un festival de teatru

Între 1 și 7 iulie, se desfășoară în București Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru (FIST), ajuns la a VI-a ediție. Festivalul se deschide luni, 1 iulie, la Sala „Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra, cu spectacolul „Revizorul” (disertație master UNATC, inclus în repertoriul 9G la TNB; foto sus) după N.V. Gogol, în regia lui Slava Sambriș. Printre spectacolele must-see se numără și „A Behanding in Spokane” al Academiei de Artele Spectacolului din Bratislava, Victor sau copiii la putere” adus de Academia Athanor de Teatru și Film – Passau (Germania), Maschere, Buffoni e Villani” de la Accademia Teatrale Veneta – Veneția (Italia) sau „Povestea celor șapte spânzurați” prezentată de Institutul de Arte ale Spectacolului – Sankt Petersburg (Rusia). Nu pierdeți, așadar, ocazia de a vedea spectacole semnate de cele mai noi voci din teatrul european! www.fistromania.ro

Un film

Intră în cinematografe, din 5 iulie, lungemtrajul SAF, coproducţie Turcia – Germania- România, ce poartă semnătura regizorului Ali Vatansever. Prezentat în premieră la Festivalul de Film de la Toronto 2018, filmul i-a adus lui Vatansever și titlul de cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de la Ankara.

Plasat în districtul Fikirtepe din Istanbul, lungmetrajul pune o lupă pe comunitățile sărace și pe refugiații sirieni din clădirile abandonate. Disperare, anxietate, oprimare – iată ingredientele cheie ale unui film care nu-și va lăsa indiferent nici cel mai insensibil dintre spectatori!

Un festival de muzică

Unul dintre evenimentele de neratat ale lunii este, fără îndoială, Gărâna Jazz Festival, care aduce în fața publicului la această a XXIII-a ediție, desfășurată între 11 și 14 iulie, legende ale jazzului american precum Jeff Berlin, Dennis Chambers, David Sancious şi Oz Noy. Tot aici, vom asculta live cel mai recent album al pianistului italian Giovanni Guidi, Avec le temps”, dar și pe saxofonistul norvegian Trygve Seim, recunoscut pentru improvizație și lirism, sau inegalabilui quartet al saxofonistului și compozitorului berlinez Philipp Gropper – Philm (foto).

De reținut și că Gărâna Jazz Festival 2019 se va desfășura pe trei scene: în Poiana Lupului, Biserica Catolică din satul Văliug și Hanul La Răscruce, locul în care a avut loc prima ediție a festivalului, în urmă cu 23 de ani. www.garana-jazz.ro

O expoziție

Până pe 19 iulie, Estopia Art Gallery prezintă expoziția artistei timișorene Edith ToronyHybrid Playground. Realizate între 2017 și 2019, lucrările incluse aici propun o incursiune la periferia urbană surprinzând efectele invaziei junk și ale consumerismului asupra spațiului de locuit.

Am putea fi la periferia oricărui oraș, acolo unde ajung să fie depozitate obiectele de care nimeni nu mai are nevoie. Dar ce spun toate aceste obiecte de prisos despre noi? O investigație, prin intermediul artei, a lumii consumeriste, cu toate secretele ei. www.estopiaartgallery.com

O carte

Una dintre cărțile noi care și-ar putea găsi pe bună dreptate locul pe lista lecturilor verii este „Restul e tăcere. Viața și opera lui Eduardo Torres” (editura Polirom, 2019), singurul roman al scriitorului Augusto Monterroso, reprezentant de marcă al boom-ului literar latino-american.

Publicat în 1978, „Restul e tăcere” este construit sub forma unui puzzle al mărturiilor despre viața protagonistului, semnate de secretarii acestuia sau de însăși soția sa, care compun cu ironie și umor o biografie cât se poate de neobișnuită, completată cu aforisme, maxime și zicători publicate în pagini de ziar, „colaborări spontane” ale intelectualului Torres. O satiră la adresa stupidității umane, ce nu-și va dezamăgi cititorul care gustă ironia fină.

Un festival de film

Festivalul timișorean de film Ceau, Cinema! ne propune între 18 și 21 iulie o selecție cât se poate de atrăgătoare, printre care regăsim interesante documentare-portret semnate de femei regizor, cum ar fi Nora Agapi care vine în orașul de pe Bega cu Timebox” (2018), prezentat în premieră aici. Protagonistul filmului este Ioan Matei Agapi, tatăl cineastei, carismatic fotograf şi realizator de documentare din Iaşi, în vârstă de 80 de ani, deținător al unei colecţii impresionante de filme pe 16 mm care documentează aproape cinci decenii de istorie a României. Câştigător al Festivalului Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA) şi laureat cu multe alte premii, „Cealaltă parte a lucrurilor” („The Other Side of Everything”, 2017; foto) este un alt titlu care atrage atenția, semnat de regizoarea sârbă Mila Turajlić. Este chiar portretul mamei regizoarei, al cărei trecut se identifică cu trecutul țării sale. www.ceaucinema.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

15
/09
/16

Sâmbătă, 17 Septembrie 2016, Grădina Sticlarilor (strada Vasile Lascăr nr.36) își redeschide porțile pentru cei care vor să își descopere sau să își dezvolte latura artistică. Intrarea la Grădină este gratuită însă, pentru participare, se percepe o taxă de 20 RON, pentru achiziționarea materialelor necesare.

11
/09
/16

Viața în Giulești va fi tema unei instalații-eveniment de artă comunitară contemporană la Muzeul Culturii Romilor din Drumul Săbăreni 101-125. Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie, de la ora 19.00.

10
/09
/16

Festivalul Internațional de fotografie Bucharest Photofest se va desfășura între 10 şi 20 septembrie, organizat de Grupul Filos, se desfăşoară în câteva locuri din Bucureşti, între care şi Teatrul Naţional din Bucureşti, în foaierul nou deschis, dinspre Bulevardul Carol.

09
/09
/16

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

12
/08
/16

6 artiști și 6 artizane își expun creațiile în Bastionul Țesătorilor din Brașov până pe 30 august. Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” facilitează și promovează creația unor lucrări de artă contemporană care să integreze tehnica ţesutului la război din zona Branului, element de patrimoniu imaterial.

25
/07
/16

București Mall prezintă expoziția Instalart/ Obiect/ 004, ce reunește șase proiecte de design destinate mediului urban, realizate de cunoscuți designeri și arhitecți români. Expoziția, lansată în cadrul unui vernisaj pe 21 iulie, rămâne la București Mall până pe 9 august, când se va muta în Plaza România, pentru alte 3 saptamani.