Agenda culturală: recomandările lunii septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/agenda-culturala-recomandarile-lunii-septembrie/

Septembrie se anunţă o lună bogată în artă vizuală şi cinematografie. Care sunt atracţiile culturale la început de toamnă în Bucureşti? Am realizat un top 5 al evenimentelor de neratat!

Un articol de Alina Vîlcan|9 septembrie 2019

Dincolo de marile concerte pe care Festivalul Internațional George Enescu le aduce în oraș până pe 22 septembrie, iată ce nu am vrea să pierdem luna aceasta!

MNAC prezintă…

Între 29 august și 29 septembrie, etajul 4 al Muzeului Național de Artă Contemporană găzduiește expoziția multimedia de fotografie documentară poetică TEMPS ZERO (foto sus). Privitorului i se oferă astfel o experiență vizuală și sonoră deopotrivă, poetică și autobiografică, intimă și colectivă, în viziunea unui grup internațional de fotografi, cineaști și sound artists consacrați. Temps Zero este un proiect artistic colectiv ce combină imaginile cu sunetul și creează o relație între diferite medii, de la fotografie și film, la muzică și înregistrări pe teren. Proiectul din București reunește 18 artiști din Europa, într-o prezentare a realităților cotidiene și a emoțiilor universale filtrată de introspecție și documentare individuală. La MNAC, colectivul Temps Zero va fi prezent pentru prima dată într-un muzeu cu o expoziție de fotografie și video, alături de o instalație interactivă de sunet. Printre artiști, îi regăsim pe Michael Ackerman (US), Gaël Bonnefon (FR), Martin Bogren (SE), Lorenzo Castore (IT), Stéphane Charpentier (FR), Clara Chichin (FR), Adam Grossman Cohen (US). Sunetele ṣi muzica sunt semnate de Alyssa Moxley (US), David Bryant (CA) și Vlad Feneșan (RO). Expoziția este curatoriată de Stéphane Charpentier (FR) alături de Patricia Moroṣan și Alyssa Moxley, precum și de Sandra Demetrescu (MNAC). www.mnac.ro

O experiență braziliană

Singurul festival de film ibero-american din România aduce în prim-plan, între 11 și 15 septembrie, cinematografia braziliană. Astfel, a patra ediție a Festivalului Pelicula se deschide miercuri, 11 septembrie, cu unul dintre filmele iconice ale Braziliei, CENTRAL DO BRASIL, în regia lui Walter Salles. Filmul este povestea unei foste învățătoare și a unui băiat de 9 ani, și a obținut peste 30 de premii și nominalizări în festivaluri internaționale.

CALIFORNIA, în regia Marinei Person, și HOJE EU QUERO VOLTAR SOZINHO (foto), în regia lui Daniel Ribeiro, sunt alte două producții braziliene extrem de așteptate, însă festivalul promite multe alte titluri captivante, într-o adevărată fiesta cinematografică de 5 zile, desfășurată la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului Român și în alte spații alternative din București. www.peliculafestival.ro

Filmul lunii: LA GOMERA

Din 13 septembrie, intră în cinematografe LA GOMERA, semnat de regizorul Corneliu Porumboiu. Prezentat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Cannes și în premieră nord-americană la Festivalul de la Toronto, lungmetrajul este propunerea României la Premiile Oscar și îi aduce pe marile ecrane pe actorii Vlad Ivanov, Catrinel Marlon și Rodica Lazăr.

Foto: Vlad Cioplea

La Gomera spune povestea lui Cristi, un polițist român corupt ajuns pe insula spaniolă care dă și numele filmului pentru a învăța limbajul fluierat al localnicilor ca să-și elibereze din închisoare camaradul traficant. Un film de la care avem așteptări cât se poate de mari!

Carte pentru toamnă: Ultimul dintre oamenii președintelui

Editura Litera a publicat de curând volumul ULTIMII DINTRE OAMENII PREȘEDINTELUI, semnat de Bob Woodward, jurnalistul Washinton Post deținător a două premii Pulitzer – primul (alături de Carl Bernstein) pentru felul în care a prezentat afacerea Watergate, al doilea pentru cum a surprins atacurile teroriste de la 11 septembrie. Cartea de față are oarecare legătură cu primul dintre acestea premii, căci Woodward se întoarce în vremea când Richard Nixon era președintele SUA, creionându-i un portret pe cât de incomod, pe atât de realist, cu ajutorul lui Alexander Butterfield, unul dintre asistenții președintelui, care își rememorează astfel perioada petrecută la Casa Albă, dezvăluind secrete ale vremii – de la microfoanele montate de Nixon în Biroul Oval, la scandalul Watergate, aspecte ale războiului din Vietnam sau ciudățeniile lui Nixon în viața personală. O cronică americană minuțios documentată! www.litera.ro

Atracția artei

Spre finalul lunii septembrie și începutul lunii octombrie, mai exact între 27 septembrie și 6 octombrie, suntem invitați la o nouă ediție a Pavilionului de Artă București – Art Safari. În decorul elegant al Palatulului Oscar Maugsch (BCR), din Piața Universității, vom descoperi expoziții precum „Tonitza și geniul copilăriei” (Pavilionul Muzeal), „Repvblica. Despre umbre în sculptură” (surprinde sculptura autohtonă de la 1800 până azi, în Pavilionul Central) sau Young Blood. Arta timpului tău” (radiografiază arta noii generații, în Pavilionul Supercontemporan). Dincolo de aceste trei mari evenimente, Art Safari ne propune și o incursiune în arta contemporană din China, tururi ghidate și conversații despre practicile artistice ale momentului în lume, precum și programe atractive pentru copii! www.artsafari.ro

Lucrare de Irina Dragomir / Pavilionul Supercontemporan, Art Safari 2019

Foto sus: Lorenzo Castore / MNAC

12
/12
/20

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 12-20 decembrie 2020, în zilele de weekend – 12, 13, 19 și 20 decembrie – evenimentul Am venit să colindăm „Florile Dalbe”.

04
/12
/20

Pe 8 decembrie 2020, începând cu ora 13:00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București, va avea loc primul eveniment de promovare din cadrul Proiectului „Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național București”, proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

03
/12
/20

Muzeul Național de Artă Contemporană al României se alătură colegilor din Rețeaua Națională a Muzeelor din România, instituțiilor culturale non-guvernamentale și creatorilor independenți, manifestându-și dezacordul cu strategiile promovate de Visarta pentru a consolida cadrul a ceea ce se urmărește în mod implicit a deveni un monopol asupra gestionării drepturilor percepture din comunicarea publică a operelor de artă vizuală.

27
/11
/20

Galeria Estopia București deschide astăzi expoziția „Not Natural”, de Andrada Feșnic. La aproape doi ani de la prima expoziție solo a artistei la Estopia – care a coincis atunci chiar cu deschiderea galeriei – Andrada Feșnic revine la București cu o nouă serie de lucrări realizate integral pe durata ultimului an.

27
/11
/20

Libertatea, egalitatea și democrația sunt printre cele mai puternice valori ale lumii contemporane. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa și, din păcate, istoria ne demonstrează că, timp de sute de ani, omenirea a reprimat potențialul intelectual a jumătate din populație prin constrângerea femeilor.

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]