Agenții lui Pierce Brosnan și Jude Law, la conferința Managing Talents. Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/agentii-lui-pierce-brosnan-si-jude-law-invitati-la-conferinta-managing-talents-la-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Agenţi care au gestionat carierele unor celebrităţi şi directori de casting renumiţi vor fi prezenţi pe 22 octombrie la Bucureşti, la conferinţa Managing Talents, în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie).

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2016

Managing Talents va aborda cele trei meserii care pun în valoare actorul – managerul, agentul și directorul de casting -, precum și subiectul reprezentării regizorilor de cinema.

Invitații conferinței sunt Ilene Feldman (talent manager, LBI Entertainment, SUA), Avy Kaufman (director de casting, SUA), Richard Cook (Lisa Richard Agency, Irlanda), Georg Georgi (Das Imperium, Germania).

Ilene Feldman (LBI Entertainment) este unul dintre cei mai cunoscuți și influenți agenți din Statele Unite, cu nume ca Ryan Gosling, Colin Farrell, Terrence Malick, Yorgos Lanthimos, Jude Law, Lily Collins, Dave Matthews sau Amat Escalante în portofoliu. În trecut, i-a reprezentat pe Angelina Jolie, Brian Cox sau Chris Isaak, iar la începutul carierei, în anii ’80, a semnat contracte cu actori necunoscuţi la acea vreme, cum ar fi Nicholas Cage sau Johnny Depp. A avut propria agenție timp de 19 ani.

Director de casting cu 30 de ani de experiență, Avy Kaufman a colaborat cu regizori celebri precum Ang Lee, Robert Redford, Steven Spielberg, Ridley Scott, Wong Kar-wai, Lars von Trier și a semnat castingul pentru mai mult de 150 de producții, printre care Life of Pi (2012), Lincoln (2012), Shame (2011), American Gangster (2007), Brokeback Mountain (2005) sau The Sixth Sense (1999). În 2005, a primit trofeul Hollywood Casting Director of the Year la Hollywood Film Festival, iar în 2008 a câștigat Premiul Emmy pentru pilotul serialului Damages.

Richard Cook este unul dintre fondatorii agenției irlandeze The Lisa Richards Agency, creată în 1989 ca agenție de reprezentare în teatru și devenită între timp una dintre cele mai importante din Europa. În 27 de ani, agenția s-a extins și la Londra și reprezintă actori, comedianți, scenariști, regizori, designeri, compozitori, prezentatori. În portofoliu, alături de actori precum Cillian Murphy, Aidan Turner și Pierce Brosnan, se află și Vlad Ivanov. Richard Cook este și directorul artistic al Subtitle Film Fest, precum și fondatorul Cat Laughs Comedy Festival în Kilkenny, Irlanda, unul dintre cele mai importante festivaluri de comedie.

Georg Georgi vine din Berlin și este fondatorul Das Imperium, o agenție care reprezintă numeroși actori europeni, printre și Cosmina Stratan, premiată la Cannes pentru rolul din După dealuri, de Cristian Mungiu. Este, totodată, unul dintre fondatorii Tryangle Inspiration Pictures GmbH, o casă de producție de conținut transmedia & branded entertainment pentru filme și seriale.

Managing Talents se adresează actorilor, regizorilor, directorilor de casting, distribuitorilor, producătorilor, studenților de la facultățile de profil, jurnaliștilor, cinefililor. Conferința își propune să contribuie la formarea unei generații de specialiști capabili să se adapteze cu ușurință la ritmul de lucru și practicile internaționale, să-i informeze pe tinerii actori și regizori despre ce înseamnă talent management, să le ofere contextul unor întâlniri și potențiale colaborări cu reprezentanții străini.

Intrarea la eveniment se va face pe baza unui bilet de 50 de lei. Biletele sunt puse în vânzare pe site-ul www.eventbook.ro și la casa de bilete a Cinema Elvire Popesco începând cu data de 8 septembrie.

Vor beneficia de acces gratuit, în limita locurilor disponibile, studenții facultăților de profil, actorii, regizorii și directorii de casting care se înscriu până la data de 14 octombrie, completând formularul de înscriere de pe filmedefestival.ro/2016/managing-talents/.

Conferința Managing Talents este prezentată de BRD Groupe Société Générale.

managing-talents-les-films-de-cannes

Unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale toamnei, Les Films de Cannes à Bucarest revine între 14 și 23 octombrie 2016, cu o ediție extinsă și cu cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de la Cannes. Pentru prima dată, festivalul se va întinde pe durata a 10 zile, iar ediții speciale vor avea loc la Cluj-Napoca (14-16 octombrie), Iași și Timișoara (21-22 octombrie).

A șaptea ediție Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films și realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti. Este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD / Société des Auteurset Compositeurs Dramatiques, Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti – ARCUB, în cadrul Programului cultural „București – Orașul in-vizibil” 2016, Institutul Cultural Român și Goethe Institut.

 

27
/08
/15

Noua generaţie Griswold îşi face iar de cap şi stârneşte hohote de râs. Producţia New Line Cinema „Vacanţă cu peripeţii” îi aduce împreună pe marile ecrane, din 28 august, pe Ed Helms şi Christina Applegate într-o călătorie de familie care se transformă rapid într-o aventură nefastă.

25
/08
/15

Povestea de dragoste dintre Tyrone Power, tatăl Rominei Power, actuala stea a muzicii uşoare italiene, și Annabella, actriţa ingenuă de origine franceză, a început pe platourile de la Hollywood. El era numit “primul amorez” și Rege al cinematografului anilor ’40, iar căsătoria sa a isterizat fanele din America şi din întreaga lume.

25
/08
/15

În perioada 1-5 septembrie are loc prima ediție a Festivalului Ambasadelor, unde bucureştenii vor avea ocazia de-a face înconjurul lumii în doar câteva zile, luând parte la o sărbătoare a diversității internaționale, o aventură menită să arate Bucureştiul drept o capitală multiculturală, promotoare a dialogului intercultural.

24
/08
/15

Woody Allen aduce pe marile ecrane povestea unui profesor de filozofie plin de îndoieli, care îşi regăseşte pofta de viaţă după ce comite un act existenţial. Filmul, scris şi regizat de cineastul în vârstă de 79 de ani, cu Joaquin Phoenix şi Emma Stone în distribuţie, va avea premiera în cinematografe pe 28 august.

24
/08
/15

„Filmul poate salva viaţa”, crede Răzvan Georgescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de documentare. Mărturiseşte că lucrul la „Testimonial” (2008) şi, mai apoi, la „Paşaport de Germania” (2014) l-a ajutat în lupta împotriva tumorii cerebrale maligne cu care a fost diagnosticat în urmă cu câţiva ani.

20
/08
/15

Cea de-a cincea ediţie Mediaş Central European Film Festival (MECEFF) “7+1”, unicul festival competitiv și tematic consacrat cinematografiilor ţărilor central europene, va avea loc în perioada 01 - 05 septembrie la Mediaș, județul Sibiu, și între 24 – 27 septembrie în București, la Muzeul Municipiului București.

19
/08
/15

După premiera mondială la Festivalul de la Cannes, cel mai nou film semnat de Radu Muntean, ,,Un etaj mai jos”, își continuă traseul în marile festivaluri ale lumii. Pelicula a fost selecționată la Festivalul Internațional de Film de la Toronto (10 – 20 septembrie), cel mai mare eveniment de gen din America de Nord, ajuns la a 40-a ediție.

19
/08
/15

Cel mai intens festival de film din capitală și singurul festival din România dedicat exclusiv filmului de animație pregătește, între 2 și 11 octombrie, o ediție aniversară memorabilă.

19
/08
/15

Henry Cavill îl interpretează pe carismaticul Napoleon Solo, în timp ce Armmie Hammer devine rivalul său, KGB-istul Illya Kuryakin, în „Agentul de la U.N.C.L.E.”, un film regizat de Guy Ritchie şi inspirat din popularul serial difuzat în 1960. Filmul va avea premiera pe marile ecrane din ţară pe 21 august.