Agentul de la U.N.C.L.E, din 21 august pe ecrane
https://www.ziarulmetropolis.ro/agentul-de-la-u-n-c-l-e-din-21-august-pe-ecrane/

Henry Cavill îl interpretează pe carismaticul Napoleon Solo, în timp ce Armmie Hammer devine rivalul său, KGB-istul Illya Kuryakin, în „Agentul de la U.N.C.L.E.”, un film regizat de Guy Ritchie şi inspirat din popularul serial difuzat în 1960. Filmul va avea premiera pe marile ecrane din ţară pe 21 august.

Un articol de Petre Ivan|19 august 2015

Plasat la începutul anilor 60’, în plin Război Rece, „Agentul de la U.N.C.L.E.” evidenţiază concurenţa dintre cei doi agenţi de top CIA şi KGB.

Nevoiţi să lase deoparte vechile conflicte, cei doi trebuie să facă echipă pentru a opri o organizaţie criminală internaţională, care vrea să destabilizeze fragila ordine mondială folosind arme nucleare şi tehnologie avansată.

Singura pistă către organizaţia secretă este fiica unui om de ştiinţă german dispărut, prin intermediul căreia cei doi se pot infiltra în organizaţie.

Pe lângă Henry Cavill şi Armie Hammer, din distribuţie mai fac parte Alicia Vikander, Elizabeth Debicki, Jared Harris şi Hugh Grant.

„Agentul de la U.N.C.L.E.” va avea premiera în România pe 21 august, în cinematografele din toată ţara, în IMAX şi 4DX.

Foto: Agentul de la U.N.C.L.E- cinemagia

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

06
/05
/21

Dintre zecile de filme româneşti disponibile Netflix, vă recomandăm trei documentare – poate mai puţin cunoscute, dar extrem de ofertante. Există mai multe filme de non-ficţiune româneşti pe platformă, însă cele trei propuneri sunt de neocolit.