Agitație și propagandă cu fete superbe. MONDIALUL Metropolis – ep. 37
https://www.ziarulmetropolis.ro/agitatie-si-propaganda-cu-fete-superbe-mondialul-metropolis-ep-37/

Am un prieten care a văzut toate campionatele mondiale la televizor, de la 1966 încoace. Înainte să înceapă rusescul, am avut o discuţie în care fiecare a spus, cu jumătate de gură, pe cine pariază. Eu am spus Franţa, prietenul meu a spus Croaţia.

Un articol de Andrei Crăciun|15 iulie 2018

Duminică e finala. Joacă Franța și Croația. Între timp, am fost și la Sankt Petersburg să trăiesc nopțile albe și să văd ce înțeleg rușii din Mondialul lor. Iată.

Petersburgul a fost gândit să îi semene Amsterdamului. Nu îi seamănă. Râul Amstel nu are grandoarea Nevei, dar nici oamenii din Petersburg nu le seamănă oamenilor din Amsterdam, care par să reinventeze comerțul la fiecare nou răsărit al zorilor. Petersburgul e măreț, e imperial, dar dacă vreți să vă spun tot adevărul, văzut dinspre Moscova e doar un oraș vechi și provincial.

Chiar și așa, Petersburgul, cu muzeele și pictorii lui și scriitorii lui, ieșiți toți din mantaua lui Gogol, rămâne inima acestui continent îndepărtat și straniu care e Rusia.

Lecția care s-a uitat

În Rusia astăzi sunt vizibile toate semnele unei dictaturi sau, dacă preferați, ale unui regim autoritar. Putinismul tolerează opoziția, dar, de facto, nu o admite. Apoi, propaganda rusă e chemată în fiecare zi să înfiereze dușmanul de la granițele Rusiei (iar Rusia are graniță cu toată lumea).

Mondialul a fost gândit ca o demonstrație de forță a noii Rusii – o Rusie puternică economic, care a lăsat în urmă Uniunea Sovietică și e mai aproape de țarismul întrerupt acum o sută unu ani.

Mondialul a fost gândit ca o paradă a acestei Rusii noi, ca o demonstrație a înălțimii la care s-a înălțat. Demonstrația a reușit parțial. Mondialul rusesc a fost, strict financiar, un succes. Fotbalistic, s-a jucat mai degrabă modest, ca la sfârșitul încă unui sezon epuizant.

S-a uitat ceva important. Lecția tuturor regimurilor autoritare care au organizat evenimente de asemenea anvergură (chiar și a Uniunii Sovietice, care a avut Olimpiada de la Moscova din 1980) este aceeași: sunt obligate să se deschidă. Deschizându-se, sunt obligate să se schimbe sau, și mai des, pur și simplu se destramă.

Rusia nu se va destrăma doar dintr-un Mondial de fotbal, dar nu subestimați nici imensa descoperire a rusului de rând din ultima lună: străinul nu îi este dușman! L-a văzut pe străzile orașului său îmbrăcat în tricoul Spaniei sau al Germaniei sau al Mexicului sau al Senegalului sau al Japoniei.

Cât se va mai deschide Rusia?

Iar străinii care au trăit vara aceasta în Rusia pleacă de asemenea acasă cu o imagine mai clară (nu mai îmblânzită, atenție!) a Rusiei azi. Din această ciocnire a civilizațiilor, societatea deschisă este întotdeauna cea care câștigă. Cât se va mai deschide Rusia?

Ultima veste care ne vine dinspre Moscova e în spiritul secolului nostru. În căutarea permanentă a înfierării unui dușman, stângiștii timpului nostru ridicol au găsit noul țap ispășitor: transmisiunile de la Mondialul rusesc au fost prea sexiste, fiindcă au insistat cu cadre lungi în care se puteau admira tinere femei splendide.

Pregătind finala Franța-Croația, încercând să ajungem până la esența Mondialului rusesc, eu și prietenul meu aproape nonagenar am ajuns până la acest gând: în ultima lună am trăit o perioadă de agitație și propagandă cu fete superbe.

Să nu ni se pară, totuși, prea puțin, fiindcă alt Mondial în Rusia în viața asta oricum nu mai apucăm.

Ultima veste care ne vine dinspre Moscova e în spiritul secolului nostru. În căutarea permanentă a înfierării unui dușman, stângiștii timpului nostru ridicol au găsit noul țap ispășitor: transmisiunile de la Mondialul rusesc au fost prea sexiste, fiindcă au insistat cu cadre lungi în care se puteau admira tinere femei splendide.

Foto: Marie Claire France, Andrei Crăciun, China News



21
/06
/19

22 iunie 1963. Ultima zi din viața unei artiste care a îndrăznit: să viseze, să se încăpățâneze, să râdă de convenții și prejudecăți, să dezvăluie cântecul popular într-un fel în care nimeni nu l-a mai dezvăluit, pe scurt, să facă artă autentică în vremuri măcinate de boli grele.

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

27
/05
/19

Regizoarea Carmen Lidia Vidu rememorează în exclusivitate pentru Ziarul Metropolis experiența participării sale, cu spectacolul „Jurnal de România. Timișoara”, parte a proiectului de teatru documentar „Jurnal de România”, la Festivalul Voice of Europe, de la Jena, Germania, desfășurat între 20 și 26 mai 2019. Vă invităm să descoperiți o poveste de succes din teatrul autohton de azi!

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.

21
/03
/19

Au trecut câțiva ani buni de când, într-un alt sfârșit de martie, am avut șansa unei întâlniri cu actrița Carmen Stănescu. Era anul 2011. Avea atunci 86 de ani și alesese deja să stea departe de scenă, să rămână acasă la ea, în apartamentul de pe Bulevardul Dacia, unde prefera să oprească timpul în loc și să trăiască într-o altă lume…

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

14
/02
/19

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, împlinește 51 de ani, pe 15 februarie. Șase artiști care au un impact uriaș asupra repertoriului teatrului: directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand, regizoarea Chris Simion-Mercurian, actrița, regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar, actorul și regizorul Emanuel Pârvu și dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu, povestesc câteva întâmplări cu George Ivașcu.

Pagina 5 din 15« Prima...34567...10...Ultima »