Agora Culturală – punct și de la capăt. Poveștile continuă
https://www.ziarulmetropolis.ro/agora-culturala-punct-si-de-la-capat-povestile-continua/

Proiectul Agora Culturală @ Biblioteca Ta, unul dintre cele mai ample proiecte de Digital Storytelling din România, care a înglobat peste 1200 de poveşti digitale, dintre care cca 500 aparţinând principalelor minorităţi etnice reprezentate în România a ajuns la final şi face bilanţul. Astăzi, 24 mai 2016, începând cu ora 11.00, cei care doresc pot participa la Conferinţa de închidere a proiectului.

Un articol de Petre Ivan|24 mai 2016

Evenimentul se va desfășura la sediul Bibliotecii Naționale a României, Sala „Mircea Vulcănescu” (sala este situată la parter, intrarea dinspre Tribunalul București, primul coridor la dreapta, intrarea tot pe partea dreaptă).

De asemenea, în data de 25 mai 2016, la ora 19.00, iubitorii de carte şi de teatru sunt invitați la Centrul de Teatru Educațional REPLIKA, strada Lânăriei Nr. 93-95, la reprezentația piesei de teatru ÎN CUVINTELE TALE, inspirată de poveștile digitale produse în contextul proiectului „Agora Culturală @ Biblioteca Ta”. Dramaturgia Peca Ștefan, regia Radu Apostol, actrițe: Mihaela Rădescu și Katia Pascariu.

La 15 luni distanță de momentul lansării, proiectul Agora Culturală @ Biblioteca Ta se află astăzi la momentul bilanțului. Cu prilejul conferinței de închidere ce va avea loc la Biblioteca Națională a României, Sala Mircea Vulcănescu, marți, 24 mai a.c., Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) și partenerii săi în implementarea activităților vor prezenta rezultatele de impact și perspectivele de continuare a inițiativei atât la nivel național, cât și european.

La eveniment sunt invitați să participe parteneri, colaboratori și beneficiari ai proiectului, dar și reprezentanți ai finanțatorului, jurnaliști, suporteri ai Agora Culturală și ONG-uri interesate de dinamica și metodologia de implementare a proiectului.

Înglobând peste 1200 de povești digitale produse în contextul sesiunilor de instruire, dintre care cca 500 aparținând principalelor minorități etnice reprezentate în România, proiectul Agora Culturală @ Bibliotecă Ta este, fără îndoială, unul dintre cel mai consistente demersuri de Digital Storytelling din România.

Spațiu de inovație și reflecție

Spațiu de inovație și reflecție, biblioteca publică a devenit, grație proiectului Agora Culturală @ Biblioteca Ta, un autentic agregator de conținut digital provenind de la utilizatori.

Inițiativă a ANBPR, în parteneriat cu Jazzmontor AS Norvegia și Asociaţia Culturală REPLIKA, și finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, Programul PA17/RO13 Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european (www.fonduridiversitate.ro) în România, proiectul a adus la rampă personalități individuale și povești personale inedite.

Prin activitățile proiectului, biblioteca publică a devenit portavocea unor istorii de viață inspiraționale despre diversitatea culturală a etniilor. Punând bazele unui nou serviciu de bibliotecă, Agora Culturală a condus la realizarea unei arhive impresionante de povești care recompun istoria și memoria locală, din perspectivă individuală.Agora Culturală

Prin facilitarea bibliotecarilor-traineri din București, Cluj, Sibiu și Brăila, bibliotecile participante au inițiat peste 1200 de beneficiari, utilizatori ai serviciilor de bibliotecă, în realizarea de materiale audio-video de referință. Astfel, comunitatea largă a luat contact cu o suită amplă de materiale digitale de inspirație culturală și a fost martora unor experiențe umane transformatoare.

Prin tehnica poveștilor digitale, bibliotecarii și membrii comunității au astăzi capacitatea de a conserva, într-o manieră artistică, istoria și cultura etniilor, dar și credințele, tradițiile și valorile acestor minorități.

Valoarea memoriei colective 

Proiectul „Agora Culturală @ Biblioteca Ta” reprezintă o modalitate inovatoare de a conștientiza publicul privind valoarea memoriei colective și de a încuraja participarea minorităților la viața culturală, într-un mod creativ. Proiectul va demonstra că bibliotecile și utilizatorii lor au potențialul de a revoluționa schimbul de cunoștințe și idei, de a valorifica diversitatea culturală și de a stimula vocile individuale și colective să se exprime și să se valorizeze reciproc.

Pentru informații suplimentare nu ezitați să ne contactați la tel. 0374 052 437 sau 0758 220 290, e-mail [email protected], persoana de contact: Anamaria Sabou, Asistent de proiect, sau să accesaţi www.anbpr.org.ro.

 

***

ANBPR este cea mai reprezentativă asociație profesională a bibliotecarilor și bibliotecilor publice din România, preocupată de bunăstarea și performanțele profesionale ale membrilor săi, de evoluția domeniului cultural național, și de emanciparea de substanță a comunităților. Pornind de la principiile de bază ale muncii asociative – solidaritate, coeziune, angajare socială și competitivitate – ANBPR pledează pentru revigorarea statutului și misiunii bibliotecarului în societate, pentru suținerea educației culturale de calitate și a diversității în cultură.

Foto: Agora Culturală – punct și de la capăt. Poveștile continuă- facebook

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.