Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple
https://www.ziarulmetropolis.ro/ai-grija-ce-ti-doresti-ca-s-ar-putea-sa-ti-se-intample/

„Cancún”, noul spectacol care se poate vedea la Teatrul Nottara regizat de Felix Alexa, unul dintre cei mai experimentaţi şi importanţi regizori ai noştri, prezintă publicului cuplurile: Reme – Vicente (Cerasela Iosifescu – Gabriel Răuţă) şi Laura – Pablo (Ada Navrot – Alexandru Jitea) într-un hotel frumos dintr-un loc exotic, care sărbătoresc prietenia şi cel de al 25-lea an consecutiv de vacanţă împreună.

Un articol de Georgiana Ene|22 iunie 2022

Textul autorului spaniol Jordi Galcerán, în aparență o comedie și teoretic despre o vacanță în Mexic, aduce în discuție viețile celor două cupluri. Acestea, iluzoriu fericite, într-o seară de beție scot la iveală secrete și ranchiuni îngropate adânc atunci când Pablo (Alexandru Jitea) ar fi interesat să afle cum sau dacă swingul le-ar schimba viețile. Reme (Cerasela Iosifescu) este prima care deschide seria mărturisirilor: în urmă cu un sfert de secol, a făcut o acțiune deliberată și neștiută de nimeni, atunci când dorea să se cupleze cu actualul ei soț, Vicente (Gabriel Răuță), care de fapt era interesat de cea mai bună prietenă a ei, Laura (Ada Navrot). Dramaturgul își propune, și reușește, să seducă publicul cu o provocare rapidă și ingenioasă, dar și cu o intrigă plină de surprize. Citându-l pe Galcerán, „Cancún este o comedie populară și sofisticată care îmbină umorul și reflecția, stârnind atât râsul, cât și emoția”. Scriitura lui trage puțin cu ochiul la „Freaky Friday” din 2003, la schimbul de vieți făcut în stilul lui Almodóvar, atunci când Reme se trezește a doua zi dimineață șocată să afle că este de fapt căsătorită cu Pablo, iar Vicente cu Laura. Ea presupune că ceilalți îi fac o glumă crudă și devine atât de insistentă asupra versiunii ei de realitate încât, în cele din urmă, aceștia se lasă înduplecați pentru a o liniști.

Regizorul pleacă de la acea situație a relației perfecte de cuplu descrisă de Galcerán, o analizează și o disecă în profunzime, cu o precizie matematică și invită spectatorul într-o călătorie specială, în care va descoperi că a fi departe nu înseamnă departe, la propriu, ci, dimpotrivă înseamnă mai aproape de tine și de suflet ca niciodată. Momentul de început, de întoarcere în camera de hotel, este momentul în care publicul descoperă că realitatea pe care o vedem pe scenă este suma realităților fiecărui personaj și că există câte o variantă temporală pentru fiecare versiune a ei.

Felix Alexa trasează o linie subțire între fantezie și adevăr, le detaliază și duce la un alt nivel colaborarea lor în monologuri – mărturii provocatoare și asumate ale existențelor lor. În Cancún totul e posibil, iar frustrările de zi cu zi se împletesc cu visele care ar fi putut fi, pentru că și în iubire totul e relativ. Publicul pare hipnotizat de subtilitățile utilizate și se amuză chiar și atunci când abordează probleme sociale complexe. Este recunoscut pentru regia autentică și eficientă, iar factorul principal de concepție al acestui spectacol îl reprezintă momentul când realitățile vieților trăite de protagoniști o iau razna. Spectacolul pe care îl realizează este o combinație de comedie și thriller psihologic care se joacă cu mințile pesonajelor, implicit ale spectatorilor, dar și cu sufletele. Convenția scenică este transformată în creație și publicul este antrenat într-un puzzle cu final neașteptat, care se construiește sub ochii lui.

Excelența reprezentației e datorată admirabilei reușite a distribuției, prin tehnică și spontaneitate, iar calitatea vine tocmai din felul în care regizorul utilizează dozajul între emoție și scene. Are o abordare fresh a poveștilor, o păstrează până la final pentru a-i da energie spectacolului. Relațiile dintre personaje sunt gingașe, la început, ca mai apoi să se transforme în unele de love & hate.

Cerasela Iosifescu este o actriță fină și cu atitudini încânătoare, joacă cu nerv continuu și trece cu ușurință de la bucurie la nenorocire și la calmul împăcării, ascunzând însă ceea ce trăiește.

Gabriel Răuță găsește întotdeauna masca potrivită care îi trădează mistuirea interioară, mai ales în partea a doua a spectacolului când personajul său trece de la un bărbat înfruntat, cu furie domolită, la un umil fermecător care nu poate descifra o metaforă de bază. Ceilalți doi actori au interpretări coerente, într-un ritm susținut, fără artificii inutile.

Spectacolul este de o frumusețe captivantă nu numai prin frânturile din trecut care sunt transformate prin soluţii regizorale, prin interpretare și prin captarea extremelor, ci și vizual, prin scenografia Andradei Chiriac – sentimentul ca ești într-o cameră de hotel cu pereți din sticlă și odată cu schimabrea luminii (lighting design-ul este semnat tot de regizor) la trecerile dintre scene, ai senzația că decorul se mișcă -, dar și prin muzica special compusă de Alexander Bălănescu pentru spectacol, o fantezie captivantă și plină de reflecție, ca într-un „Groundhog Day” contemporan.

În Cancún personajele sunt puse în situații extraordinare atunci când „totul se întâmplă dintr-un fleac” și textul abordează o temă specială, cea a căsniciei de 25 de ani, probabil momentul pentru o schimbare și o nouă viață, iar spectatorul este pus să reflecteze la ceea ce își dorește, că e posibil să se întâmple, atunci când orizontul de așteptare se întâlnește cu acțiunea.

Jordi Galcerán (n. 1964, Barcelona), dramaturg, scenarist și traducător catalan, a devenit recunoscut la nivel internațional pentru piesa „Metoda Grönholm” (2013), montată în peste 60 de țări. A adaptat pentru scenă opere literare, a tradus și a semnat împreună cu compozitorul Alberto Guinovart musicalurile „Gaudi” (2002) și „Parais” (2005), ambele recompensate cu Premiul Butaca pentru cele mai bune musicaluri. A scris mai multe scurtmetraje, scenarii de televiziune și de film. Prima montare a piesei „Cancún” a avut premiera mondială la Teatrul Borras din Barcelon, în noiembrie 2008. Ulterior, autorul a realizat o serie de modificări ale piesei, varianta finală fiind jucată în 2014, la Teatrul Infanta Isabel din Madrid.

„Cancún” de Jordi Galcerán

Regie, lighting design și ilustrație muzicală: Felix Alexa

(selecția a fost realizată din muzica originală compusă și interpretată de Alexander Bălănescu)

Scenografie: Andrada Chiriac

Distribuție: Cerasela Iosifescu, Gabriel Răuță, Ada Navrot, Alexandru Jitea

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.