,,Aici ați fi putut vedea Monștri. din 27 septembrie’’. O campanie despre dispariția cinematografelor din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/aici-ati-fi-putut-vedea-monstri-din-27-septembrie-o-campanie-despre-disparitia-cinematografelor-din-romania/

Pentru a atrage atenţia asupra numărului tot mai mic de cinematografe în care pot fi proiectate filmele româneşti, Transilvania Film şi-a propus să marcheze spaţiile bucureştene care, până nu demult, atrăgeau zilnic sute de cinefili. ,,Aici aţi fi putut vedea Monştri. din 27 septembrie’’ este mesajul adresat publicului, prin intermediu afişelor amplasate pe frontispiciile cinematografelor Corso şi Studio.

Un articol de Petre Ivan|5 septembrie 2019

Prin această campanie de conștientizare, distribuitorul filmului readuce în atenția publică situația dramatică a infrastructurii cinematografice din țară, rezultat al abandonării, degradării și dispariției sălilor de proiecție.

Zece localități împart peste 70% din spectatori, iar în majoritatea orașelor nu mai funcționează niciun cinematograf, fapt ce îngreunează accesul publicului la filmele românești și europene. Cifrele demonstrează că suntem țara europeană cu cele mai puține ecrane raportate la numărul de locuitori. În mod paradoxal, deși tot mai multe titluri autohtone sunt recompensate anual cu distincții importante în marile festivaluri internaționale, numărul cinematografelor din România se află într-o continuă scădere.

Dacă, în 1990, infrastructura cinematografică de artă din țară includea aproximativ 450 de cinematografe, doar 90 de unități mai funcționează astăzi, cele mai multe dintre sălile  de proiecție fiind amplasate în centrele comerciale și aparținând sectorului privat.

Despre cinematografele Studio și Corso

Într-o clădire ridicată în anul 1940 după planurile arhitectului Jean Monda, a funcționat în centrul capitalei, până la finalul anului 2015, Cinema Studio, numit în trecut și Magheru sau Carpați. Aici aveau loc proiecțiile Cinematecii, înființată în 1964. În ultimii ani, cinematograful devenise gazda celor mai importante festivaluri de film din București, dar starea de degradare a clădirii a forțat închiderea lui, imediat după promulgarea legii care interzice activitatea în spațiile care prezintă risc seismic.

În 1934 se deschidea pe B-dul Regina Elisabeta 27 Cinematograful Corso, numit Victoria în perioada comunistă. Cu o capacitate de 273 de locuri, cinematograful a fost digitalizat în 2011, dar astăzi porțile lui sunt închise.

Pentru cele două cinematografe și pentru toate celelalte săli închise în ultimii 30 de ani, nu a existat o alternativă reală, iar șansele publicului a de urmări filme românești pe marele ecran au scăzut considerabil. În cele mai multe dintre cinematografele care funcționează astăzi în România, cinefilii sunt invitați, din 27 septembrie, să descopere Monștri., de Marius Olteanu.

Prezentat în premieră la Berlinală, filmul a câștigat Premiul Zilele Filmului Românesc pentru debut la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, Golden Mimosa pentru Cel mai bun scenariu la Herceg Novi și Marele Premiu la Sofia.

O producţie a Parada Film şi Wearebasca, Monștri. prezintă o zi, posibil ultima, din viaţa unui cuplu. Dana (Judith State) şi Arthur (Cristian Popa) se află în fața celei mai importante decizii. Ea caută confirmări. El caută companie. Împart același pat de ani buni, dar de ceva vreme nu par să mai meargă pe același drum. Care sunt șansele de supraviețuire ale unei relații alimentate de compromisuri și presiuni sociale? Lipsa de asumare și probleme de comunicare pot distruge căsnicii, dar iubirea nu naște monștri.

Foto: Aici ați fi putut vedea Monștri. din 27 septembrie , cinematografe – facebook

 

02
/09
/20

Festivalul Filmului Francez se numără printre manifestările culturale care își mențin în mod excepțional ediția din 2020 și aduce 18 filme franceze inedite pe marile ecrane din 8 orașe din România (București, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov, Brăila, Suceava), în perioada 23 septembrie – 4 octombrie 2020.

31
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Selectat în competiția Festivalului de la Sarajevo, „Otto Barbarul” (2020) este debutul în regia de lungmetraj al Ruxandrei Ghițescu. Un film promițător despre suferința unui adolescent după sinuciderea iubitei sale. Şi o autoare în căutarea propriei voci.

28
/08
/20

Sute de spectatori au vizionat joi seara, în Piața Mare din Sibiu, comedia franceză care a deschis oficial ediția cu numărul 14: Cei mai frumoși ani/ La Belle Epoque. Festivalul are loc exclusiv în aer liber, cu respectarea măsurilor de siguranță și distanțare socială.

28
/08
/20

Asociația Culturală Control N alături de Le Groupe Ouest (Franța) demarează un nou proiect marca LIM | Less is More – workshop-ul de creative pre-writing, dedicat exclusiv tinerilor cineaști, scriitorilor, jurnaliștilor și artiștilor din România.

27
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat la început de august la TIFF şi programat ulterior în diverse proiecţii în aer liber prin ţară, "Totul nu va fi bine" (2020), de Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, este un documentar intimist care cucereşte prin sinceritatea demersului celor doi protagonişti-regizori, tineri din generaţia Cernobîl.

27
/08
/20

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună“ oferă, în a patra săptămână, patru avanpremiere românești proiectate în aer liber la București, pe Calea Victoriei 192A (vizavi de Casa Vernescu). La proiecții, programate la ora 20.20, vor participa regizorii și echipele filmelor, care vor răspunde întrebărilor publicului la sfârșit.

22
/08
/20

„Cineliteratura” – o punte între literatură și film, proiect realizat în parteneriat de Muzeul Național al Literaturii Române, Institutul Cultural Român și Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Dacin Sara, va fi lansat pe 25 august 2020.

22
/08
/20

Selecția de anul acesta include 21 de documentare românești care vor fi proiectate în aer liber. Astra Film Festival 2020 are un format hibrid, în aer liber și online, și aduce publicului un program alcătuit din cele mai bune 80 de documentare românești și internaționale, selectate din 3.000 de filme înscrise.

Pagina 5 din 273« Prima...34567...102030...Ultima »