Aici e Radio Europa Liberă! Ne-am întors
https://www.ziarulmetropolis.ro/aici-e-radio-europa-libera-ne-am-intors/

La 30 de ani de la căderea comunismului, Festivalul Naţional de Teatru şi Radio Europa Liberă organizează o întâlnire istorică!

Un articol de Liliana Matei|14 octombrie 2019

Gazdele evenimentului: Neculai Constantin Munteanu și Emil Hurezeanu.

Pentru români, un factor care a menținut, de facto, libertatea spiritului unui întreg popor a fost Radio Europa Liberă.

Practic, până în 1989, prin Radio Europa Liberă eram conectați la ce înseamnă să gândești și să te exprimi liber, la realitatea care ne era ascunsă.

Radio Europa Liberă a luptat constant pentru ca adevărul să fie rostit și pentru ca orice formă de dizidență din România să fie cunoscută și apărată.

De la Radio Europa Liberă am aflat că Revoluția a izbucnit la Timișoara, iar Bucureștiul a ieșit în stradă.

Festivalul, în această ediție care este dedicată libertății și celor 30 de ani care au trecut de la dobândirea ei, își manifestă, prin organizarea acestui eveniment, prețuirea și respectul pentru Radio Europa Liberă, pentru oamenii ei și forma lor de rezistență.

Amfitrionii evenimentului vor fi Neculai Constantin Munteanu și Emil Hurezeanupentru prima oară împreună după treizeci de ani.

Vor putea fi reascultate o selecție de materiale audio din Arhiva de Aur a postului Radio Europa Liberă și, de asemenea, vor fi proiectate materiale multimedia din istoria recentă (post-decembristă), precum și o galerie de fotografii cu chipuri celebre ale celor pe care-i auzeam la radio, de cele mai multe ori pe ascuns.

Vă invităm la această întâlnire istorică – sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 12:30, în Sala Mare a HUB-ului FNT (Hanul Gabroveni – ARCUB).

Radio Europa Liberă (Radio Free Europe/ RFE) a fost fondată în 1950 și a început să emită inițial în Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România și Ungaria. Trei ani mai târziu, Radio Liberty (RL) și-a început emisiile către Uniunea Sovietică, în limba rusă și în alte 15 limbi naționale. Din 1975, RFE/RL a putut fi recepționată și în Estonia Letonia și Lituania.

După căderea comunismului, deși s-a vorbit de îndeplinirea misiunii inițiale a acestui post de radio, mulți dintre oficialii noilor administrații democratice din Europa Centrală și de Est și din Federația Rusă au încurajat nevoia de continuă informare întru obiectivele concrete ale emisiilor realizate RFE/RL le, cu precădere în perioadele de tranziție ale acestor națiuni spre democrație. Pe măsură ce statele din fostul lagăr socialist și-au consolidat sistemul democratic și multe dintre acestea au intrat în NATO, RFE/RL a considerat că și-a atins misiunea, iar emisia studiourilor a fost închisă pe rând în mai multe țări. În România, Radio Europa Liberă și-a încheiat activitatea în 2008. După un deceniu, în 14 ianuarie 2018, Radio Europa Liberă și-a redeschis redacția de la București, reluându-și emisia.

Astăzi, RFE/RL – Radio Europa Liberă si Radio Liberty – se bazează pe rețelele sale de reporteri locali pentru a oferi știri și informații corecte pentru peste 43 milioanne de oameni , în 25 de limbi și 21 de țări în care libertatea mass-media este restricționată, sau unde presa profesionistă nu este încă dezvoltată în întregime. Doar anul trecut (2018) articolele (video) RFE/RL au fost vizionate de peste 2,6 miliarde de ori pe Facebook și YouTube.

RFE/RL este o companie media independentă editorial, fondată printr-un grant oferit de Congresul Statelor Unite ale Americii prin intermediul  U.S. Agency for Global Media.

Ediţia a 29-a Festivalului Național de Teatru, ediție desfășurată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, se desfășoară între 18 și 27 octombrie 2019, la București.

 

04
/07
/22

Modelul și actrița franceză Laetitia Casta a fost prezentă, în 1 iulie, la Sibiu, pe scena Filarmonicii de Stat, în cadrul unei conferințe speciale FITS găzduite de profesorul și teatrologul Octavian Saiu. Aceasta a fost a doua sa apariție pe scena de la Sala Thalia, după prima reprezentația a spectacolului „Clara Haskil, Preludiu și Fugă”, joi, 30 iunie.

04
/07
/22

Prima ediție a Bucharest Opera Festival ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 24 iunie și 2 iulie a adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului a reprezentat primul festival ce a invit în capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România din subordinea Ministerului Culturii.

03
/07
/22

Ceea ce am văzut la Art Safari, la ediția din acest an, cea cu numărul 9, nu poate fi uitat niciodată. Îți rămân întipărite în minte nu doar arta expusă, extraordinar reprezentată prin lucrările lui Theodor Aman, ale inegalabililor Pablo Picasso și Salvador Dali, Marcel Iancu, dar și parfumul de ulei și acuarelă, întinse cu măiestrie pe pânza veche, ce păstrează patina timpului.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

30
/06
/22

Soprana Rodica Vică revine vineri, 1 iulie 2022, ora 19:00, pe scena Operei Naționale din București pentru opera barocă Indiile Galante, un spectacol unic a cărui regie este semnată de către Andrei Șerban. Promotoare a repertoriului baroc și inițiatoarea a multor proiecte baroce inedite, soprana Rodica Vică va interpreta rolul prințesei Zima din al patrulea […]