„Ajut pentru că pot” pentru copiii instituționalizați
https://www.ziarulmetropolis.ro/ajut-pentru-ca-pot-pentru-copiii-institutionalizati/

Asociaţia Tangent lansează campania de strângere de fonduri „AJUT PENTRU CĂ POT” pentru a organiza a doua ediţie a taberei de creaţie POT junior art camp, dedicată unui grup de 40 de copii de la Casele de tip familial „Sf. Elena” din Corabia.

Un articol de Liliana Matei|8 iulie 2021

Campania se adresează atât persoanelor fizice care doresc să contribuie prin donații în bani sau obiecte, cât și persoanelor juridice interesate să sponsorizeze tabăra, oferind produse sau un sprijin financiar. Pe lângă donații, „AJUT PENTRU CĂ POT” mai cuprinde și două evenimente caritabile: POT CHARITY GALA și Săptămâna creativă în Berceni. flucs. dă TOT pentru POT.

POT junior art camp

În 2020, câțiva tineri artiști au înființat Asociația Tangent cu scopul de a demara proiecte culturale adresate copiilor instituționalizați și a celor care provin din zone defavorizate și de a realiza creații colective (mixed media & site-specific).

Cu bunăvoința unui om care și-a pus la dispoziție un teren de două hectare din satul Potelu și cu încrederea oferită de DGASPC Olt, membrii Asociației Tangent au reușit să creeze de la zero, în perioada 30 august – 3 septembrie 2020, POT junior art camp, o tabără de creație și creativitate cu cinci ateliere (teatru, dans, pictură și muzică) pentru 20 de copii de la Casele de tip familial „Sf. Elena” din Corabia.

În urma taberei, rezultatele au fost impresionante. Copiii  și-au dezvoltat abilitățile motrice, senzoriale și cognitive, și-au descoperit noi pasiuni pentru diverse arte, dar cel mai important,  au căpătat încrederea necesară de a lupta pentru visurile lor. De aceea organizatorii taberei au hotărât să continue proiectul POT și să încerce, cu fiecare an, să le ofere această șansă cât mai multor copii aflați în grija DGASPC.

AJUT PENTRU CĂ POT

În 2021, organizatorii POT junior art camp își propun să ofere o experiență similară unui număr dublu de particianți față de ediția precedentă și, totodată, să aduce în plus două noi ateliere: de povești și de ecologie. Astfel, își doresc să realizeze două serii de tabără a câte cinci zile, cu 40 de copii de la Casele de tip familal „Sf. Elena”.

Pentru ca această ediție să fie posibilă, au lansat campania „AJUT PENTRU CĂ POT”, prin care oricine poate oferi o mână de ajutor. Donațiile se pot face în bani sau obiecte, iar toate informațiile despre acestea le puteți găsi accesând link-ul https://potcamp.ro/sustine/.

POT CHARITY GALA

De asemenea, pe 15 iulie 2021, la ALOUETTE urban osteria (Asmita Gardens) din București, Asociația Tangent organizează POT CHARITY GALA, o licitație de artă caritabilă, care va fi disponibilă și online, pe pagina de Facebook a asociației: www.facebook.com/tangentcreativespace

Artiștii din Tangent își vor scoate la licitație creațiile (obiecte de artă și servicii artistice) în cadrul unui eveniment caritabil dedicat taberei. Momentele artistice și discursurile emoționante vor fi nelipsite.

Biletul de intrare la POT CHARITY GALA poate fi achiziționat online aici https://shop.alouette.ro/asmita/produs/bilet-pot-charity-gala/ În prețul biletului intră meniul conceput de Chef Michel, precum și o selecție de  băuturi.

Pentru mai multe informații legate de POT CHARITY GALA, puteți scrie un e-mail la adresa [email protected] / [email protected].

Săptămâna creativă în Berceni. flucs. dă TOT pentru POT.

Centrul sportiv flucs. se alătură campaniei „AJUT PENTRU CĂ POT” și le oferă copiilor din Comuna Berceni 4 zile de ateliere de creație (teatru, dans, muzică și eco club) în perioada 26 – 29 iulie 2021, zilnic de la 11:00 la 17:00 la sediul flucs. din Str. Ciulin 12A, Comuna Berceni.

Părinții care își vor înscrie copiii la „Săptămâna creativă în Berceni. flucs. dă TOT pentru POT.” vor putea câștiga, în cadrul unei tombole, și un portret animat al copilului lor, realizat de artista Silvia Horobeanu. Mai mult decât atât, orice părinte care își trimite copilul la atelierele creative din Berceni se va putea bucura și pentru că ajută un alt copil să aibă parte de o tabără în această vară, fiindcă toți banii strânși vor fi donați de flucs. către POT junior art camp.

Mai multe informații despre eveniment aici: https://www.facebook.com/events/318750576575191

„Fie că alegi să participi la POT CHARITY GALA, fie că dorești să-ți înscrii copilul tău la Săptămâna creativă în Berceni. flucs. dă TOT pentru POT sau că vrei să faci o donație, ajutorul tău poate face diferența în viitorul unui copil, iar noi îți mulțumim că ajuți pentru că poți!”, susține Echipa Tangent.

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.