Al doilea joc. Jocurile lui Porumboiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/al-doilea-joc-jocurile-lui-porumboiu/

Noul său film, (pseudo)documentarul „Al doilea joc“, împinge obsesiile cineastului Corneliu Porumboiu spre o zonă extremă, aproape autodistructivă (judecat prin prisma legăturii cu publicul).

Un articol de Ionuţ Mareş|25 martie 2014

CRONICA DE FILM „Metabolismul“ lansat în 2013 părea o limită de netrecut a cinemaului hiperrealist şi deconstructivist practicat cu insistenţă de Corneliu Porumboiu. Dar noul său film, (pseudo)documentarul „Al doilea joc“, împinge obsesiile cineastului spre o zonă extremă, aproape autodistructivă (judecat prin prisma legăturii cu publicul).

În iarna anului 1988, pe o ninsoare puternică, Adrian Porumboiu, unul din cei mai mari arbitri de fotbal ai României, s-a aflat la centrul unui meci, considerat întotdeauna derbi, între Steaua şi Dinamo. Sau, aşa cum era binecunoscut, între echipa Armatei şi cea a Securităţii.

Regizorul Corneliu Porumboiu, fiul celebrului arbitru, redescoperă acea partidă, pe care a urmărit-o în direct, la televizor, când avea 13 ani. Şi o revede în prezent, de această dată împreună cu tatăl său.

Rezultatul: spectatorii sunt solicitaţi să vadă la rândul lor meciul, de pe a cărui înregistrare a fost scos însă sunetul original, înlocuit cu o discuţie din prezent, captată cu reportofonul, între tată şi fiu. O discuţie (aparent) fără tăieturi – tatăl răspunde de două ori şi la telefon – despre partidă, fotbal, arbitraj, cinema, comunism, politică, ideologie, istorie şi alte lucruri imprevizibile pe care memoria şi fluxul gândirii le aduc la suprafaţă.

„Al doilea joc” este un experiment care are nevoie de adeziunea totală şi necondiţionată a spectatorului pentru a-şi releva intenţiile şi potenţialul. Pentru că non-acţiunea (regizorul afirmă autoironic că meciul este ca un film de-al său – „lung şi nu se întâmplă nimic”) şi pauzele din discuţia celor doi permit declanşarea unui mecanism în care fiecare spectator este nevoit să vină cu propriul bagaj de amintiri, gânduri, idei. Şi să identifice detalii revelatoare pe ecran: reclamele perioadei, chipurile tinere ale jucătorilor, hainele celor din tribune, modul în care până şi regia de transmisie era afectată de ideologie.

Numai în acest fel „Al doilea joc” se impune ca discurs al prezentului asupra unui document al epocii – dificilul sfârşit al anilor ’80. Iar calitatea slabă a înregistrării video, condiţiile impracticabile de pe terenul de fotbal, angajarea fizică sterilă a jucătorilor şi imaginile cu spectatorii acoperiţi de zăpadă pot constitui, extrapolate, un surprinzător comentariu reflexiv, un joc secund, asupra felului în care arăta perioada.

al doilea joc

Afişul filmului „Al doilea joc“

Una marcată, de altfel, de paradoxuri: un campionat de fotbal în care nu exista o competiţie reală (poate doar între cele două mari echipe favorizate) a reuşit să producă performanţe internaţionale şi să ofere, mai târziu, jucătorii care au format cea mai mare generaţie de fotbalişti din istoria României. Privit din acest unghi, filmul este plin de „vedete”, chiar dacă mai greu de recunoscut: Hagi, Lăcătuş, Cămătaru, Lupescu, Piţurcă, Dan Petrescu, Lung, Stelea şi alţi jucători importanţi.

„Al doilea joc” este şi un portret afectiv pe care cineastul i-l face cunoscutului său tată, sau chiar un gest public de afecţiune, cu mijloacele sale proprii – cinemaul („Bravo, bătrâne, ai arbitrat bine”, îi spune fiul la sfârşit). Dar filmul este şi despre Corneliu Porumboiu, cel care, la şapte ani, a primit o ameninţare cu moartea adresată tatălui. Adrian Porumboiu povesteşte, de altfel, cum încercau reprezentanţi ai celor două mari echipe să-l influenţeze.

Tatăl este mai sobru, mai serios şi îşi caută mai atent cuvintele. Dar nu este lipsit de umor. „Doar nu faci un film?!”, îi spune fiului, exprimându-şi scepticismul că mai interesează pe cineva un astfel de meci („Lumea trăieşte în prezent. Fotbalul e un produs perisabil”).

În schimb, fiul este autoironic, mai relaxat, mai jucăuş. „Zăpada are poezie”, lansează la un moment dat cineastul (trimiţând spre finalul din „A fost sau n-a fost?”, filmul său de debut), însă fostul arbitru îi dă imediat replica: „N-are nicio poezie”.

Este sau nu este „Al doilea joc” film? – se vor întreba unii. Răspunsul ar fi că nici nu contează. Este un nou mod, doar aparent diferit de abordările de până acum, prin care Corneliu Porumboiu continuă să îşi/ne pună întrebări despre cinema, trecut, prezent şi intervalul numit viaţă.

„Al doilea joc”, de Corneliu Porumboiu, a fost prezentat în premieră în luna februarie la Festivalul de Film de la Berlin, în secţiunea Forum, iar în România a putut fi văzut pentru prima dată în cadrul Festivalului DaKINO. Filmul va intra şi în cinematografe, începând cu 4 aprilie.

INFO

Al doilea joc (România, 2014)

Regia: Corneliu Porumboiu

Rating: ●●●○○

Foto din „Al doilea joc“ – capturi film

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona filmele: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro.

06
/11
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic de la Berlinale 2014, “Patimile Mariei” se lansează vineri, 7 noiembrie, în cinematografele din București și alte 16 orașe.

05
/11
/14

În competiția de lungmetraj internațional a celei de-a șasea ediții a KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, care va avea loc între 14 și 19 noiembrie, în București, au fost selecționate 12 filme și animații, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului

02
/11
/14

INTERVIU Adolf Hitler și Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animație, ai lui Walt Disney și ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și invitat special al celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău.