Al Pacino, vedeta festivalului de film de la Veneţia, în mare vervă
https://www.ziarulmetropolis.ro/al-pacino-vedeta-festivalului-de-film-de-la-venetia-in-mare-verva/

Actorul american Al Pacino a impresionat, sâmbătă seară, la cea de-a 71-a ediţie a Mostrei de la Veneţia, unde proiecţia a două filme ale sale, dintre care unul inclus în competiţie, i-a oferit ocazia de a evoca subiecte intime: meseria de actor, tinereţea şi momentele dificile din viaţa sa.

Un articol de Petre Ivan|2 Septembrie 2014

“Am avut probleme când eram tânăr, am avut dificultăţi, dar cred că am găsit ceva care îmi place cu adevărat, iar cariera mea nu se află în faza de aterizare”, a declarat actorul în vârstă de 74 de ani, primit cu ovaţii în momentul sosirii sale la o conferinţă de presă, informează AFP, citat de Mediafax

Foarte relaxat, purtând un tricou şi o haină neagră, Al Pacino a răspuns îndelung întrebărilor puse de jurnalişti, vorbind mai întâi despre “The Humbling”, un film de Barry Levinson (proiectat în afara competiţiei), în care starul joacă rolul unui actor în vârstă, aflat într-o criză existenţială şi care îşi regăseşte pofta de viaţă după ce o cunoaşte pe fiica unui alt actor, cu 20 de ani mai tânără decât el.

“Am făcut acel film în 20 de zile, însă pregătirea a fost lungă. Nu ai nevoie de prea mult timp pentru turnare dacă lucrezi bine textul înainte”, a declarat Al Pacino, devenit celebru după ce a interpretat rolul mafiotului Michael Corleone în trilogia “Naşul” a lui Francis Ford Coppola.

Jurnaliştii l-au întrebat dacă a cunoscut la rândul său depresia. “Din fericire, pot să fiu depresiv dar fără să ştiu asta, nu sunt conştient de asta”, a răspuns actorul.

Al Pacino, 74 de ani, vedeta festivalului de film de la Veneţia

Al Pacino, 74 de ani, vedeta festivalului de film de la Veneţia

“Am avut momente (dificile) care s-au apropiat de depresie, dar niciodată cu o astfel de intensitate, deci cred că am fost scutit”, a adăugat el, amintindu-şi de debutul său dificil în Actors Studio, la vârsta de 25 de ani, într-o epocă în care actorul nu avea bani nici măcar pentru “o pereche de pantofi”.

Filmul lui Barry Levinson, adaptat după un roman de Philip Roth, abordează şi tema oboselii actorului, o temă despre care starul american a fost din nou întrebat de jurnalişti.

“M-am gândit să renunţ chiar şi în această dimineaţă, dar v-am văzut pe toţi aici şi mi-am spus: «poate că nu azi»”, a declarat, în glumă, Al Pacino.

Al Pacino şi pisica sa

Alt film, altă ambianţă. Într-un al doilea film care a fost prezentat vineri, “Manglehorn”, Al Pacino joacă rolul Angelo Manglehorn, un bătrân excentric, lăcătuş într-un oraş din Texas, a cărui unică preocupare este aceea de a-şi hrăni pisica.

Însă acest personaj ascunde mai multe secrete: un trecut infracţional şi o femeie, de care era îndrăgostit nebuneşte şi pe care a părăsit-o pentru a “da o mare lovitură”, pe care o regretă însă cu amărăciune.

Semnat de tânărul regizor David Gordon Green, în vârstă de 39 de ani, filmul prezintă felul în care reîntâlnirea cu acea femeie, interpretată de Holly Hunter, va

Al Pacino

Al Pacino

permite bătrânului să îşi schimbe viaţa, înainte ca trecutul întunecat să revină la suprafaţă.

“Nu cred că am regrete, ştiu de unde vin şi, când mă gândesc la viaţa mea, la povestea mea, cred că am avut noroc” – Al Pacino.

Al Pacino a fost deja premiat la Veneţia cu Leul de Aur pentru întreaga carieră în 1994.

Starul american a fost de opt ori nominalizat la premiile Oscar şi a câştigat celebrul trofeu în 1993 pentru rolul din filmul “Parfum de femeie”, de Martin Brest.

Al Pacino a apărut în ultimii ani în filme precum “Crime justificate” (2008), alături de Robert de Niro, în “Ocean’s Thirteen – Acum sunt 13” (2007), “Doctorul “Moarte/ You Don’t Know Jack” (2010) şi “Phil Spector” (2013).

Foto cu Al Pacino – Cinemagia

31
/01
/18

Michael Haneke, dublu câştigător al trofeului Palme d'Or atribuit în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, va crea în premieră un serial de televiziune, care se va intitula "Kelvin's Book", a anunţat compania germană de producţie UFAFiction.

30
/01
/18

TV5 MONDE dedică luna februarie legendelor cinematografiei franceze Jean-Paul Belmodo și Jean Gabin, printr-o privire asupra filmelor în care au jucat, dar și asupra vieții din afara platoului de filmare. Programul special include două documentare de excepție, cu subtitrare în limba română.

29
/01
/18

Festivalul Internațional de Film Transilvania reia, în acest an, Bursa Alex. Leo Șerban. Aflată la cea de-a patra ediție, această inițiativă menită să promoveze spiritul libertății de expresie, al profesionalismului și al rigorii intelectuale va avea ca premiu principal o bursă în valoare de 2500 de Euro, oferită de către Conceptual Lab – partener al festivalului pentru al doilea an consecutiv.

25
/01
/18

Liderul segmentului de distribuţie de film din România pentru cel de-al doilea an consecutiv, Vertical Entertainment a securizat pentru titlurile aflate în portofoliul său nu mai puţin de 15 nominalizări la ediţia de anul acesta a Premiilor Oscar, dintre care opt au fost primite doar de către producţia Warner Bros. Pictures ,,Dunkirk”.

24
/01
/18

CRONICĂ DE FILM Aşa cum ne-a obişnuit, Yorgos Lanthimos, cel mai titrat cineast grec al ultimilor ani, vine cu un nou film-şoc, „Uciderea cerbului sacru”. Însă împinge cinismul la extrem – deopotrivă faţă de personaje şi spectatori. O simplă demonstraţie de stil, o pedalare în gol.

23
/01
/18

Pelicula „The Shape of Water”, în regia lui Guillermo del Torro, a fost nominalizată la 13 categorii, la cea de-a 90-a ediție a premiilor OSCAR. În topul nominalizărilor se mai află drama „Dunkirk”, regizată de Christopher Nolan - 8 nominalizări și „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” - 7 nominalizări.

22
/01
/18

Filme de Steven Soderbergh şi Alonso Ruizpalacios se numără între cele mai noi cinci producţii selectate în competiţia Festivalului de Film de la Berlin, unde „În pronunţare”, debutul în lungmetraj al Mihaelei Popescu, a fost inclus în programul Berlin Critics’ Week. Festivalul Internaţional de Film de la Berlin va avea loc între 15 şi 25 februarie.

19
/01
/18

"Star Wars: The Last Jedi" conduce în topul nominalizărilor pentru premiile Empire, acordate de revista britanică de film cu acelaşi nume în urma votului cititorilor, având şanse de câştig la nouă categorii. Succesul de box office regizat de Rian Johnson se află pe lista scurtă pentru râvnitul premiu acordat celui mai bun film, unde va concura cu "Get Out", "Call Me By Your Name", dar şi cu superproducţiile "Thor: Ragnarok" şi "Wonder Woman".

19
/01
/18

O odisee epică despre infracţionalitatea din Los Angeles, ,,Frăţia Hoţilor” îi aduce împreună pe marile ecrane pe Gerard Butler şi 50 Cent, într-un film plin de acţiune şi adrenalină, care, Începând de astăzi, 19 ianuarie, va putea fi vizionat în premieră în cinematografele din toată ţara.

Page 40 of 231« First...102030...3839404142...506070...Last »