Al patrulea an de experiment teatral Laboratorul de Teatru DENS – ediția a IV-a (28 iunie – 5 iulie)
https://www.ziarulmetropolis.ro/al-patrulea-an-de-experiment-teatral-laboratorul-de-teatru-dens-editia-a-iv-a-28-iunie-5-iulie/

Cinci zile de lucru intens, trei regizori ruşi, actori de la Teatrul Nottara şi colaboratori, texte din dramaturgia rusă contemporană – cel mai provocator eveniment teatral al anului, Laboratorul de Teatru DENS, ajuns la cea de-a patra ediţie, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Nottara, oferă din nou cadrul ideal pentru ieşirea din rutină şi pentru experiment.

Un articol de Petre Ivan|29 iunie 2019

Laboratorul, inițiat în 2016, sub coordonarea lui Oleg Loevski – critic, profesor, producător de teatru, director artistic, membru al Asociației Internaționale a Teatrelor pentru Copii și Tineret din Rusia, director adjunct al Teatrului pentru Tineret din Ekaterinburg –, propune anul acesta, în perioada 28 iunie – 5 iulie, un nou experiment teatral, pornind de la trei texte din dramaturgia rusă contemporană, semnate de Iaroslava Pulinovici, Mihail Durnekov și Iulia Pospelova.

La fiecare ediție, regizorii invitați sunt personalități din mediul teatral rus și internațional, câștigători ai prestigioaselor Premii Masca de Aur sau profesori la cele mai renumite facultăți de teatru din Rusia.

Regizorii care vor lucra cu actorii români anul acesta – Boris Pavlovici, Ruslan Malikov și Dmitri Volkostrelov – sunt artiști care vin cu o viziune proaspătă asupra lucrului la un spectacol, îmbină clasicul și experimentul și au experiență în diferite medii artistice, ca dramaturgi, scenariști, regizori, actori.

Boris Pavlovici (n. 1980) este absolvent al Universității de Teatru din Sankt-Petersburg, iar în prezent este coordonatorul proiectelor social-educaționale la Teatrul Dramatic G.A. Tovstonogov din Sankt Petersburg. A montat spectacole pe texte clasice (Molière, Lope de Vega, Jean Cocteau, A. Pușkin) și contemporane, în diverse teatre din Sankt Petersburg, Tallin, Saratov, Kirov etc. Are două nominalizări la Premiile Masca de Aur pentru un spectacol montat la Teatrul din Kirov.

Ruslan Malikov (n. 1972), regizor, scenarist și producător de teatru, a transformat Centrul Cultural al Universității din Moscova în teatru, unde a și montat mai multe spectacole. A fost membru în echipele de organizare a celor mai importante concursuri de dramaturgie din Rusia, Liubimovka și Noua dramă, și a lucrat pentru mai multe seriale de televiziune și a montat spectacole de teatru, în special piese contemporane, în teatre din  Moscova, la Teatrul Națiunilor, la Teatrul Praktica sau la Teatr.doc.

Dmitri Volkostrelov (n. 1982) este regizor și actor, a fost studentul lui Lev Dodin la Universitatea de Artele Spectacolului din Sankt Petersburg, iar în 2011 a înființat, la Sankt Petersburg, compania independentă „teatr post”, care nu are un spațiu propriu, dar joacă în cluburi, muzee, conace boierești etc. spectacole experimentale pe texte de Pavel Priajko sau Ivan Vîrîpaev.

Laboratorul de Teatru DENS s-a dovedit a fi unul dintre cele mai de succes proiecte ale Teatrului Nottara: la prima ediție, toate cele trei spectacole rezultate în urma Laboratorului, Iubirea la oameni de Dmitri Bogoslavski, în regia Evgheniei Berkovici, 8 femei de Robert Thomas, în regia lui Andreas Merz-Raykov, Burlaci şi burlăciţe de Hanoch Levin, în regia Alessandrei Giuntini, au intrat în repertoriul teatrului, ediția următoare, câștigătorul a fost Roman Feodori, cel mai tânăr regizor rus cu patru Premii Masca de Aur, și s-a întors în 2018, pentru a monta MOLIÈRE/ERÉILOM, o poveste inedită despre viața și opera lui Moliere, care fost recent invitat de onoare la  Festivalul Nauruz din Kazan.

Anul trecut, au fost invitați patru regizori ruși din generația matură (Aleksandr Ogariov, Piotr Șereșevski, Elena Nevejina și Semion Serzin), care au lucrat pe texte rusești scrise în trei secole diferite. Spectacolul lui Piotr Șereșevski, Căsătoria, a avut deja o participare internațională, la Festivalul Pușkin din Pskov, iar Elena Nevejina, al cărei spectacol Fiul cel Mare de A. Vampilov a ieșit câștigător, va veni în toamnă pentru a-l monta în regim normal.

Laboratorul de Teatru DENS este un proiect unic în mediul teatral din România și prin atenția îndreptată asupra spectatorilor, care primesc un rol active, votul lor fiind hotărâtor în alegerea montării care va intra în repertoriul Teatrului în viitoarea stagiune, singura condiție pentru a deveni spectator-votant fiind aceea de a viziona toate cele trei reprezentații.

*

Marți, 2 iulie 2019, de la ora 14:30, la CafeNott, va avea loc o conferință de presă, la care sunt invitați Oleg Loevski și regizorii, alături de unii dintre actorii din distribuții. După conferință, când va începe partea a doua a repetițiilor, vă invităm să asistați și la procesul de lucru, pentru o experiență autentică a Laboratorului de Teatru DENS.

Cele trei schițe de spectacol sunt programate, la cele două săli ale teatrului, pe 4 iulie (ora 18.00 și 20.15) și 5 iulie (ora 19.00).

Foto: Laboratorul de Teatru DENS – facebook

 

 

 

18
/08
/21

Toate operele prezentate la Sala Palatului, la ediția din 2021 a Festivalul Internațional George Enescu, vor fi atât în premieră în România, cât și în format multimedia, cu participarea unor artiști și orchestre renumite, precum și a cunoscutelor regizoare Carmen Lidia Vidu și Nona Ciobanu. Una dintre opere, compusă de faimosul tenor, compozitor și dirijor Jose Cura – Te Deum –, este o premieră mondială și este dedicată aniversării celei de-a 25-a ediții a Festivalului Enescu.

18
/08
/21

Au trecut 4 luni de când TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?] a făcut cunoștință cu publicul. Între timp, am lansat o parte dintre evenimentele noastre și le pregătim de zor pe celelalte. Pe 12 august, în timpul săptămânii Pride 2021, ne-am strâns în grădina organizației MozaiQ pentru a face un bilanț cu ce s-a întâmplat până acum în cadrul proiectului și ce urmează să se întâmple în următoarele luni.

18
/08
/21

Cinema în aer liber se întoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu cele mai bune filme din ultimul an, un focus Wes Anderson și două retrospective în care se regăsesc filme îndrăgite, de la autori precum Pedro Almodovar, Michael Cacoyannis sau Sean Penn. Acestea vor putea fi urmărite la București, timp de 4 săptămâni, de marți până duminică, în perioada 17 august – 12 septembrie. Intrarea la proiecții este liberă.

18
/08
/21

Bucharest International Dance Film Festival 2021, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București, prezintă sub tema Potential Worlds, pe lângă cele 34 de titluri din competiții, o selecție de patru documentare puternice și captivante despre deschizători de drumuri și evenimente artistice memorabile: „Sisters with Transistors” (r. Lisa Rovner), „Ailey” (r. Jamila Wignot), „512 Hours” (r. Adina Istrate, Giannina La Salvia) și „Summer of Soul” (r. Ahmir “Questlove” Thompson).

17
/08
/21

Opera comică “Elixirul Dragostei”, de Gaetano Donizetti, se va juca în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care are loc, în perioada 20-22 august, la Târgu Mureș. Programat pe 22 august, de la ora 19.00, la Palatul Culturii, spectacolul se bucură de participarea extraordinară a orchestrei și corului Operei din Brașov, soliști: tenorul Ștefan von Korch, soprana Katalin Kolcsár și baritonul Adrian Mărcan.

17
/08
/21

Festivalul Internațional George Enescu invită publicul și organizațiile de orice fel – publice sau private – să ia o pauză de 5 minute de la ritmurile cotidiene, pe 19 august, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, pentru a-l onora fără cuvinte mari, ci cu ceea ce Maestrul a iubit mai mult – muzica – și în felul în care el și-a trăit viața – cu modestie și cu generozitate pentru semeni.

16
/08
/21

A cincea ediƫie The Black Sea Film Festival va avea loc, pentru prima dată, în Corbu, în perioada 19 - 22 august, în locațiile - Albastru la Mare și Teepee. Minunate seri de film, pe malul mării, vă așteaptă să vă bucurați de briza de vară și să urmăriți filme excepƫionale, sub milioane de stele și galaxii!

16
/08
/21

Barcelona Flamenco Ballet va susține două reprezentații suplimentare ale spectacolului „Flacăra Nopții” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în condițiile în care Kibbutz Contemporary Dance Company nu va mai fi prezentă fizic la Sibiu, la cea de-a XXVIII-a ediție a FITS, ci cu un spectacol transmis online.

16
/08
/21

O clădire de 20 m, din carton, va fi ridicată în centrul istoric al Sibiului! Înscrierile au început astăzi! Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), care va avea loc între 20 și 29 august 2021, cu tema „Construim speranța împreună”, include în programul său un proiect prin care transpune în practică tema de anul acesta. Artistul francez Olivier Grossetête și Les Bâtisses Soeurs vor construi, alături de publicul FITS, o replică din carton a clădirilor din centrul istoric al Sibiului, de dimensiuni impresionante, care va fi amplasată în Piața Mică.

16
/08
/21

Stagiunea estivală de la Teatrul Ion Creangă aduce o nouă premieră în calendarul văraTIC și o nouă incursiune în universul poveștilor clasice: „Hainele cele noi ale împăratului” – un spectacol croit pe măsura micuților spectatori cu vârsta între 3 și 6 ani. Premiera are loc sâmbătă, 21 august, ora 10:00, la Sala Mică a Teatrului, în format indoor, urmând ca duminică, 5 septembrie, spectacolul să fie reluat outdoor, la ora 18:00, în Amfiteatrul VăraTIC din grădina Casei Eliad.