Al treilea weekend de spectacole la B-FIT in the Street!
https://www.ziarulmetropolis.ro/al-treilea-weekend-de-spectacole-la-b-fit-in-the-street/

Programul spectacolelor B-FIT in the Street! din perioada 28-29 iulie, al treilea weekend de festival, este format dintr-o selecţie de producţii româneşti, un spectacol nocturn din Spania şi o instalaţie interactivă din Danemarca, potrivit organizatorilor. Festivalul aduce, în perioada 13 iulie – 5 august, la Bucureşti peste 400 de artişti internaţionali şi peste 40 de spectacole cu sute de reprezentaţii.

Un articol de Petre Ivan|27 iulie 2018

Spectacolele încep de la ora 19.00 în ambele zile de festival şi pot fi urmărite în puncte centrale din Bucureşti precum Piaţa Universităţii, Parcul Cişmigiu, Piaţeta Odeon, Piaţa George Enescu şi Piaţa Revoluţiei.

De la musical în aer liber, la ateliere de știință, magie și acrobație, la jonglerii cu focul și teatru vertical, programul spectacolelor B-FIT in the Street! din perioada 28-29 iulie este format dintr-o selecție de producții românești, un spectacol nocturn din Spania și o instalație interactivă din Danemarca.

Spectacolele încep de la ora 19 în ambele zile de festival și pot fi urmărite în puncte centrale din București precum Piața Universității, Parcul Cișmigiu, Piațeta Odeon, Piața George Enescu și Piața Revoluției.

Iată ce puteți vedea în weekendul 28-29 iulie la B-FIT in the Street!:

  1. PIESE DE TEATRU DE STRADĂ
B-FIT in the Street

Eterfeel

Teatrul Masca vine la B-FIT in the Street! cu două spectacole în Piața Universității și în Piața Revoluției. Una dintre cele mai de succes piese de teatru din repertoriul Teatrului Masca, Mateloții. Întoarcerea pe mare deschide cel de-al treilea weekend B-FIT in the Street! cu o reprezentație în Piața Universității, sâmbătă, 28 iulie. Bâlciul face parte din premierele companiei din acest an și va fi prezentat în Piața Revoluției, duminică, 29 iulie.

  1. ATELIERE PENTRU COPII ÎN PARCUL CIȘMIGIU

Special pentru copii, B-FIT in the Street! organizează în fiecare sâmbătă și duminică de festival, până pe 5 august inclusiv, ateliere creative în Parcul Cișmigiu. În weekendul 28-29 iulie, sunt programate câte trei ateliere pe zi, în intervalul orar 19:00-21:00. Magitot vine duminică la B-FIT in the Street! pentru un atelier de magie, iar compania Fun Science, lider european în domeniul educației și divertismentului pentru copii, a pregătit pentru sâmbătă un atelier de experimente științifice. De asemenea, copiii vor putea învăța în al treilea weekend de festival cum să meargă pe catalige și cum să confecționeze marionete din carton în cele două ateliere zilnice din Parcul Cișmigiu.

  1. INSTALAȚIA INTERACTIVĂ ÎN PIAȚA UNIVERSITĂȚII

Pe parcursul primelor trei săptămâni B-FIT in the Street!, bucureștenii și turiștii au interacționat în voie cu instalația Collective Strings din Piața Universității. Weekendul 28-29 iulie este ultima ocazie în care fanii B-FIT in the Street! se pot juca cu cei 300 de kilometri de frânghie colorată ai instalației Collective Strings din Danemarca.

  1. SPECTACOL DE FOC ÎN PIAȚETA ODEON

    B-FIT in the Street

    DRUMNFIRE_FOTO SILVIU STANCA

De la ora 21:00, în ambele zile de weekend, artiștii români de la Drum’n’Fire combină jongleriile și coregrafia cu ritmurile exotice de tobe într-un spectacol de foc fascinant în Piațeta din fața Teatrului Odeon.

  1. SPECTACOL NOCTURN DE ACROBAȚIE AERIANĂ ÎN PIAȚA GEORGE ENESCU

În fiecare weekend de festival, seara de sâmbătă, în Piața George Enescu, este rezervată unui spectacol de acrobație aeriană de mari dimensiuni. Creat de regizorul argentinian Roberto Strada, spectacolul nocturn Eterfeel din Spania va avea parte de o singură reprezentație în festival. Pe 28 iulie, de la ora 21:15, acrobații producției Eterfeel construiesc în Piața George Enescu un univers hipnotic pe o structură metalică înaltă, transformată într-una dintre cele mai spectaculoase scene verticale ale teatrului stradă.

Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street! continuă cu spectacole programate în weekendul 4-5 august.

Foto: B-FIT in the Street – facebook

16
/10
/21

Răzbunare, dragoste și disperare, toate topite într-o singură flacără mistuitoare. Arii celebre, coruri tulburătoare, conflicte dramatice de neuitat, toate vă așteaptă în premiera spectacolului Norma de Bellini ce le va aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti între 21 şi 24 octombrie pe celebrele Elena Moşuc – Norma şi Ruxandra Donose – Adalgisa, alături de care va evolua tenorul Daniel Magdal – Pollione.

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..

11
/10
/21

Despre școlile din mediul rural, mai ales cele din mici sate care par uitate de lume și autorități, se știe că se confruntă cu mari probleme, începând de la cele legate de infrastructură, până la absența tehnologiei necesare procesului de educație. Însă aceasta nu mai este și situația Școlii Gimnaziale nr. 2 din satul Progresu, comuna Sohatu, județul Călărași. După ce ani de zile profesorii și elevii „s-au descurcat”, după cum ei înșiși spun, cu condițiile grele în care au învățat – toalete în curte, frig în clase, acoperișul deteriorat prin care se strecura ploaia – școala este acum complet renovată și, mai mult, folosește o platformă de management educațional de ultimă oră. Totul a fost posibil prin implicarea directorului școlii, Daniela Niculescu, care „și-a strigat” nevoile pe platforma HartaEdu lansată de Narada.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

Proiectul Vitrine Imposibile, o instalație performativă produsă de Vanner Collective, în regia Iuliei Grigoriu, aduce în văzul lumii Supra Fețele, creaturi care prind contur în spațiile a trei galerii din centrul capitalei, aflate pe Calea Victoriei, în datele de 9, 10, 23 și 24 octombrie.

05
/10
/21

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Asociațiile Artelier D, Proiecte pentru copii, ArtCrowd, artiști în educație și De-a arhitectura, lansează o nouă ofertă educativă pentru anul școlar 2021-2022, structurată pe grupe vârste, corelată cu ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

04
/10
/21

Între 15 septembrie și 3 octombrie 2021, Art Safari a oferit publicului 18 zile de bucurie, socializare și artă. Mii de vizitatori au luat la pas cei 6.000 de metri pătrați ai Palatului Dacia-România, sediul principal al Pavilionului, pentru a privi cele peste 800 de opere de artă expuse.

30
/09
/21

Website-ul digitizArte, platforma interactivă online de debut și auto-publicare (self-publishing) destinată tinerilor creativi - muzicieni, artișt plasticii, designeri, ilustratori, graficieni - susține artiștii emergenți înscriși printr-un un program educațional compus din cinci ateliere online, ce pot fi urmate pe website, un ghid pentru tinerii creativi și o galerie cu lucrările câștigătoare alese în urma apelului deschis. Cele șapte activități pot fi urmate pe digitizArte, începând din luna septembrie.

30
/09
/21

Asociația Qolony - Colonia pentru Artă și Știință organizează prima conferință internațională Fusion: Talks, ediția I, 2021. Conferința este un eveniment hibrid, care se desfășoară online și, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a restricțiilor aferente, cu public la POINT Hub, str. General Eremia Grigorescu nr. 10, București, în perioada 11-14 octombrie 2021.