Alain Delon pregătește “ultimul său film”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alain-delon-pregateste-ultimul-sau-film/

Alain Delon a anunţat, la ceremonia omagială din cadrul Festivalului Internaţional de Film Poliţist de la Liege, că pregăteşte “ultimul său film”. Actorul francez în vârstă de 81 de ani va veni pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (2-11 iunie), unde va primi premiul pentru întreaga carieră.

Un articol de Petre Ivan|8 mai 2017

“Va fi ultimul meu film deoarece, asemeni unui boxer care nu mai vrea un ultim meci, nici eu nu mai vreau o luptă în plus.”  – Alain Delon

Alain Delon, care nu a mai jucat de la “Astérix aux Jeux Olympiques” din 2008, a explicat că nu mai vreasă să joace în filme, după ce s-a orientat spre teatru alături de fiica sa.

Actorul a povestit că faptul de a fi jucat într-o piesă de teatru, unde i-a dat replica fiicei sale într-un rol în care aceasta își domină tatăl, a fost “cel mai frumos lucru din viața sa”.

Într-un interviu, acordat vineri seara postului RTBF, Alain Delon a subliniat că preferințele sale merg acum spre teatru, deoarece “există contactul cu publicul”.

Laureat al premiului Cesar pentru cel mai bun actor, cu filmul ”Notre histoire” al lui Bertrand Blier în 1985, Delon a precizat că nu a acordat niciodată o mare importanță trofeelor.

“Pentru ca publicul să te urmărească timp de 50 sau 60 de ani, trebuie într-adevăr să te iubească”, acesta este adevăratul premiu, a precizat faimosul actor.

Foto: Alain Delon – facebook

19
/04
/21

87 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2020, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești.

16
/04
/21

Competiția ediției de anul acesta a festivalului One World România, care se va desfășura fizic la București între 21 și 30 mai, și online între 31 mai și 6 iunie, cuprinde cele mai incitante 9 filme din selecția de anul acesta, ce vor fi evaluate de două jurii: unul format din profesioniști din industria internațională de film, și celălalt din liceeni din toată țara. Premiul Juriului Internațional este în valoare de 1000 euro și va fi oferit regizorului câștigător cu sprijinul Institutului Cultural Român.

13
/04
/21

Editura Trei, Târgul de Cariere și Cărturești vă invită joi, 15 aprilie, la ora 19.00, la evenimentul de lansare volumului „Învățăm împărtășind”, coordonat de Gabriela Hum. Vor vorbi: Călin Grigorovici, Răzvan Goga, Zamfira Stan, Mónika Pál și Gabriela Hum Moderator: Victor Popescu Evenimentul va putea fi urmărit live pe paginile de Facebook Cărturești, Târgul de […]

13
/04
/21

CRONICĂ DE FILM E ceva ciudat în legătură cu „Another Round” („Încă un rând, 2020), noul film multipremiat al danezului Thomas Vinterberg. Îi simţi lucrătura la fiecare pas, mai ales pe scenariu, dar până la final, cu ajutorul unui moment muzical salvator şi al jocului mereu la înălţime al lui Mads Mikkelsen, reuşeşte să înfrângă o eventuală rezistenţă.

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

01
/04
/21

Cineclubul One World Romania își propune în 2021 să recupereze și să analizeze evoluția filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă. Primele două sesiuni sunt dedicate filmografiei cineastului Paul Călinescu. 12 dintre documentarele lui, realizate în perioada 1934-1948, sunt disponibile gratuit până la 25 aprilie.