Alain Delon: Sunt mai iubit în lumea întreagă decât în Franţa
https://www.ziarulmetropolis.ro/alain-delon-sunt-mai-iubit-in-lumea-intreaga-decat-in-franta/

„Sunt mai iubit în lumea întreagă decât în Franţa. Este adevărat. În Franţa, întotdeauna am deranjat”, a spus Alain Delon într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, unde primeşte Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Un articol de Ionuţ Mareş|10 iunie 2017

Filmul care a reprezentat cea mai mare provocare din cariera sa.

Nu pot vorbi de un singur film care să fie cea mai mare provocare. Ar fi vorba de vreo zece filme, printre care „Ghepardul”, „Plein soleil”, „Piscina”, „Rocco şi fraţii săi”, filmele lui Melville. Nu pot să fac o distincţie între ele şi să aleg unul singur.

Despre dragoste.

E lucrul cel mai important în viaţă. E lucrul care mă interesează cel mai mult. Iubesc femeia. Femeia e iubirea. Încă nu sunt gay.

Despre ideea de a scrie o carte de memorii.

Mi s-a propus de mult timp asta. Şi o voi face înainte de a muri. Dar voi scrie pentru copiii mei, pentru ca ei să mă cunoască.

Despre faptul că nu mai joacă pe scenă şi în cinema.

Am oprit activitatea cinemtografică pentru că toţi oamenii pe care îi iubeam şi care m-au învăţat ceva au dispărut. Perioada actuală nu are foarte multe personalităţi care să mă intereseze. Rămân cu amintirile mele. Înainte de a pleca definitiv, mai am un proiect de teatru şi unul cinematografic.

Un sfat pentru un tânăr actor sau o tânără actriţă.

Am un sfat care m-a urmărit toată viaţa. Când mi s-a propus primul film, am spus că nu asta e cariera mea, dar am acceptat. În dimineaţa de dinainte de prima zi de filmare, regizorul Yves Allégret mi-a spus: „Alain, ascultă. O să îţi spun ceva foarte important şi trebuie să faci aşa: fii cea ce eşti, priveşte cum priveşti tu, zâmbeşte cum zâmbeşti tu (…) Nu juca. Fii tu însuţi. Trăieşte!”

Despre viitorul Europei.

Extrem de rău. Responsabilii politici şi noul preşedinte (francez – n.r.) nu iau măsuri suficient de repede şi cu fermitate pentru a pune capăt la ceea ce se întâmplă, la ceea ce ni se face.

Portretul partenerei ideale.

Nu există un portret ideal.

Dacă s-a îndrăgostit de vreo femeie din România.

Nu, dar cred că se va întâmpla. Femeile de aici sunt foarte frumoase.

Despre faptul că în România se purta o haină care îi purta numele.

Mi s-a explicat asta. Nu ştiam. Aici, ieri, am aflat. Mi s-a spus că era haina pe care o purtam în „A fost cândva hoţ”. Nu mi s-a spus niciodată că se chema aşa.

De ce nu mai lucrează în cinematografia franceză.

În toate domeniile, lucrurile evoluează tot timpul. În cinema, nu mai sunt oamenii pe care i-am cunoscut cu mulţi ani în urmă, oameni extraordinari, cum ar fi autori, scriitori, regizori. Pentru mine, mai sunt, să spunem, două persoane importante în Franţa: Besson şi Polanski. Ceilalţi s-au dus cu toţii. Prefer să trăiesc cu amintirile mele, decât să fac lucruri care nu îmi plac.

Despre regizorul Jean-Pierre Melville.

Melville a fost unul dintre marii regizori cu care am lucrat. Nu am spus că e cel mai mare. Cel mai mare regizor cu care am lucrat a fost Rene Clement. Melville este un personaj de excepţie.

Despre experienţa de regizor.

Am făcut asta pentru că aşa am vrut. Am vrut să cunosc toate faţetele meseriei. (Dar nu a regizat decât patru filme pentru că) am vrut să fac lucrurile bine. Este dificil să faci lucrurile bine făcând filme şi ca regizor, şi ca actor.

Despre cinema-ul românesc.

Cunosc foarte puţin. Am văzut „Bacalaureat”. Un film foarte frumos. Îi păstrez o amintire frumoasă.

Nu merg la Cannes. Probabil că nu mă mai plac cei de la Cannes şi nici eu pe ei. A devenit un festival de publicitate, mai mult american.

Despre reacţia entuziastă a publicului de la TIFF de la proiecţia de vineri seară din Piaţa Unirii a filmului „Pour la peau d’un flic”, în prezenţa sa.

Am văzut ceva ce nu se mai vede în Franţa: 3.500 de oameni într-o piaţă publică (pentru un film). Nu sunt preşedintele Republicii. Este impresionant şi foarte gratifiant. Mi-a făcut o foarte mare plăcere. Şi e foarte frumos, mai ales că nu se întâmplă la tine acasă. Sunt mai iubit în lumea întreagă decât în Franţa. Este adevărat. În Franţa, întotdeauna am deranjat.

De ce este atât de bine să fii Alain Delon?

Nu am spus niciodată că este atât de bine. Mă bucur să fiu Alain Delon, pentru că am făcut toată viaţa tot ce am vrut. Toată viaţa a fost aşa pentru mine. Este fabulos.

Despre Jean Gabin şi Jean-Paul Belmondo.

Gabin a fost primul meu maestru. Chiar maestru a fost. Mi-a dat foarte mult. M-a învăţat foarte mult. Era foarte emoţionant. Era o persoana care fie iubea, fie detesta. Pe mine m-a iubit. Spre finalul carierei mele, mi-a făcut onoarea să mă lase să îi spun Jean. Şi nu „domnul”, ca până atunci. Înainte de a muri mi-a dedicat o fotografie din „Clanul sicilienilor”.

Am debutat împreună cu Belmondo. Acum 55 de ani. De atunci nu ne-am părăsit niciodată. Am survolat un anume tip ce cinema care este al nostru. 50 de ani de meserie şi prietenie. Ne mai întâlnim, dar destul de rar, pentru că e bolnav.

Dacă a învăţat germană pentru Romy Schneider.

Nu, dar a învăţat ea franceză. Eu ştiu câteva cuvinte în germană: „iubirea mea”, „te iubesc”. Ea a jucat teatru cu mine şi cu alţii în franceză.

Despre faptul că nu a jucat foarte mult în comedie.

Nu e din cauza mea, ci din cauza publicului, care voia să mă vadă într-un rol foarte precis: fie bandit, fie poliţist. Şi trebuia întotdeaua să mor la final. Oamenilor asta le plăcea, asta voiau şi asta le-am dat. Dacă nu făceam asta, nu aş fi fost aici.

Despre actriţa Elvira Popesco.

A fost una dintre femeile pe care le-am admirat cel mai mult în această meserie. Alături de Simone Signoret, a fost foarte importantă pentru începutul carierei mele. Am debutat în teatru cu Elvira Popesco. 57 de ani au trecut de atunci. Am jucat cu ea un spectacol în care regizor era Visconti.

Despre faptul că nu a lucrat cu nicio femeie regizor.

Nu mi s-a cerut. Mi-ar plăcea să lucrez cu o femeie regizor înainte de a pleca.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

Page 9 of 258« First...7891011...203040...Last »