Alaiul, prilej de ieșire pe uliță
https://www.ziarulmetropolis.ro/alaiul-prilej-de-iesire-pe-ulita/

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

Un articol de Georgeta Filitti|21 noiembrie 2016

Suspiciunile planează până astăzi asupra cauzelor morţii ultimului domn fanariot. În plus, dispariţia i-a fost ascunsă mulţimii deoarece văduva aştepta confirmarea în domnie a fiului cel mare, Nicolae, fapt ignorat de autorităţile otomane. Familia a decis depunerea răposatului în biserica Sf. Spiridon Nou, ctitorie a lui Scarlat Grigore Ghica, unchiul soţiei sale, Eufrosina Callimaki. Traseul alaiului de înmormântare este unul din cele mai amănunţite şi a putut fi reconstituit pas cu pas astfel: după vizita de condoleanţe a agenţilor consulari ai Prusiei, Austriei, Rusiei şi Franţei (care au refuzat să urmeze cortegiul, preferând să se ducă direct la biserică), ceremonia a început la palatul domnesc, aflat pe locul actual al Teatrului Odeon. 150 de boieri au purtat succesiv sicriul pe umeri până la biserică, având în frunte un sobor de circa 1.000 de preoţi. După mărturia diplomaţilor străini şi a istoriografilor oraşului, G. Florescu şi C. Sărăţeanu, la ferestre, în balcoane, pe garduri şi pe acoperişuri erau mai mulţi bucureşteni decât la o înscăunare de domn ori căsătorie de beizadea. Semnul distinctiv al domnilor fanarioţi fusese steagul cu două sau trei tuiuri (cozi de cal) şi acesta îl însoţea acum pe vodă, alături de baldachinul de purpură şi aur aflat deasupra sicriului.

De la scările palatului până la Cercul Militar de azi (pe atunci acolo se înălţa biserica Sărindar, ctitoria lui Matei Basarab), trei rânduri de câte şase mari vornici l-au dus pe umeri. Alt grup de 18 boieri a asigurat ducerea sicriului până la intersecţia actuală a Căii Victoriei cu strada Domniţa Anastasia (odinioară acolo fuseseră casele lui Gheorghe Sakelarie, făcut baron de prusieni, apoi legaţia ţaristă), în continuare până la casele Câmpineanului (tot pe Calea Victoriei unde se află acum un magazin Herbagen) şi în fine, până la casele familiei Meitani, unde locuia ginerele domnesc Ştefan şi soţia lui Ralu Suţu. Şase agale au purtat apoi coşciugul până la biserica Zlătari, iar de acolo şase cluceri mari l-au dus până la biserica Sf. Ioan cel Mare al Grecilor (pe locul actual al CEC-ului). Acelaşi număr de paharnici au intrat în cortegiu până la casele lui Ştefan Belu, aproximativ în dreptul blocului aşezat pieziş la capătul Căii Victoriei spre splaiul Dâmboviţei. Şase mari stolnici au cotit spre stânga, pe strada Franceză de azi, pe lângă zidul de odinioară al Hanului lui Constantin vodă; şase mari serdari au purtat sicriul apoi până la biserica, ce dăinuie şi azi, Sf. Dumitru de Jurământ (ridicată în 1819); şase căminari l-au dus până la casa dr. Darvari (în Centrul Vechi de azi). De acolo sicriul a fost purtat de şase mari medelniceri la poarta de sus a Curţii domneşti (ruinele acesteia se văd şi azi) şi de acolo până la Hanul lui Manuc sarcina au purtat-o şase slugeri. Cortegiul şi-a urmat drumul spre Bărăţie, până în dreptul magazinului La vulturul de mare cu peştele în ghiare, iar sicriul a fost purtat de şase pitari. Până la biserica Sf. Spiridon succesiunea a fost următoarea: şase mari cluceri de arie, şase logofeţi al doilea de Divan, şase polcovnici, alţi şase polcovnici (avându-l în frunte pe marele polcovnic), şase căpitani cu marele spătar înainte şi, de la uşă în interiorul bisericii, şase căpitani în frunte cu marele agă.

Curtea bisericii era acoperită cu paie din belşug, ca să cruţe puţin de frig picioarele participanţilor. Era puhoi de notabilităţi, dar familiei i s-a recomandat să rămână în locuinţa baş boierului Iordache Filipescu, cel mai mare şi mai bogat personaj la vremea aceia. Casele lui, înconjurate de o grădină imensă, se aflau în spatele actualului Muzeu de Artă.

Până să fie introdus în biserică, trupul neînsufleţit al domnitorului a fost depus în curtea bisericii, într-un cort ancorat în patru colţuri, pe o masă ovală, având la căpătâi portretul său şi stema îmbinată a Ţării Româneşti şi Moldovei. Ca Alexandru Suţu să fie coborât propriu-zis în gropniţa bisericii, s-au scos şi s-au spălat, după datină, oasele domnitorilor înmormântaţi acolo, Scarlat Ghica (ctitorul) şi Constantin Hangerli. Acestea au fost introduse într-un sac de pânză verde şi aşezate la picioarele ultimului adus.

Un şir de strane ascunde acum nepotrivit locul de veci al celor trei domnitori fanarioţi, mărturie parcă a interesului nostru vremelnic doar pentru ceremonia de moarte, dar nu pentru veşnicia ei.

Cortegiul şi-a urmat drumul spre Bărăţie, până în dreptul magazinului La vulturul de mare cu peştele în ghiare, iar sicriul a fost purtat de şase pitari.

 



27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

16
/08
/16

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

Pagina 2 din 41234