„Aleea Comediei” s-a deschis în Centrul Vechi
https://www.ziarulmetropolis.ro/aleea-comediei-s-a-deschis-in-centrul-vechi/

Marţi, 17 decembrie 2019, la ora 12.00, la sediul Teatrului de Comedie a avut loc ceremonia oficială de dezvelire a celor şase monumente de for public, dedicate îndrăgiţilor actori Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Amza Pellea, Iurie Darie şi Dem Rădulescu.

Un articol de Liliana Matei|20 decembrie 2019

Proiectul intitulat „Aleea Comediei” a fost organizat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, în parteneriat cu Teatrul de Comedie.

Amfitrionul ceremoniei a fost directorul Teatrului de Comedie, George Mihăiță. Evenimentul a fost unul încărcat de emoție, cu atât mai mult cu cât au fost prezenți și au luat cuvântul rudele apropiate ale celor șase actori, alături de alte personalități ale vieții culturale românești.

„Primăria Capitalei și Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic ne oferă un mare cadou, o reverență în fața unor mari artiști care au marcat istoria Teatrului de Comedie. Centrul Vechi a primit astăzi un tezaur. Să ne bucurăm de el și să-l păstrăm în sufletele noastre!” a declarat George Mihăiță.

La rândul lor, și alte personalități au spus câteva cuvinte legate de inaugurarea unei Alei a Comediei. „Radu Beligan a iubit mult acest teatru. Dacă ar fi fost să retrăiască o perioadă din viața lui, cu siguranță ar fi ales perioada pe care a petrecut-o la Teatrul de Comedie. Îmi spunea adesea că cea mai fericită etapă din întreaga lui carieră artistică a fost aici”, a declarat Lamia Beligan.

Iar Oana Pellea a spus: „Amza a considerat Teatrul de Comedie un fel de ACASĂ. A fost teatrul lui de suflet și a păstrat față de domnul Radu Beligan și de teatru un respect și o iubire mărturisită. Fie ca cerul Teatrului de Comedie să fie plin de stelele unor străluciți actori, iar pe Aleea Comediei să răsune hototele de râs ale spectatorilor ce se vor delecta cu spectacolele Teatrului.”

27
/10
/23

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie actor. Şi-a urmat visul - joacă teatru sau în filme artistice. De peste 12 ani, o ţară întreagă îl iubeşte şi pentru rolul din serialul „Las Fierbinți”. Despre independență, talent, curaj și asumare – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.

24
/10
/23

După o absență de trei ani din peisajul festivalier, Teatrul de Animație Țăndărică revine cu un eveniment special din domeniul teatrului de animație și vizual: ”Gala Aniversară ImPuls Țăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, manifestare cu caracter competitiv, jurizată de experți din domeniul teatral: Doina Papp, Mihaela Michailov și Octavian Szalad.