Alexăndria, istoria ca o poveste
https://www.ziarulmetropolis.ro/alex%c4%83ndria-istoria-ca-o-poveste/

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în ţara noastră la 1508 dar setea de cunoaştere, de informare a strămoşilor noştri este o realitate confirmată de existenţa numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanţ, şi anume ”Alexăndria”.

Un articol de Georgeta Filitti|5 februarie 2019

Este istoria eroului legendar Alexandru, regele Macedoniei, compusă în sec. II înainte de Christos. În sec. XIV apare o versiune sârbo-croată după care, la mijlocul sec. XVI, începe să fie transpusă și copiată în limba română. Dintre cele peste 50 de copii, o amintim  pe cea a popii Ioan Românul din Sânpetrul Hunedoarei, fiind cea mai veche ajunsă până la noi și realizată la 1620. Peste aproape 70 de ani, la 1690, moldoveanul Năstase Negrule copiază din nou textul ilustrându-l în plus într-o formă excepțională.

Alexăndria se înscrie printre ”cărțile populare” care sute de ani au ținut loc de lectură unor oameni curioși și cu respect deosebit pentru manuscrisul avut în fața ochilor. Astfel copia lui Negrule păstrează note marginale de tipul: ”la anul 1823, dechemvrie 31, am isprăvit și eu de citit această cărticică a marelui împărat Alexandru Măchidon…, cu adevărat că este de minune” (Ion Cârji, ban); ”să să știe că am citit și eu într-aceste istorii… și foarte mi-a plăcut” (Ștefan Feștilă, 1824, noiemvre 25). În 1831, Iancu Ghibănescu citește manuscrisul și îl roagă pe Dumnezeu să ierte păcatele scriitorului…

Dar care este istoria lui Alexandru Machedon? Într-o narațiune sfătoasă, pe alocuri incertă, povestea curge așa: Darius, împăratul persan, alături de Filip, regele Macedoniei, atacă Egiptul. Regele acestuia, Nectanebo al II-lea, citește în ceară fierbinte că țara îi va fi înfrântă, el să fugă și să se întoarcă întinerit ca s-o salveze. Se duce în Macedonia unde o face pe vraciul și, în absența lui Filip, se culcă cu soția acestuia, Olimpia. Rodul întâlnirii lor e Alexandru. Dar băiatul și-a întârziat venirea pe lume căci tatăl, de față la naștere, nu i-a îngăduit să iasă din pântecele maică-sii decât atunci când zodiile au devenit favorabile. Între timp, Filip se întoarce acasă și îl recunoaște pe Alexandru ca fiu al său. Îl încredințează lui Aristotel spre creștere; în același timp îl instruiește și Nectanebo. Dar cei doi tați mor și Alexandru, la 17 ani, e regele Macedoniei. Cucerește în dreapta și în stânga, Roma, ”țara Engliterii”, ”țara leșească”, Ardealul, ”țara tătărească”, ”țara arăpescă” de pe Marea Neagră. Cruță Ierusalimul, cucerește Babilonul, se războiește cu Darius, împăratul persanilor, și are o întâlnire neobișnuită cu el. Se dă drept propriul său sol, e cinstit de Darius cu vin în cupe de aur. Le bea și paharele le îndeasă în buzunar. Când e recunoscut, fuge și, ca să poată ieși din palat, mituiește portarii cu cupele furate. Cei doi se împacă și Alexandru se căsătorește cu Ruxandra, fiica persanului.

Apoi Alexandru își continuă cuceririle. Ajunge în India, țara lui Por împărat. Se luptă cu acesta, îl învinge. Primește vizita maestrului său, Aristotel și-i dezvăluie taina celor patru ajutoare cu care a cucerit lumea:  limba dulce, judecata dreaptă, iertarea greșelilor, mâna întinsă.

În tot ce întreprinde i se arată prorocul Irimia. Când acesta moare la Ierusalim, Alexandru poruncește să-i fie duse oasele la Alexandria, orașul întemeiat de el pentru a-l scăpa de șerpii care ucideau oamenii acolo.

Invidiat de unii, cu Macedonia râvnită de alții, Alexandru e otrăvit și cere să fie îngropat la Alexandria, nu înainte de a proroci că țara sa se va afla vreme îndelungată sub jugul turcilor.

Alexăndria rămâne o împletire fermecătoare de fapte reale (existența lui Alexandru Macedon și cuceririle lui fabuloase) cu povești din afara timpului său, elemente supranaturale, premoniții, destine împlinite potrivit deslușirilor date de mișcarea astrelor.



23
/10
/15

Săptămâna viitoare, în capitală debutează o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM. Evenimentul va avea loc din nou la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, zilnic între 10.00 şi 21.30, intrarea fiind liberă.

22
/10
/15

Şi în această a 25-a ediţie FNT, un accent deosebit va fi îndreptat spre cartea tipărită, cartea – văzută ca valoare, fie că e vorba de literatură sau carte de teatru ori studiu ştiinţific. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru continuă, pe parcursul celor zece zile de desfăşurare, să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând un număr de 16 lansări de carte.

20
/10
/15

Săptămâna acesta debutează cea de a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu focus pe zona Europei Centrale și de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 20 de evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 21-23 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

18
/10
/15

Luni, 19 octombrie, de la ora 18.00, la Cinema Studio (Bd. Magheru 29) din Bucureşti, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Zilelor Filmului German, va avea loc premiera filmului documentar Le beau danger, regizat de René Frölke, şi dedicat prozatorului şi eseistului român Norman Manea cu ocazia împlinirii vîrstei de 75 de ani.

14
/10
/15

„4 A.M. Cantosuri domestice” este o plachetă de versuri de Radu Vancu. 4 A.M. este cea mai grea oră dintr-o noapte. Puțini reușesc să o depășească. Încă și mai puțini dintre supraviețuitori sunt poeți.

14
/10
/15

Lucian Dan Teodorovici a obţinut Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul prestigiosului Premiul Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, ediţia 2015, pentru romanul Matei Brunul (Polirom, 2011, 2014, disponibil şi în ediţie digitală).

13
/10
/15

În luna noiembrie a acestui an, la București va avea loc o manifestare de amploare, respectiv ”Zilele Culturii Ruse”, aflată deja la a V-a ediție. Sub moto-ul ”Haideți să (re)descoperim Rusia împreună”, Centrul Rus, care, totodată, îşi serbează 90 de ani de existenţă, îi invită pe bucureşteni la o călătorie-circuit prin cultura Rusiei.

09
/10
/15

Volumul "Timp second hand. Sfârşitul omului roşu", scris de Svetlana Aleksievici, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe 2015, este în curs de publicare la editura Humanitas, în traducerea din limba rusă a Luanei Schidu.

08
/10
/15

Scriitoarea şi jurnalista belarusă Svetlana Alexievich a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2015, "pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre", potrivit motivaţiei Comitetului Nobel.

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

02
/10
/15

Marți, 6 octombrie, de la 19:00, Revista de Povestiri organizează la Cărturești Verona a patra întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories, care are în centru romanul „Deadline”, de Adina Rosetti. Invitații care vor discuta despre experiențele lor legate de temele cărții sunt Cristina Ion și Bülent Duagi.