Alex Nagy, despre Alice Barb şi George Ivaşcu: „Mă regăsesc în ei, se regăsesc în mine“
https://www.ziarulmetropolis.ro/alex-nagy-despre-alice-barb-si-george-ivascu-ma-regasesc-in-ei-se-regasesc-in-mine/

Actorul şi regizorul Alexandru Nagy este nepotul actorului George Ivaşcu şi al regizoarei Alice Barb. Într-o scrisoare publicată de Ziarul Metropolis, în preajma zilelor de naştere ale celor doi artişti (Alice Barb este născută pe 14 februarie, iar George Ivaşcu pe 15 februarie), Alex Nagy arată cum l-au influenţat aceştia ca oameni apropiaţi, dar şi cum i-au modelat la început de drum cariera.

Un articol de Alexandru Nagy|13 februarie 2016

„Se împlinesc 20 de ani de când am fost prima dată la McDonalds cu ea. Chestia cu Mc-ul a devenit aşa, un obicei al nostru. Şi azi când intru la Mc-ul de la Cişmigiu am foarte clar întipărită senzaţia de acum 20 de ani şi primul Happy Meal.

Mătuşile şi unchii au cu siguranţă ceva aparte, relaxaţi dar în acelaşi timp factori decisivi în educaţia nepotului, pot să facă diferenţa şi să devină prieteni cu o uşurinţă responsabilă.

Aveau şi au în continuare pisici, am avut alergie la ele, dar treptat, într-un mod misterios, mi-a dispărut. Am amintiri frumoase din perioadele în care aveam grijă de ele în apartamentul de la Sala Palatului. Azi, Alfie vă este recunoscător.

Nu le-am spus că fac teatru şi ne-am întâlnit la un festival, ei in juriu şi eu pe scenă. Ne-am surprins reciproc şi am stabilit să ne anunţăm înainte de accepta participarea. Ei s-au retras din jurii şi eu am putut să-mi îmbogăţesc palmaresul cu 25 de premii, fără pile. Fair-play. Şi la nivel teoretic, dar şi practic, maeştri ai fair-play-ului, m-au inspirat/antrenat şi din interior, dar şi de pe margine.

Am vrut să dau la regie şi am dat doar la actorie. Am vrut să renunţ după prima probă, dar nu m-au lăsat. Am intrat primul, cu 10. Casa lor mi-a fost casă şi mie, masa, la fel. Gazde primitoare ale perioadelor de rebeliune adolescentine şi paznici lucizi ai egoului meu fluctuant.

El mi-a dat cadou primul meu Zippo. Ea s-a preocupat mereu ca eu să arăt bine şi să fiu bine. Pantofii cei portocalii sunt de la ea. Primul smartphone, la fel. Am fost aşa de fericit când l-am deschis împreună pe strada Mihai Eminescu.

Am visat împreună să fac şcoala de regie la Londra şi doar cu sprijinul lor necondiţionat am reuşit să fac performanţă în studiul celei de-a doua meserii pe care am profesat-o inconştient şi mai apoi am perfecţionat-o şi certificat-o în capitala universală a Teatrului. M-am întors în ţară nesilit de nimeni, doar conştient că e mai multă nevoie de mine aici decât acolo.

Cele trei mari întâlniri regizorale le-am avut la Metropolis: Horaţiu Mălăele, Mick Davis şi Victor Ioan Frunză… este greu de cuantificat impactul lor asupra mea ca regizor şi actor.

Prima dată am citit Vişniec în garsoniera de la parter din Brezoianu – Păianjenul în rană/Uşa. Cât de mult a contat poate această lectură şi mai apoi spectacolul montat de Alice… Examenul de admitere la East15 l-am luat cu spectacolul „The Human Trashcan“ („Omul Pubelă“) de Matei Vişniec, Premiul Juriului la Gala Hop în 2012 pentru rolul din „Buzunarul cu pâine“, examenul de dizertaţie l-am dat cu spectacolul „The Body of a Woman as a Battlefield in The Bosnian War“ („Sexul femeii ca un câmp de luptă în Războiul din Bosnia“), întors în ţară am montat „Cabaretul Cuvintelor“, apoi „Omul Pubelă“ la Uzina de Apă din Suceava…

Mă regăsesc în ei, se regăsesc în mine. E minunat, cu atât mai mult cu cât azi, în ajunul zilelor lor de naştere, nu pot decât să fiu Recunoscător. Vă mulţumesc, vă iubesc şi La mulţi ani!“

23
/06
/16

„A fi umil e o chestie frumoasă. Cred că umilinţa pleacă din generozitate“. - Andi Vasluianu. Unul dintre cei mai apreciați actori români ai momentului, având, până în prezent, peste 100 de roluri în film și teatru, împlineşte astăzi 42 de ani

17
/06
/16

“Generaţia tânără are multe de învăţat şi, din păcate, nu prea mai are de la cine. Marii actori au îmbătrânit sau au plecat dintre noi, iar în societatea noastră modelele au dispărut.” – Virgil Ogăşanu. Renumitul actor împlineşte astăzi 76 de ani. 

13
/06
/16

“Sunt un om fără "idealuri". Adică îmi doresc să trăiesc fericit şi împăcat alături de cei apropiaţi. Şi, bineînţeles, dacă pe lîngă asta se poate să iau un Oscar, să salvez balenele, să inventez o sursă de energie total nepoluantă ar fi perfect.” - Dragos Bucur. Îndrăgitul actor, ajuns în atenţia publicului în 2001, după rolul din “Marfa si banii”, împlineşte astăzi 39 de ani.

09
/06
/16

“Nu-mi place să studiez. Urăsc studiul. Îmi place să învăţ. Să înveţi este frumos.” - Natalie Portman. Frumoasa şi talentata actriţă - un Oscar (pentru Black Swan) si doua Globuri de Aur (Closer şi Black Swan) - împlineşte astăzi 35 de ani. Portman care deţine o diplomă în psihologie la Harvard, vorbeşte fluent cinci limbi străine şi a publicat numeroase articole în reviste științifice este considerată, totodată, una dintre cele mai inteligente actriţe de la Hollywood.

01
/06
/16

Astăzi, în ziua în care se deschide târgul de carte Bookfest, unde îşi va relansa ultimul roman, Solenoid, scriitorul Mircea Cărtărescu împlineşte 60 de ani. Tot astăzi îşi serbează ziua de naştere şi soţia sa, poeta Ioana Nicolaie.

12
/04
/16

“Am fost întotdeauna conştient că, trăind în România, atât cât am jucat, nu am avut o şansă prea mare, dar dacă mă năşteam într-o altă ţară eram un model, luam Premiul „Oscar”. Am un principiu: cel mai bun rol din teatru este cel pe care-l joc acum. De exemplu: „Doi pe-o bancă” de la Teatrul Metropolis.” - Florin Zamfirescu. Îndrăgitul actor împlineşte, astăzi, 67 de ani. Îl puteţi vedea pe scenă, joi, 14 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis, în “Doi pe o bancă”, un spectacol de Aleksandr Ghelman, în regia lui Emanuel Pârvu.

05
/04
/16

„Filmul are viaţa lui. Avantajul faţă de un spectacol de teatru este că el există undeva, fixat pe un material, şi când am chef mă pot întoarce la el şi mă pot uita. Un spectacol de teatru filmat e cu totul altceva, deşi e mai bine decât nimic.” - Silviu Purcărete Unul dintre cei mai renumiti regizori de opera si de teatru împlineşte, astăzi, 66 de ani.

28
/03
/16

"Doar un idiot poate fi complet fericit." - Mario Vargas Llosa. Considerat unul dintre cei mai importanți romancieri și eseiști contemporani, peruanul Mario Vargas Llosa împlineşte astăzi 80 de ani. Autor al unor romane precum Orașul și câinii, Conversație la Catedrală, Războiul sfârșitului lumii, Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, Sărbătoarea țapului sau Mătușa Julia și condeierul, Llosa a primit Premiul Nobel pentru literatură în 2010.

11
/03
/16

„Mă uit cu admirație la Victor Rebengiuc, care are 83 de ani, cu doi mai puțin decât mine și, deși e greu și pentru el, totuși joacă așa, cu putere, cu forță. Eu nu mai am forța fizică. Sigur, și Albulescu a obosit. Nu mai spun de Beligan, care are peste 90 de ani. Dar mă duc cu mare plăcere să mă întâlnesc cu publicul.” - Ion Besoiu. În iunie 2015, alături de actrițele Valeria Seciu și Rodica Mandache, Ion Besoiu, care împlineşte, astăzi, 85 de ani, a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Capitală.

10
/03
/16

Devenită celebră după rolul din thrillerul Basic Instinct (1992), în care juca alături de Michael Douglas, Sharon Stone împlineşte, astăzi, 58 de ani, vârstă la care continuă să fie una dintre cele mai frumoase şi apreciate actriţe de la Hollywood.

02
/03
/16

„Drumul meu către actorie a fost firesc, crescând în teatrul de operetă, unde era tatăl meu, Emil Popescu, și mama... Cumva, se transmite genetic acest microb. E un microb pe care-l poartă părinții și, evident, îl transmit și copiilor” – Emilia Popescu. Născută pe 2 martie 1966, la București, îndrăgita actriţă împlineşte astăzi 50 de ani.

13
/02
/16

Actorul şi regizorul Alexandru Nagy este nepotul actorului George Ivaşcu şi al regizoarei Alice Barb. Într-o scrisoare publicată de Ziarul Metropolis, în preajma zilelor de naştere ale celor doi artişti (Alice Barb este născută pe 14 februarie, iar George Ivaşcu pe 15 februarie), Alex Nagy arată cum l-au influenţat aceştia ca oameni apropiaţi, dar şi cum i-au modelat la început de drum cariera.

27
/01
/16

Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj, din părinți bucovineni (mama - originară din Valea Seacă, tatăl - medic veterinar, originar din Corlata). Și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți și, ulterior, la Cluj-Napoca, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3.

14
/01
/16

Născută la 14 ianuarie 1941, la Bascom, Florida (SUA), Faye Dunaway împlineşte, astăzi, 75 de ani. Pe marele ecran s-a făcut remarcată cu rolurile din ''Bonnie and Clyde'' - în care a jucat alături de Warren Beaty și Gene Hackman, fim pentru care a primit o nominalizare la Oscar (1968) la categoria cea mai bună actriță în rol principal -, ''The Thomas Crown Affair'' și ''Chinatown''.

07
/01
/16

Actrița de teatru și film Ioana Bulcă împlineşte astăzi 80 de ani! Prima sa apariție pe marele ecran a fost cea din filmul ''La Moara cu noroc'' (regia Victor Iliu, 1956), în rolul Anei, iar ultima în filmul lui Nae Caranfil ''Restul e tăcere'' (2007), cu rolul Aristizza Romanescu.

14
/12
/15

Intrat în Cartea Recordurilor, în 2013, pentru cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, Radu Beligan continuă să uimească prin vitalitatea sa ieşită din comun. Actorul îşi sărbătoreşte astăzi cea de-a 97-a aniversare pe scenă, aşa cum şi-a obişnuit publicul, jucând în cea de-a 300-a reprezentaţie a spectacolului “Egoistul”. Radu Beligan poate fi văzut şi în “Lecţia de violoncel”, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, al cărui director onorific este.