Alex. Stefanescu, la Cercul Literar Cărtureşti Verona – Texte care n-au folosit la nimic
https://www.ziarulmetropolis.ro/alex-stefanescu-la-cercul-literar-carturesti-verona-texte-care-n-au-folosit-la-nimic/

Marţi, 2 septembrie, ora 19.00, Alex Ștefănescu este invitat în cadrul Cercului Literar pentru o dezbatere pe tema cărţii Texte care n-au folosit la nimic, publicată anul acesta la Editura All. Discuţia va fi moderată de cronicarul literar Dan-Liviu Boieriu.

Un articol de Petre Ivan|31 august 2014

Cercul literar este o inițiativă ZoneTagProductions. Întâlnirile au loc în ceainăria librăriei Cărturești Verona în prima zi de marți a lunii și scopul lor este de a-i pune pe cititori în dialog direct cu scriitorii pe tema celor mai recente cărți ale lor și de a-i informa asupra ultimelor apariții editoriale.

Despre carte:

Texte care n-au folosit la nimic

„Doamne, ce-am mai scris în acești aproape douăzeci și cinci de ani de după 1989! Mi-am folosit inteligența, talentul, pregătirea intelectuală, umorul (în măsura în care le am) pentru a contribui la schimbarea în bine a țării mele, care, după ce se deșteptase din somnul cel de moarte în care-o adânciseră barbarii de tirani, zăcea nemișcată și se lăsa invadată − ca un pom de omidele păroase − de barbarii de tirani recondiționați și reorganizați.

Așa cum un copil aflat în autobuz, cu mâinile pe spătarul din față, are impresia că el execută virajele sau, apăsând cu piciorul pe podea, crede în mod naiv că el face ca autobuzul să meargă mai repede, și eu, orbit de entuziasm și recăzut în infantilism, aveam impresia că schimb ceva în țara mea. N-am schimbat nimic, nimic, nimic.“ (Alex. Ștefănescu)

Texte care n-au folosit la nimic , de Alex. Stefanescu

Texte care n-au folosit la nimic , de Alex. Stefanescu

Despre Alex. Stefanescu:

Critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Redactor (începând din 1990) și redactor-şef (în perioada 1995-2010) al revistei România literară.

Autor a mii de articole şi a douăzeci de cărţi, dintre care un mare ecou l-a avut Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000, apărută în 2005 (Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei). Volumele Jurnal secret (2009) şi Bărbat adormit în fotoliu (2010) s-au epuizat din librării şi au fost reeditate la cererea publicului.

În 2009 a publicat o carte despre două sute cincizeci de cărţi proaste, Cum te poţi rata ca scriitor. Tot în 2009, a început să realizeze şi o emisiune TV pe această temă, Tichia de mărgăritar. A urmat, între 2011 și 2013, emisiunea Iluminatul public, consacrată celor mai bune cărţi apărute după 1989.

Un succes remarcabil a avut (și continuă să aibă) volumul Convorbiri cu Alex. Ștefănescu, realizat de Ioana Revnic și publicat în 2013 la Editura ALL.

Foto cu Alex. Stefanescu – Texte care n-au folosit la nimic

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.