Alexander Hausvater lansează trei noi volume la Editura Integral
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexander-hausvater-lanseaza-trei-noi-volume-la-editura-integral/

Alexander Hausvater lansează joi, 25 februarie, de la ora 18.00, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor, trei cărţi scrise în pandemie şi publicate de Editura Integral.

Un articol de Liliana Matei|19 februarie 2021

Cele trei volume, intitulate Aici, radio Eros,  Dor călător şi Penumbra, reprezintă forme de rezistenţă într-o perioadă complicată, concretizări ale realităţii că închiderea formală a segmentului cultural nu a oprit creaţia.

La lansare, publicul va putea asista la o o discuţie despre trecerea de la carte la teatru şi respectiv despre procesul invers, presupus de capacitatea creatorului de a pleca din teatru către literatură, fără ca respectivele două domenii să fie vreodată părăsite pe deplin.

Alexander Hausvater va vorbi şi despre Barbă albastră, pus în scenă la Teatrul „Stela Popescu”, urmând ca în luna martie spectacolul să se reia după un an de pauză.

Intrarea este liberă, dar, în conformitate cu reglementările în vigoare, accesul se face pe bază de rezervare la numărul de telefon 0755132155.

Din totalul de 203 locuri ale Sălii mici a Palatului Național al Copiilor, se vor ocupa cel mult 61 de locuri. Prin excepție de la această schemă, vor putea fi ocupate locuri alăturate numai în cazul unui singur adult însoțit de cel mult doi copii în vârstă de pînă la 12 ani.

 

 

18
/05
/15

Actorul şi prezentatorul TV Pavel Bartoş se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi se va întâlni cu publicul marţi, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, unde va prezenta recomandările sale de carte, în cadrul campaniei "Librar pentru o zi".

15
/05
/15

Casanova, amantul etern al Italiei, își povestește memoriile. Știați că în copilărie și-a dorit să devină preot și că purta conversații cu Voltaire și Rousseau?

13
/05
/15

Pe 23 mai 2015, la Bookfest, Editura Herg Benet va lansa volumul “Pălăria albastră şi alte povestiri”, semnat de Andrei Crăciun, poet, prozator şi, mai ales, colaborator al nostru, al ziarului Metropolis, unde semnează de un an şi jumătate cronici de teatru şi de cărţi şi de filme şi interviuri cu personalităţi din cultura noastră românească, aşa cum e ea.

12
/05
/15

Noul roman al lui Umberto Eco, Numărul zero, va fi lansat duminică, 24 mai, ora 15.00, la standul Editurii Polirom, din cadrul Salonului Internațional al Cărții Bookfest 2015. „Eco reconstruieşte, urmărind întîmplările prin care trec protagoniştii romanului, evenimentele cele mai putrede şi intrigile cele mai tulburătoare din istoria Italiei postbelice.” (Panorama)

11
/05
/15

Sâmbătă, 23 mai, de la ora 14.00, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2015 va fi lansată cartea: Stela Popescu și Alexandru Arșinel. O pereche fără pereche, de Aurel Storin. La eveniment, alături de Stela Popescu și Alexandru Arșinel vor fi prezenți artiștii Teatrului de Revistă Constantin Tănase, personalități cultural-artistice, din showbiz ș.a.

26
/04
/15

Specialist în decriptarea construcţiilor imaginare, istoricul Lucian Boia este invitatul lui Cătălin Ştefănescu într-o ediţie eveniment Garantat 100%, ce poate fi văzută duminică, 26 aprilie, fix la miezul nopţii, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+. Ştefănescu şi Boia vor aborda un subiect cu totul special: Jules Verne.

23
/04
/15

Astăzi, de la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona (terasă) din Bucureşti, va avea loc un dialog cu Aurora Liiceanu pornind de la volumele Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor şi Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc, apărute recent la Editura Polirom, şi în format digital, în Seria de autor ce îi poartă numele.