Alexandra Neacșu, „O viață și toate începuturile”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandra-neacsu-o-viata-si-toate-inceputurile/

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viaţă şi toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacşu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric şi are o prefaţă semnată de Dan Puric.

Un articol de Monica Andrei|17 decembrie 2014

Alexandra Neacşu nu e o timidă. Când mi-a dăruit cartea „O viață și toate începuturile” şi m-a invitat la lansarea ei, am simţit candoarea şi toată duioşia unui om care-ţi oferă o bucată de suflet. Am citit-o cu o vie curiozitate parcurgând fâşii din sufletul ei şi m-a uimit modul cum se derulează secvenţele din viaţa Sofiei. Nu e un roman obişnuit unde aştepţi conflictul şi trăieşti acţiunea cu sufletul la gură. Sunt reacţii, stări, impulsuri, detalii din jur ce se îmbină în mici scenarii. Sunt videoclipuri de trăiri ale Sofiei, personajul principal.

La Librăria Eminescu, am nimerit într-o ambianţă ce invita la visare în sala plină de oameni dornici să afle ce este un “roman de stare” despre care Dan Puric scria în prefață: “Este ceva cât se poate de contemporan, proaspăt, născut din nevoile nespuse ale cititorului de astăzi. Este o altă formă prin care literatura nu se întâmplă în paginile cărţii, ci înafara lor, în mintea celui care citește. Nu e o simplă poveste, este un proces în mişcare, o literatură vie. Sau o „surprinzătoare victorie” a spiritului”.

Alexandra Neacșu, născută în 1989, este absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, regie-teatrologie, cu master în scenaristică, actriță a Companiei Passe-Partout DP și angajată a Teatrului Metropolis. În liceu a fost membră a Cenaclului Literar Junior al Uniunii Scriitorilor, unde i-au fost publicate primele două cărți, cu care a câștigat concursul național „Tinere condee”. Aceasta este cea de-a treia carte a autoarei, publicată de Compania Passe-Partout DP și recomandată de Dan Puric.

Lansarea a fost animată de către: actorul şi profesorul Florin Zamfirescu, actriţa Lamia Beligan şi scriitorul Sorin Lavric.

DSC_0228

Scriitorul Sorin Lavric, doctor în filosofie, a deschis seara spunând despre carte: “Este o carte bizară. Are ceva din desfăşurarea unui spectacol de teatru, cu pauze, efecte. Există un cordon ombilical între Sofia şi scenă. Formată din trei părţi, cu texte reflexe, maxime, bucăţi referenţiale şi literatură propriu-zisă. Un roman al oglindirilor sufleteşti. M-am întors tot timpul la prefaţă. M-am regăsit în texte ca spectator, dar nu m-am regăsit în psihologia feminină. Alexandra Neacşu vine din lumea teatrului şi scrie acest roman despre toate începuturile unei vieţi din punctul de vedere al omului de teatru.”

Între două prezentări, vocea personajului Sofia a prins viaţă prin vocea actriţei Lamiei Beligan care a lecturat bucăţi de texte din carte.

La final, actorul Florin Zamfirescu: „Prefer să stau strâmb şi să judec drept. O cunosc pe Alexandra din liceu şi i-am citit textele. A studiat la Facultatea de Teatru şi îi ştiu momentele ciudate prin care a trecut. Ceea ce e fascinant la ea este prezenţa care ţi se impune prin spiritualitate. «O viață și toate începuturile» este o carte autobiografică. Experienţele ei interioare au determinat-o să scrie cartea asta ciudată, cu pagini albe, un rând pe pagină, bucăţi de text, o prefaţă. Am fost de acord cu ce spune Dan Puric în prefaţă, că e ca pasărea Ibis care rupe coloana şarpelui după ce a prins-o ca să o sufoce.

Cartea are o frumuseţe aparte şi o singurătate aparte. Citind-o te poţi aştepta la mult. Realismul e de o cruzime înspăimântătoare. Prin durerea ei adâncă, reuşeşte să ne facă să vedem prin ochii ei realitatea adâncă. Şi mi-am amintit un vers scris de Nichita Stănescu: «Şi eu numai pentru ea trăiesc în lumea fioroasă sub ceresc.» Alexandra Neacşu e decorporalizată. Sortită chinuirii. Simt că nu va fi un om fericit. Mi-a plăcut bucata «Carnavalul bătrânilor».”

La final, actorul a lecturat din capitolul „El, Marea”:

„Ochii îmi sunt plini de mare. Pe mal mă privesc în ea, iar Ea se reflectă în mine. E veştedă marea în ochii mei. E o mare goală. Ea nu poate fi altunde decât în ea însăşi. Nu poate exista decât în libertate. Orice constrângere este un chin pentru ea, îi distruge elanul, vârtejul interior, schimbarea permanentă. Ea nu este niciodată la fel, în fiecare secundă este cu totul alta. De-asta e periculoasă şi frumoasă cu pericolul ascuns în ochii plini de infinit.

Din apele ei m-am născut eu. Azur din azurul ei îmi curge în vene. Alge îmi flutură în păr şi nisipul se lipeşte de mine şi mă îmbracă. În suflet îmi zace o perlă şi mă doare sideful ei. Întreaga mea fiinţă se luptă cu miezul ăsta să-l formeze, să creeze minunea, să strălucească departe. Şi acelaşi bluestem mă bântuie ca pe Ea. Nimic solid, nimic sigur. Totul doar dizolvare. Curenţi peste curenţi, flux, reflux, valuri, valuri….
Într-însa dorm. Ea îmi este şi culcuş, dar şi iubită. N-am cum să rezist, cară în ea prea mult mister, prea mare. Uneori îşi ridică un val şi mă acoperă, mă încinge cu suflarea spumegândă. Şi deşi e în mine, o visez în fiecare noapte. La malul ei stau printre fiinţe ce se cheamă oameni. Ea vrea să mă sărute şi se strange într-un val să mă îmbrăţişeze. Un val imens, distrugător. Toţi ceilalţi o iau la fugă, ei cred că ea vrea să le facă rău. Ei nu o înţeleg. E prea puternică să fie blândă când iubeşte. Ea nu cunoaşte decât abandon total sau indiferenţă, iar în abandonul ei este cea mai liberă.

Îţi dăruieşte totul şi îţi cere în schimb împosibiliul sau uneori nimic. Aşa este ea. Dacă vrei s-o înţelegi, te încurci mai rău. Dacă nu-i laşi libertatea, şi-o ia singură. Şi pleacă. Dar eu din ea m-am născut şi libertatea mea este una cu a ei.

Mă arunc în apele ei şi dispar. Pur şi simplu dispar, topită de valuri şi de sărutările ei. Iar atunci sunt pretudindeni în ea, în libertatea ei robită de iubire şi de schimbare şi de bluestem. Nu crede niciodată că o cunoşti cu adevărat, nu te va lăsa. Nu vei ştii niciodată totul despre ea… cu n-ai ştiut până până acum nici că marea are o voce puternică, gravă, de bărbat. Că marea este şi bărbat, bărbat cu trup de mare. Dar numai Ea îl cunoaşte, fiindcă Ea l-a întrupat.”

24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.