Alexandrina Halic, actrița poveste
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandrina-halic-actrita-poveste/

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti în lumea magică a teatrului pentru copii, o actriţă de poveste, pe nume Alexandrina Halic.

Un articol de Liliana Matei|23 noiembrie 2020

Mititică de statură, dar dăruită cu un talent de nestăvilit, de o candoare dezarmantă și un entuziasm revigorant, eroina noastră a cutreierat ținuturile fabuloase ale basmelor și dramatizărilor populate de eroii literaturii pentru copii, traversându-le cu uimire și încântare.

Interpretări memorabile au marcat fiecare oprire asupra rolurilor care i-au fost hărăzite – și memorabile au fost și fiecare dintre miile de întâlniri cu publicul năzdrăvan din sala de spectacol. A fost Pinocchio, a fost Alice în Țara Minunilor, a fost Micul Prinț și David Copperfield – a fost și continuă să fie o bucurie să o privim și astăzi, jucând cu aceeași forță creatoare neobosită.

Cu ocazia celebrării a 55 de ani de la înființare, Teatrul Ion Creangă alege să-și celebreze trecutul printr-o serie de proiecte dedicate vocilor care i-au clădit prezentul și viitorul. Astfel, primul proiect editorial din Programul aniversar TIC55 este dedicat unei personalități emblematice a teatrului pentru copii: Alexandrina Halic, o actriță care a înnobilat scena Teatrului Ion Creangă de-a lungul a peste cinci decenii de activitate.

Intitulat „Alexandrina Halic – Actrița poveste, albumul ia forma unui amplu interviu acordat de actriță scriitorului și publicistului Ion Moldovan, completat de o generoasă selecție de fotografii și materiale de arhivă. „Prilejuind o nostalgică întoarcere în trecut și o fermecătoare evocare a unui itinerar de creație, după cum amintește criticul literar și teatrologul Doina Modola, care semnează prefața albumului, interviul se împletește cu evenimente decisive din istoria Teatrului Ion Creangă, cu portrete ale unor mari personalități artistice, evocate de Alexandrina Halic, dar și cu emoționante confesiuni ale unora dintre regizorii și actorii care au colaborat cu Alexandrina Halic de-a lungul timpului, printre care: Ion Caramitru, Gelu Colceag, Șerban Puiu, Oana Pellea sau Adela Mărculescu.

Albumul a fost editat de Editura Didactica Publishing House și poate fi consultat în format electronic, gratuit, pe platforma ISSUU.

Lansat în luna mai 2020, cu ocazia împlinirii a cincizeci și cinci de ani de la înființarea Teatrului Ion Creangă, programul aniversar pune în lumină unele dintre cele mai importante momente și personalități artistice care au influențat destinul instituției. În contextul restricțiilor impuse de pandemie, programul se desfășoară pe două paliere: o componentă video online, cuprinzând testimoniale realizate cu implicarea echipei și colaboratorilor Teatrului Ion Creangă și o componentă editorială, care va fi continuată în stagiunile următoare.

Jurnalistul și prozatorul Ion Moldovan s-a născut la Blaj, în anul 1957. Un împătimit spectator și un bun cunoscător al vieții teatrale românești, publică începând din anul 2006 primele sale volume dedicate teatrului: „Câte vieți ai tu, Actorule?” (2006), „11 Artiști de nota 10” (2007), „Dialoguri între viață și artă” (2008). În perioada 2008-2009 lansează două serii editoriale. Prima dintre acestea, realizată în colaborare cu Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian”, este dedicată unor personalități ale teatrului muzical, printre care Daniela Vlădescu sau Mioara Manea. Cea de-a doua serie îmbracă forma unor volume-portret dedicate actorilor Grigore Vasiliu Birlic, Carmen Stănescu, Valeria Gagealov și Simona Bondoc.

12
/11
/13

Iniţiat în 2012 de către criticul de film Irina-Margareta Nistor, Festivalul de Psihanaliza şi Film este replica adaptată României a European Psychoanalytic Film Festival prezidat de regizorul italian Bernardo Bertolucci şi condus de psihanalistul Andrea Sabbadini.

12
/11
/13

Filmul Stalingrad 3D, primul lungmetraj rusesc produs cu tehnologia Imax 3D, a obţinut cele mai mari încasări înregistrate vreodată în Rusia în weekendul premierei, respectiv cele mai mari încasări din China reuşite de un film străin care nu a fost produs la Hollywood.

11
/11
/13

Regizorul Andrei Gruzsniczki și actorii Ofelia Popii, Sorin Leoveanu și Florin Piersic Jr. vor lua parte la proiecția în premieră mondială a filmului „Quod Erat Demonstrandum” azi, la Festivalul Internațional de Film de la Roma (8 – 17 noiembrie).

11
/11
/13

Cea mai nouă producție a companiei independente de teatru și film Create.Act.Enjoy, din Cluj-Napoca, este un spectacol de teatru-dans, creat pentru spații alternative. ,,Lost in Transition” pornește de la ideea că societatea de astăzi se află într-un moment de răscruce: între comoditate și acțiune, între stagnare și reacție, între rutină și inovație.