Alexandru Arşinel, Ion Dichiseanu şi Sergiu Nicolaescu au primit câte o stea pe Aleea Celebrităţilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-arsinel-ion-dichiseanu-si-sergiu-nicolaescu-au-primit-cate-o-stea-pe-aleea-celebritatilor/

Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Teatrul Metropolis şi Cocor, a organizat astăzi, în Piaţa Timpului, ceremonia de decernare a stelelor pentru Alexandru Arşinel, Ion Dichiseanu şi Sergiu Nicolaescu.

Un articol de Ziarul Metropolis|30 Mai 2015

Steaua i-a fost oferită actorului şi regizorului Sergiu Nicolaescu, in memoriam. Stelele au fost oferite în prezenţa Primarului General al Municipiului Bucureşti – Prof. Dr. Sorin Mircea Oprescu, a Directorului Teatrului Metropolis – George Ivaşcu, a reprezentantului COCOR – Dan Stoica, a colegilor de scenă şi prietenilor: Vasile Muraru, Vladimir Găitan, Gheorghe Visu, Cezara Dafinescu, Monica Davidescu, George Mihăiţă, Mona Radu, Rudi Rosenfeld, Ion Haiduc, Alexandru Lulescu, Ştefan Velniciuc şi alţii, dar şi a bucureştenilor iubitori de teatru şi film care au venit în număr mare pentru a asista la ceremonie.

“Doamnelor, domnilor faceţi parte din instanţa publică care prin prezenţa dvs. apreciază gestul acesta superb care vine la iniţiativa Teatrului Metropolis şi a Primarului General căruia trebuie pe lângă laudatio pe care trebuie să îl fac, să îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru Teatrul Constantin Tănase (…). Tot drumul i-a fost străjuit de stele. De stelele verzi pe care le-a văzut muncind cu sânge şi cu sudoare pe scenă, bucurând mii, milioane şi miliarde cred. Toată această muncă, astăzi, domnule Primar General şi domnule Ivaşcu, plăsmuieşte esenţa acestei stele. Steaua asta înseamnă în esenţa ei: emoţii, muncă, muncă, muncă, sudoare, sânge şi nu în ultimul rând, binemeritatele aplauze. Tot ce-am spus eu, de la începutul cuvântării, trebuia să poarte şi un nume, şi acest este Alexandru Arşinel.” – Vasile Muraru.

DSC_4970

“Domnule Primar General vă mulţumesc pentru înaintarea la grad. În sfârşit primesc şi eu steaua. M-aţi deconspirat. De azi nu voi mai lucra sub acoperire. E un moment emoţionant în care această stea reprezintă o răsplată a unei munci de peste 50 de ani. Îi mulţumesc lui Ivaşcu nu pentru stea. Îi mulţumesc lui Ivaşcu pentru Teatrul Metropolis care reprezintă o gazdă trainică pentru marii actori români care, din când în când, sunt părăsiţi şi îşi găsesc locul unde să îşi desfăşoare această minunată activitate, la Metropolis” – Alexandru Arşinel.

“Vreau să înţelegeţi încă o dată că astăzi se exprimă, dacă mai era nevoie, respectul comunităţii pentru tot ceea ce aţi făcut. Vă iubim şi vă respectăm, maestre.” Primarul General al Municipiului Bucureşti- Prof. Dr. Sorin Mircea Oprescu despre Alexandru Arşinel

“Aduc salutul meu şi al Uniunii Cineaştilor pentru un mare actor, un actor care are 55 de ani de activitate. Asta înseamnă 55 de ani de transfigurare în roluri de teatru şi de film. Ion Dichiseanu a făcut 60 de filme de lungmetraj. A început ca un june prim şi a îmbătrânit treptat-treptat pe ecran, chipul lui căpătând profunzime, suferinţă, bucurie, extaz, de câte ori un rol îi cerea acest lucru. De fapt, Ion Dichiseanu este un suflet de copil, de copil mare, care se bucură astăzi de această stea. Fiindcă, de fapt, ce reprezintă aceste stele dacă nu eternizarea, dacă nu, într-un fel, sperăm noi, nemurirea?” – Laurenţiu Damian

“Sunt emoţionat. E un moment superb în viaţa fiecărui actor care a muncit, fie în teatru, fie în film. Mulţumesc în primul rând că mă onoraţi cu prezenţa dumneavoastră. Le mulţumesc din inimă colegilor mei, chiar de generaţie mai tânără, cu care joc în spectacolul Amadeus.” – Ion Dichiseanu

DSC_4992

“Vă mulţumesc pentru faptul că existaţi, pentru faptul că m-aţi onorat şi mă onoraţi cu prietenia dumneavoastră. Şi sunt mândru de acest lucru.” Primarul General al Municipiului Bucureşti- Prof. Dr. Sorin Mircea Oprescu despre Ion Dichiseanu

“Personalitate enigmatică, asemuită de multe ori cu un uriaş iceberg, Sergiu Nicolaescu m-a onorat cu prietenia lui specială fără efuziuni gratuite, dar cu o dragoste adevărată, extinsă cu multă tandreţe asupra familiei mele. Într-o frumoasă zi de iarnă petrecută împreună, l-am surprins pe Sergiu cu băiatul meu ţinut pe umeri jucându-se în zăpada din faţa casei, ca doi copii scăpaţi de privirea severă a părinţilor. Era un alt Sergiu Nicolaescu, neştiut de nimeni.” – Vladimir Găitan

“Sunt convins că maestrul, deşi praf de stele, se bucură în acest moment pentru că oamenii lângă care a trăit, pe care i-a făcut să fie mai buni cu ceea ce a creat pentru lumea românească şi, de ce nu, internaţională. Cred că este liniştit şi mulţumit că noi îi păstrăm aceeaşi amintire cu demnitate şi respect.” – Primarul General al Municipiului Bucuresti- Prof. Dr. Sorin Mircea Oprescu despre Sergiu Nicolaescu

În cadrul evenimentului, actorii au primit Placheta Oraşului din partea Primarului General Prof. Dr. Sorin Mircea Oprescu, dar şi câte o stea de aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.

16
/10
/19

Vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00, Curtea Veche Publishing, Institutul Gurdjieff din România și Librăriile Cărturești vă așteaptă la o discuție despre volumul „Întâlniri cu oameni remarcabili” de G.I Gurdjieff. La discuție vor participa regizorul Andrei Șerban, Laszlo Hollan (reprezentant al Institutului Gurdjieff din Paris), Cantemir Mambet (traducătorul cărții, preşedinte al Institutului Gurdjieff din România).

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

15
/10
/19

Actriţa Tamara Buciuceanu a murit, marţi, la vârsta de 90 de ani. Marţi dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă, declara despre Tamara Buciuceanu: "Este într-o stare gravă la Terapie Intensivă. Nu a părăsit niciun moment Secţia de Terapie Intensivă. Este intubată şi ventilată mecanic, în stare critică".

15
/10
/19

Noul album byron, ce va fi lansat în București pe 9 noiembrie la Arenele Romane, este un album despre noi, despre România, dedicat n o u ă . "Nouă" – un carusel muzical cu 12 piese despre emigranți dar și despre noi, cei rămași acasă. Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe ață.

15
/10
/19

Joi, 17 și vineri, 18 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii "George Enescu", condusă de Alexander Walker, va avea în program oratoriul Visul lui Gerontius de Edward Elgar. Soliști invitați sunt tenorul Oliver Johnston, mezzosoprana Aura Twarowska și basul Marius Boloș , iar Corul Filarmonicii „George Enescu“ va fi condus de maestrul Iosif Ion Prunner. Concertul este realizat cu sprijinul Societății Elgar din Marea Britanie.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

14
/10
/19

INTERVIU Pe Teodora Velescu, Simona Dabija și Georgeta Corca le vedem, la Centrul Național al Dansului, în „Daughters”, spectacol semnat de coregrafa Simona Deaconescu și inspirat de motivațiile și modalitățile de expresie ale fiicelor generației hippie, copilele teribile ale post-punkului.

Page 1 of 83212345...102030...Last »