Alexandru Arşinel, transplant de rinichi. „Operaţia îmi prelungeşte viaţa!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-arsinel-transplant-de-rinichi-operatia-imi-prelungeste-viata/

Actorul Alexandru Arşinel, care a suferit, joi, un transplant de rinichi la o clinică din Cluj-Napoca, a declarat, vineri, pentru Mediafax că, în urma acestei intervenţii, este un om „născut din nou”. „Închipuiţi-vă că un om, la o anumită vârstă, se naşte din nou. Această operaţie îmi prelungeşte viaţa în modul cel mai decent”. Arşinel a […]

Un articol de Corina Vladov|30 august 2013

Actorul Alexandru Arșinel, care a suferit, joi, un transplant de rinichi la o clinică din Cluj-Napoca, a declarat, vineri, pentru Mediafax că, în urma acestei intervenții, este un om „născut din nou”.

„Închipuiți-vă că un om, la o anumită vârstă, se naște din nou. Această operație îmi prelungește viața în modul cel mai decent”. Arşinel a început să aibă probleme renale acum zece ani, dar nu a ajuns la dializă.

„Când ajungi la dializă, trei sferturi din viața ta se petrec în spital, lucru pe care l-aș fi suportat cu greu, așa cum Toca (regizorul Alexandru Tocilescu, n.r.) nu a suportat”, a mărturisit Alexandru Arșinel.

Actorul a povestit că s-a întâlnit cu prof. univ. dr. Mihai Lucan și, după ce i s-au făcut analize, a fost pus pe o listă de transplant. Joi, la o zi după ce a fost anunțat că a fost găsit un rinichi compatibil pentru el, actorul a mers la Cluj-Napoca, unde a fost supus complicatei intervenții chirurgicale de transplant.

Operația a fost efectuată cu succes la Cluj-Napoca de echipa condusă de reputatul prof. univ. dr. Mihai Lucan, șeful Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal de la Cluj și șeful catedrei de Urologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

Ţin să mulțumesc din tot sufletul echipei conduse de profesorul Mihai Lucan și, bineînțeles, lui personal, omul căruia îi datorez de ieri, viața.

             Alexandru Arşinel

Arșinel va mai sta internat la Cluj-Napoca încă două săptămâni, pentru a asigura ceea ce el a numit, cu umor, „familiarizarea musafirului”, după care va fi sub tratament medicamentos timp de 3-4 luni, dublat cu vizite la medicul care l-a operat.
Actorul a declarat că plănuiește să revină pe scenă în octombrie.

După ce a jucat la Sala Savoy din Capitală în toate spectacolele stagiunii 2012 – 2013, după zecile de turnee efectuate în țară și străinătate și după ce a jucat în fiecare sâmbătă, în iulie şi august, la Teatrul de Vară „Herăstrău”, în seria de spectacole „O seară la Revistă” din cadrul stagiunii estivale a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, spectacolele fiind transmise live de TVR2 – o premieră absolută după mai bine de 25 de ani -, starea de sănătate a marelui actor s-a înrăutățit.

Actorul Alexandru Arşinel s-a născut pe 4 iunie 1939, în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava. În anul 1962, el a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Este vedetă a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti, dar şi director al instituţiei. Alături de Stela Popescu, el a format un cuplu artistic celebru atât în ţară, cât şi în străinătate. Pentru activitatea lor, cei doi actori au fost răsplătiţi, în anul 2002, cu premiul special al UNITER pentru teatrul de revistă.

O carieră împlinită

A jucat în filme precum „Ana şi… hoţul” (1981), „Miss Litoral” (1990), „Anotimpul iubirii”, „În fiecare zi mi-e dor de tine”, „A doua cădere a Constantinopolului” (1994), „Paradisul în direct” (1995), „Sexy Harem Ada-Kaleh” (2001).
În februarie 2004, Arşinel a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer.

În 1980, prof. univ. dr. Mihai Lucan a participat la efectuarea primului transplant renal din România, făcând parte din echipa condusă de profesorul Eugeniu Proca, împreună cu profesorul Anghel Popescu. Împreună profesorul Ralph Senner de la Clinica de Chirurgie Robotică din München, în anul 2003 a realizat prima nefrectomie laparoscopică pentru transplant asistată robotic și de telemedicină din lume.

În anul 2004, profesorul Mihai Lucan a efectuat primul transplant combinat de rinichi și pancreas, iar în 2010 a efectuat în premieră în Europa de est primul transplant de rinichi de la un cadavru. Studiul său asupra procedurii de transplant renal încrucișat bazată pe alocarea stabilă a fost citat de savantul american Alvin Roth, răsplătit cu premiul Nobel pentru economie în 2012.

De-a lungul carierei, el a efectuat zeci de mii de operații urologice și de intervenții endoscopice și laparoscopice, precum și mii de transplanturi renale. A fost decorat cu Ordinul “Steaua României” în grad de Comandor în anul 2000, cu ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofițer în anul 2006 și, recent, cu Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer.

Foto: Ring

04
/04
/21

La București, un loc în care să faceți mișcare, să vă plimbați, să citiți ori să cădeți pe gânduri, luând o clipă distanță de zgomotul infernal al orașului, găsiți aproape de Mitropolie.

03
/04
/21

În perioada 26-28 mai 2021, UNATC „I.L. Caragiale” din București organizează conferința „Neuroștiință și terapie prin teatru”, în cadrul căreia Patricia Churchland va susține, pentru prima dată, o prezentare pentru publicul din România, alături de alți prestigioși cercetători și practicieni ai terapiilor prin teatru.

02
/04
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Consulatului onorific al Spaniei la Cluj-Napoca, expoziţia fotografică „Muzeul Prado iese în stradă”.

02
/04
/21

Primăria Municipiului București (PMB) prin Biblioteca Metropolitană București (BMB) și Centrul pentru Seniori al Municipiului București (CSMB) va desfășura, începând cu 1 aprilie, un Concurs de creație literară adresat seniorilor bucureșteni, cu tema „Timpul”.

01
/04
/21

Cineclubul One World Romania își propune în 2021 să recupereze și să analizeze evoluția filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă. Primele două sesiuni sunt dedicate filmografiei cineastului Paul Călinescu. 12 dintre documentarele lui, realizate în perioada 1934-1948, sunt disponibile gratuit până la 25 aprilie.

01
/04
/21

Opera bucureșteană sărbătorește astăzi, 1 aprilie 2021, un moment important din istoria sa: chiar dacă existența unei Companii de Operă găzduite de Teatrul Național de pe Calea Victoriei datează încă din 1885, la 1 aprilie 1921 are loc instituționalizarea acesteia sub titulatura Opera Română din București, printr-un decret guvernamental care îl avea printre semnatari pe Ministrul Culturii din acea vreme, poetul Octavian Goga.

01
/04
/21

Duminică, 4 aprilie, la ora 19.00, Teatrul Bulandra prezintă în avanpremieră, în regim de live streaming, spectacolul „După D’ale”, o adaptare de Cornel Scripcaru după capodopera caragialiană „D’ale carnavalului”.