Alexandru Bogdan: Dacă îţi faci meseria bine, totul se aranjează
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-bogdan-daca-iti-faci-meseria-bine-totul-se-aranjeaza/

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Într-o după-amiază întunecată de ianuarie am ajuns la Teatrul Apropo, un nou spaţiu neconvenţional al teatrului independent, unde talentele actoriceşti şi regizorale se conturează în voie. Astfel, am văzut piesa Night on Earth de Jim Jarmusch în regia lui Dragoş Muşoiu, din a cărui distribuţie face parte Alexandru Bogdan (27), a cărui […]

Un articol de Judy Florescu|11 februarie 2013

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Într-o după-amiază întunecată de ianuarie am ajuns la Teatrul Apropo, un nou spaţiu neconvenţional al teatrului independent, unde talentele actoriceşti şi regizorale se conturează în voie. Astfel, am văzut piesa Night on Earth de Jim Jarmusch în regia lui Dragoş Muşoiu, din a cărui distribuţie face parte Alexandru Bogdan (27), a cărui pasiune pentru teatru se exprimă atât profesional, cât şi din punct de vedere academic prin cei aproape zece ani de studii în arte.

În urma absolvirii Facultăţii de Actorie, Alexandru Bogdan a fost admis la Facultatea de Regie-Teatru şi a luat castingul pentru a face parte din trupa de actori a serialului de comedie Mondenii, iar de atunci timpul său se împarte cu succes între filmări şi proiectele şcolii.

„La Mondenii, ironizăm aceste caricaturi de oameni care apar la televizor şi sunt luate drept modele. Înainte să introducem un personaj în serial, scenaristul, regizorul si noi, actorii, facem un brainstorming şi ne gândim ce ar merge şi ce n-ar merge,” spune Alexandru Bogdan, care a venit cu propunerea îndrăzneaţă şi ingenioasă de a face a un personaj total diferit de conceptul de vedetă al zilelor noastre, un contramonden şi o personalitate absolută: domnul Radu Beligan.

Fost campion naţional la atletism, Alexandu Bogdan spune că nu a visat să ajungă actor, dar că lucrurile s-au legat de la sine în acest sens: “ Pur şi simplu lucrurile au curs. Depinde de tine cum îţi faci meseria: bine sau prost. Nu mai ai răgazul să zici: nu fac nu ştiu ce…Trebuie să faci orice ţine de actorie şi să faci bine. Atât de simplu e.”

În prezent Alexandru Bogdan urmează cursurile Masteratului de Actorie din cadrul UNATC, iar din munca alături de colegii săi a rezultat spectacolul „cvilingv” Cântăreaţa Cheală, jucat pe jumătate în limba franceză şi pe jumătate în limba română, cu replici inserate din germană, portugheză, spaniolă şi italiană, cu care au mers la Conservatorul de Artă Dramatică din Paris printr-un schimb cultural studenţesc.

“Generaţia mea de la UNATC trebuie neapărat promovată pentru că e o generaţie extrem de bună, cu care îmi doresc să lucrez în continuare.”

Una dintre cele mai mari provocări pentru tinerii actori este să joace în spaţii care se află în aceeaşi situaţie ca ei – sunt la început de drum, iar publicul, necunoscându-i nici pe ei, actorii, dar nici locaţia, ajunge mai greu la piesele de teatru. De aceea pentru promovarea spectacolelor sale, Alexandru Bogdan  se foloseşte de latura specială a talentului său: imitaţia. „Pentru spectacolul Night on Earth de la Teatrul Apropo am făcut un filmuleţ care se chema Recomandări teatrale , în care eu imitam vocea domnului Ion Caramitru şi invitam oamenii la teatru – un fel de publicitate mai altfel. Facem orice pentru promovare în limita bunul simţ.”

Singura soluţie după terminarea studiilor teatrale este să râmâi activ în meserie, să te afirmi prin forţele proprii, iar opţiunea ideală în opinia lui Alexandru Bogdan este: „Aduni câţiva colegi, prieteni, te apuci să faci un spectacol, îl joci undeva, e bine, te vede un regizor, care are nevoie de tine, te ia, apoi faci un spectacol într-un teatru profesionist, îl faci bine, de acolo vine alt regizor, te vede, te ia şi acela, şi uite aşa ajungi să joci trei piese pe seară ca Marius Manole.„

Talentul i-a prilejuit colaborarea cu oameni pe care îi admiră: Marius Stănescu, Ionel Mihăilescu, Antoaneta Zaharia, Oana Ştefănescu, şi care l-au inspirat pe Alexandru Bogdan să îşi dorească un ritm de muncă alert, continuu, crescător şi înfloritor, refuzând, din principiile sale profund optimiste, încrâncenarea şi partea goală a paharului în ceea ce priveşte meseria de actor.

„Dacă faci foarte multe, nici nu apuci să respiri şi nu te gândeşti. Actoria te consumă, dar te şi încarcă. Aş vrea să lucrez cu regizori tineri, tineri în sensul în care nu s-au oprit din căutări, adică să nu vină cu spectacolul gata făcut de acasă. Un om care e viu şi care te ia ca atare, te lasă să te acomodezi şi să descoperi… Sunt foarte mulţi oameni cu care aş vrea să lucrez, dar depinde de cum te duce drumul. Mi-ar plăcea să joc într-un film din perioada în care se întâlneau Eminescu, Caragiale şi Creangă. Sau Matei Millo, începuturile…”

 

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Ioan Tugearu vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate totalitară şi/sau democratică, situaţia profesională a dansatorului român, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

22
/02
/22

Sergiu Anghel vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate, situaţia profesională a dansatorului român, moneda „euro“ în spaţiul european al culturii, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

17
/01
/22

Ziarul Metropolis vă recomandă „Pauza de bine“, un podcast despre life design, despre cum să îți creezi o viață care îți vine ca turnată. "Îmi place să spun că Pauza de Bine e locul în care te invit să te întâlnești cu tine, dacă ești pregătit să trăiești o viață mai conștientă, aliniată cu valorile tale" - Cristina Oțel.

12
/11
/21

O întâlnire cu scriitorul portughez José Luís Peixoto, prezent în acest an la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), pornind de la romanul „Autobiografia”, disponibil în limba română la Editura Pandora M. Despre Lisabona, José Saramago și Pilar del Rio, anii ’90 și provocări în literatura contemporană, cu unul dintre cei mai apreciați autori de limbă portugheză de azi!

28
/10
/21

A jucat în peste 60 de filme, a colaborat cu regizori din întreaga lume, de la Luchino Visconti și Liliana Cavani, la Woody Allen, Sidney Lumet și Alan Parker. Duminică, 31 octombrie, la 23.00, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate actriţe de film şi teatru pe plan internaţional, Charlotte Rampling este invitata lui Cătălin Ştefănescu la „Garantat 100%”, de la TVR 1.