Alexandru Busuioceanu, ”un mare poet român”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-busuioceanu-un-mare-poet-roman/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa l-a caracterizat un exeget pe cel născut în 1896 la Slatina şi mort în exil la Madrid în 1961. Viaţa lui rămâne o pildă de felul cum se formau odinioară intelectualii în spaţiul românesc, unde înzestrarea personală era susţinută de instituţiile statului, unde afirmarea se făcea pe temeiul valorii personale. În plus, ca mulţi alţii, A.B. a rămas, după Al Doilea Război Mondial, în străinătate şi datorită unui serios bagaj intelectual a reuşit să se impună în cultura ţării gazdă (păstrându-şi însă până la moarte cetăţenia română).

Un articol de Georgeta Filitti|29 octombrie 2017

Student la Litere și Filozofie, editează în anii 1915-1916, revista Lumină nouă, unde pledează pentru păstrarea tradiției ca formă de regăsire permanentă a identității naționale; apoi are colaborări mult apreciate la Arena, Dacia, Luceafărul iar în 1921 se numără printre fondatorii revistei Gândirea. După studii de istoria artei la Viena, beneficiază de o bursă la Roma (la Școala română de acolo, condusă de profesorul Vasile Pârvan).

Publică în țară și în străinătate, afirmându-se ca un bun cunoscător al operei lui El Greco. În 1937 organizează o expoziție cu opere ale acestuia la Paris. În țară publică un studiu despre portretele lui Mihai Viteazul și scoate o ediție critică din Alex. Odobescu, Pseudo Kinegetikos. Apoi face traduceri, bine primite, din E.M. Rilke, Hofmannsthal, Tagore ș.a. Ajunge profesor de istoria artei la Academia de Belle arte din București dar e îndepărtat din post de regimul legionar fiind socotit un apropiat al regelui Carol al II-lea. În 1942 pleacă în Spania unde conduce, până la desființare, Institutul cultural român de la Madrid. Concomitent, predă la Universitatea de acolo limba și literatura română. Nu dă curs somației autorităților comuniste de la București de a reveni în țară și, din acel moment – 1945 -,viața i se rostuiește în mediul spaniol. Publică masiv, între altele studii despre artiștii români Andreescu, Luchian, Pătrașcu, Brâncuși și în 1950 e ales membru al Academiei de critică de artă de la Madrid.

Concomitent, creația sa poetică e favorabil recepționată, ajungând să figureze în Istoria ilustrată a literaturii spaniole. Este autorul teoriei epifanismului (mod de cunoaștere prin poezie, cu ajutorul metaforei) ca și al noțiunii de ”teatru impopular”, propriu perioadei postbelice, bântuită de întrebări fără răspuns.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, care îi conferă un statut prestigios în lirica spaniolă, A.B. publică mult în presa exilului românesc (lucrări originale, traduceri, opera altora) și în același timp face cunoscută creația românească în spațiul iberic (cu compendiul Literatura română). Poetul se singularizează și printr-o cercetare de mare originalitate despre mitul dacic păstrat în cronistica spaniolă. Exegeții operei sale au făcut o paralelă între marile nume ale Daciei (Zamolxes, Deceneu, Burebista) ajunse în formă gotică la celălalt capăt al Europei, și propria condiție a acestui român, devenit poet spaniol, în patria ”mitică” a lui Traian. Și cercetătorii operei sale trag o concluzie neașteptată: la 271 (părăsirea Daciei de împăratul Aurelian) și la 1945 (abandonarea României în mâna sovieticilor), ”Occidentul ne-a sacrificat”.

Și în cazul lui Alexandru Busuioceanu revine, obsedantă, întrebarea: cum ar fi arătat creația sa dacă n-ar fi fost silit să aleagă exilul?

Bogata sa corespondență, aflată în țară (publicată parțial de Liliana Corobca), trasează azi pentru noi, odată în plus, imaginea poetului pus alături de Mircea Eliade și Emil Cioran. La Madrid, o placă comemorativă pe casa unde a locuit (av. General Pardinas), amintește trecătorului de acest european vitregit de soartă, poet spaniol și cetățean român până la moarte.



29
/01
/15

Caragiale, egoist și manipulator, a știut să se joace întotdeauna cu aparențele, jonglând și în viața reală cu slăbiciunile oamenilor. Aceasta este povestea unei treceri de la apucăturile unui insolent care se izola de societate, mâncând pe ascuns mămăligă cu ceapă, la aparițiile lui de gentleman înarmat cu citate din iluminiștii francezi.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

23
/12
/14

În “Istoria vieţii private” găsim că obiceiul de a avea brad cu prilejul Crăciunului este atestat documentar prima dată, în oraşul Strasbourg, încă din 1605. Iată care este povestea apariției acestui simbol și cum arăta balul de revelion la curtea regelui Carol.

18
/12
/14

„Un ins colosal – abordează totul cu aceeaşi perfecţiune – în filosofie, muzică, artă dramatică”, așa îl descria pianista Cella Delavrancea, care l-a cunoscut pe I.L. Caragiale la Berlin. Pe de altă parte - un ins pasional, amorezat, cu ochii care-i fugeau după femei.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.

26
/11
/14

În primăvara anului 1967, Eugen Ionescu, aflat în Elveţia, la tratament, trece printr-o criză severă de depresie, pornită din falsa impresie că piesele sale nu mai sunt jucate şi că celebritatea îi apune. Ca să-şi depăşească starea, dramaturgul bea cantităţi însemnate de alcool, fapt care îi accentuează criza.