Alexandru Dabija, după o lună de lucru la „Salba Dracului”: „Va fi un spectacol popular, de distracție”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-dabija-dupa-o-luna-de-lucru-la-salba-dracului-va-fi-un-spectacol-popular-de-distractie/

La o lună de la începerea repetiţiilor la spectacolul „Salba Dracului”, pe care îl montează pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, regizorul Alexandru Dabija vorbeşte despre proiect şi despre trupa de actori de la Galaţi.

Un articol de Petre Ivan|28 martie 2019

„O trupă capabilă, cu foarte mult entuziasm, proaspătă, extrem de proaspătă. Nu e o trupă uzată, plictisită… În două cuvinte, e foarte pregătită pentru performanță. Abia acum, din punctul meu de vedere, ne-am mai cunoscut, ne-am mai apropiat și, eu lucrând mult pe baza improvizațiilor făcute de actori, pot să zic că abia acum începem să ne dăm seama despre ce e vorba cu adevărat și că repetițiile capătă contur și conținut”, declară Alexandru Dabija.

Regizorul, care a spus încă de la începerea proiectului că face o „comedie moldovenească”, subliniază că spectacolul va fi unul „de distracție”.

„Să vină lumea și să se bucure. Nu e un spectacol de mare relevanță, de premii, să spună lucruri extrem de importante – nici nu e gândit așa. E ce se cheamă un spectacol popular, de distracție”, afirmă Alexandru Dabija.

Spectacolul „Salba Dracului”, după texte de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija, va avea premiera în luna aprilie.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.