Alexandru Darie în zece gânduri despre teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-darie-in-zece-ganduri-despre-teatru/

Prin dispariţia lui Alexandru Darie, teatrul românesc a pierdut un creator de geniu. Misterul, clipele de graţie pe care le crea el pe scenă rămân unice.

Un articol de Monica Andronescu|19 septembrie 2019

Spectacolele lui rămân pentru totdeauna printre cele mai frumoase și mai puternice creații din teatrul românesc. Sunt imagini pe care noi, cei privilegiați, care am apucat să le vedem, le purtăm în noi și le ducem până dincolo de moarte. Cum să poți uita vreodată teribila, extraordinara senzație pe care ai trăit-o seri la rând la Sala de la Grădina Icoanei a Teatrului Bulandra, când timpul se oprea în loc, când lumânarea din „Trei surori” ardea încet și magic. Azi, când Alexandru Darie nu mai e, când ziarele se înghesuie să scrie articole de cancan despre viața unui artist care se definea în primul rând prin stil, prin eleganță și prin înălțimea spiritului, când moartea lui e folosită pentru rating, azi, cred că e mai important ca oricând să-l lăsăm pe Alexandru Darie să vorbească. Azi cred că e mai important decât oricând să se audă tare cuvintele lui. Cuvintele unui mare artist, ale unui vrăjitor, care nu aparținea acestei lumi. Și cred că în gălăgia cancanistă din jur și-ar fi dorit mai mult ca orice să se audă gândurile lui despre teatru…

1. Ca orice muribund care crede că va trăi veşnic, spun şi eu: nu cred că talentul unui om se pierde sau se toceşte. Poţi să îmbătrâneşti, să nu mai vezi, să nu mai auzi bine. Însă, în cazul marilor artişti, dacă sufletul e adevărat şi încă este acolo, oamenii respectivi rămân vii până în ultima secundă. Iar cel mai îngrozitor e să te autocopiezi. E ceva care mă scoate din minţi.

2. Cred că un artist cu cât e mai egoist, cu atât e mai generos. Fac teatru pentru mine, dar, de fapt, fac pentru public. Dar nu pot să zic acum: „vai, n-o să mai poată trăi oamenii dacă nu văd un spectacol de Darie…” Nu, nici gând! Așa că fac spectacolele pentru mine. Și le dăruiesc cui vrea să le vadă. Teatrul e ca oracolul din Delphi. Ceea ce se întâmplă pe scenă uneori se referă la un singur individ. Întreabă oracolul ceva, și răspunsul îi aparține în exclusivitate.

3. Eu cred că teatrul e singura artă vie inventată de om. Câtă vreme teatrul, fie că e făcut într-un pod sau pe scena mare a Teatrului Național, sau pe o ladă, vorba lui Peter Brook, într-un loc plin cu nisip, dacă vorbește despre ceea ce nu se vede, despre ceea ce este ascuns în firea umană, în existența noastră și revelează aceste lucruri publicului cu importanța cuvenită, atunci e teatru. Altfel, nu e! E altceva… e sitcom, e ce vreți, dar nu e teatru.

4. Un spectacol de teatru bun e un spectacol care, ca o cometă, lasă în urmă o dâră în sufletul meu. Nu e ceva ce am uitat a doua zi sau la jumătate de minut după ce am plecat din sală. Eu nu mă duc des la teatru pentru că mie spectacolele proaste îmi fac rău. Pe când un spectacol bun mă înalță, mă emoționează, mă trezesc plângând acasă, după ce l-am văzut, mă transformă. Ăsta e teatrul bun. Ceva care încearcă măcar să te transforme. De ce asociez teatrul cu un ritual? Pentru că atunci când intri într-un templu sau într-o biserică, ieși de-acolo altfel decât ai intrat. Așa e și aici, dacă ies altfel decât am intrat înseamnă că spectacolul e bun.

5. Mie îmi place să fac teatru de emoție și cu adevăr pe scenă. Am făcut teatru din dragoste, nu din frică. Teatrul este unica artă inventată de om, care arată ceea ce nu se vede. Ce poate fi mai formidabil pentru public? Nu poți să fii egoist într-o meserie în care scopul este să revelezi publicului lucruri pe care nu le știe.

6. Cred într-un teatru serios, care revelează lucruri pe care altfel nu le-ai afla niciodată, o artă plină de secrete. Fără mister nu există teatru. Cred în teatrul făcut cu sânge. Pentru mine, e un mod de viață. Mă ține în viață.

7. Sunt un om care crede-n Dumnezeu. Cred că există un Dumnezeu unic, indiferent de cum îl numește omul. Toate religiile se întâlnesc în același punct. Iar teatrul e și el o ușă care se deschide spre… E o poartă prin care poți ajunge la Dumnezeu. E în natura lui să ducă la Dumnezeu. Pentru că cine are știința sufletului uman, cine știe mai bine decât Dumnezeu ce e în noi? Și noi încercăm, la rândul nostru, să descoperim ce e în noi și, ca să ajungem să descoperim ce e în noi, încercăm să ne apropiem de cine știe, adică de Dumnezeu. Teatrul e o formă în care se pune această întrebare.

8. După părerea mea, teatrul de artă nu există, iar arta teatrului există sau nu există. Dacă se produce miracolul, care apare din sinceritate, dăruire și umilință – la prima lecție de actorie pe care le-o preda studenților din anul I și la care am asistat și noi, studenții de la regie, Octavian Cotescu spunea că prima calitate a unui om de teatru este umilința –, miracolul se duce spre public cu o forță extraordinară. Iar publicul este cel care, cu o forță extraordinară, îl răsplătește, pe cel de pe scenă.

9. Distanța dintre comedia populară și teatrul popular cu drăcușori și cu efecte speciale e foarte mică. Și Shakespeare scria teatru popular. Pe vremea aia lumea prăjea cârnați, se bea bere și se stătea pe jos. Se comenta și așa se exorcizau lucruri. Comedia e o formă de exorcism. Prin ea, se exorcizează toate lucrurile care ne apasă, toate lucrurile imediate. Vorbim despre un dar care ni s-a făcut și care stă într-o balanță perfect echilibrată cu tragedia. De la comedie primim niște palme teribile. Am mai spus-o: teatrul e asemenea unei slujbe de la biserică, omul iese altfel decât a intrat. Dacă spectatorul iese altfel decât a intrat, am câștigat partida, dacă nu, nu. De aceea, în balanța asta comedia are un rol extraordinar. Riscul e cel pe care încercam să-l semnalez, adică transformarea comediei populare în teatru comercial. În teatru de consum. Comedia evident că e populară, nu există comedie elitistă. Avem nevoie de teatru popular, de un teatru care să se adreseze direct publicului și avem nevoie de comedie!

10. Teatrul este unica artă care lucrează cu energie pură. Liviu Ciulei spunea că gândul pe care îl are actorul când rostește o replică este mai puternic decât replica. Gândul ajunge primul în sală și, dacă gândul actorului când spune replica e la cai verzi pe pereți, caii verzi pe pereți ajung la spectatori, nu ce ai vrut să spui. E foarte important. Noi, cei interesați, avem acest privilegiu extraordinar: ni s-a dat în mână o unealtă perfectă. Și dacă mi-e frică de ceva de asta mi-e frică: să nu dispară teatrul serios, teatrul făcut cu sânge, cu sudoare.

Foto: Laura Dobre

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

Pagina 21 din 35« Prima...10...1920212223...30...Ultima »