Alexandru Ecovoiu, tradus în Spania
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-ecovoiu-tradus-in-spania/

Romanul Ordinea, de Alexandru Ecovoiu, apărut în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom, va fi publicat în acest an la Editiones del Subsuelo din Spania, în traducerea lui Joaquín Garrigós.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2014

Romanul Ordinea, de Alexandru Ecovoiu, apărut în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom, va fi publicat în acest an la Editiones del Subsuelo din Spania, în traducerea lui Joaquín Garrigós.

Lansarea ediţiei în limba spaniolă va avea loc în cadrul Tîrgului de Carte LIBER de la Madrid, ce se va desfăşura în perioada mai-iunie 2014.

Ordinea, cu o prefaţă de Ion Simuţ, este povestea-parabolă a unui personaj mesianic care descoperă că înainte de Cuvînt a fost Ordinea, „întîmplare” care este pe punctul de a schimba destinul unei societăţii…

Romanul lui Alexandru Ecovoiu, extrem de incitant, urmăreşte destinul lui Filip, tînăr a cărui obsesie pentru ordine, transformată într-un surprinzător mijloc de a obţine putere, va duce la „construirea” unei uriaşe dezordini, cu efecte dintre cele mai neaşteptate.

„Romanul lui Alexandru Ecovoiu, Ordinea, este o carte a timpului nostru. Scriind despre Virto, autorul spune adevăruri mai puţin convenabile despre România tranziţiei.

Este o carte care te pune pe gînduri şi pe care – indiferent dacă îi împărtăşeşti sau nu ideile – o citeşti cu sufletul la gură pînă la ultima filă.” – Tudorel Urian, România literară

Alexandru Ecovoiu

Alexandru Ecovoiu (n. 1943) a intrat în atenţia publicului şi a criticii literare în 1995, cu romanul Saludos

Saludos (Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1996; nominalizat la Premiul „LiterArt –XXI”, SUA, 1997; Premiul revistei Observator, München, 1998) a fost tradus în limbile germană, franceză, spaniolă şi sîrbă.

Confirmarea talentului său a venit în anul 1997, cînd a fost publicat romanul Staţiunea (Premiul Academiei Române).

În 2001 publică volumul Cei trei copii-Mozart (nominalizat la Premiul ASPRO), tradus în limbile spaniolă şi germană (Die drei Mozart-Kinder, apărut în două ediţii la Verlag), iar în 2002 romanul Sigma (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti).

De acelaşi autor, la Editura Polirom a mai apărut După Sodoma (2012, premiul „Cel mai bun scriitor al anului 2012”, acordat de USR şi premiul „Cartea Anului”, categoria Proză, acordat de Filiala Bucureşti a USR).

Foto cu Ordinea şi Alexandru Ecovoiu – Polirom

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.